sâmbătă, 24 septembrie 2016

84% din peştele din întreaga lume conţine un nivel periculos de mercur

84% din peştele din întreaga lume conţine un nivel periculos de mercur, potrivit unui nou studiu al Institutului de Cercetare a Biodiversităţii din Maine, SUA.
Reducerea poluării cu mercur se află pe agenda conferinţei ONU de la Geneva din această săptămână, unde delegaţiile vor stabilii ultimele detalii ale unui tratat susţinut de SUA.
Richard Gelfond s-a considerat atletic, dintotdeauna, până într-o zi. “M-am dus să alerg şi am simţit că o să cad“, povesteşte Gelfond, adăugând că avea probleme cu echilibrul. Gelfond, care este preşedintele companiei de filme IMAX, a consultat doctorii din toată ţara. Aceştia nu au găsit niciun răspuns. “Am ajuns să nu mai pot nici să traversez strada. Trebuia să mă ţin de soţia mea“, mai spune Gelfond.
După o groază de teste, un neurolog l-a întrebat dacă mănâncă mult peşte. El a răspus că da, de două ori pe zi. Diagnosticul a fost otrăvire cu mercur.“Credeam că fac ceva bun pentru corpul meu, dar se pare că, de fapt, îl otrăveam”, spune preşedintele IMAX.
Consumul de peşte este principala cale prin care oamenii se otrăvesc cu mercur. Tonul, tilefish, rechinul, macroul şi peştele spadă conţin cea mai mare cantitate de mercur, care poate afecta pentru totdeauna creierul şi rinichiiSomonul conţine cea mai mică cantitate de mercur.Întrucât poluarea cu mercur este globală, nicio ţară nu poate lupta singură împotriva ei.
Tratatul propus de SUA cere filtrarea emisiilor de mercur rezultate din arderea cărbunilor, reducerea folosirii mercurului în mineritul de aur şi reducerea utilizării mercurului în producerea de întrerupătoare electronice şi de baterii.
“Sunt doar 75% din ce am fost înainte. Nu pot să alerg, de exemplu. Cred că nu o să mai pot să fac niciodată ce făceam înainte”, spune cu tristeţe Gelfond.
Gelfond finanţează acum o universitate din SUA pentru studierea efectelor mercurului asupra sănătăţii umane.
Din arderea cărbunelui în termocentrale rezultă un gaz ce conţine mercur care, prin intermediul ploii, ajunge în sol şi în ape, acumulându-se apoi în peşti, mai ales în cei oceanici.
Peştele era considerat o sursă excelentă de proteine, fosfor, iod, proteine. În ultimii ani totuşi peştele a devenit ţinta îngrijorării nutriţioniştilor. Argumentele pe care le aduc aceştia împotriva consumului de peşte, în special al peştelui oceanic, este faptul că aceste vertebrate marine acumulează, din cauza poluării, cantităţi însemnate de mercur. Mai precis, metil-mercurul care provine, în principal, din arderea cărbunelui în termocentrale. Statisticile informează că numai Statele Unite eliberează anual în atmosferă sute de tone de mercur.Purtat de vânt, mercurul se depune în ocean, unde este transformat de bacterii în metil-mercur. Peştii înghit plante cu metil-mercur, iar carnea lor devine toxică.
Una dintre principalele calităţi ale cărnii de peşte este conţinutul redus de grăsimi saturate. Ea este, în schimb, foarte bogată în acizi graşi polinesaturaţi de tip omega trei şi omega şase, de origine animală. La ce ajută aceşti acizi polinesaturaţi? Studii de specialitate au demonstrat că un consum regulat de peşte conferă un grad ridicat de protecţie vaselor de sânge şi inimii. De asemenea, unele boli care solicită sistemul imunitar, cum ar fi psoriazisul, astmul bronşic sau poliartrita reumatoidă pot fi ameliorate dacă persoanele suferinde se hotărăsc să mănânce mai mult peşte. Nu degeaba se spune că peştele “deşteaptă”. Dacă mamele lor au mâncat peşte în timpul sarcinii, copiii au o dezvoltare neuropsihică mai rapidă şi sunt mai inteligenţi. Şi bătrânii au de câştigat. Carnea de peşte consumată de două ori pe săptămână îi poate feri de boli grave ale sistemului nervos.
Toxic şi pe cale de dispariţie
Nu doar poluarea pune în pericol platourile cu peşte şi legume, ci şi scăderea cursurilor de apă, ca urmare a folosirii acestora în scopuri energetice, sau schimbările climatice, ambele fiind cauze importante ale reducerii cantităţii de peşte din apele Terrei. Specialiştii spun că numai construirea barajelor a avut, de pildă, un impact major asupra peştilor din fluvii şi a determinat dispariţia locală a numeroase specii migratoare. De exemplu în Europa, o treime din speciile de peşti care trăiesc în apele curgătoare se află pe listele cu vieţuitoare pe cale de dispariţie. Peştii, confirmă cercetătorii, sunt mai ameninţaţi cu dispariţia decât păsările şi mamiferele.
Dinamitarea apelor, un veritabil masacru
Devastatoare pentru peşti este şi dinamitarea lacurilor. După orice explozie, la suprafaţa apelor plutesc peşti morţi, care nici măcar nu mai pot fi socotoţi hrană pentru alte vieţuitoare. În Indonezia, această practică este folosită la scară industrială, distrugând recifele de corali. Unele state de coastă folosesc chiar şi cianura pentru pescuit. Peştii otrăviţi sunt apoi serviţi în restaurante de lux. În 1900, cantitatea de peşte adusă din ocean se ridica la trei milioane de tone. Graţie tehnologiei avansate, în 1990, numărul tonelor de peşti capturaţi a ajuns la 86 milioane de tone! Cercetătorii estimează că toate cele 17 mari regiuni de pe glob în care se pescuieşte sunt exploatate la maximum. Chiar dacă acvacultura pare să fie în acest moment doar o sursă de materie primă pentru industriile conexe, cei care au exploatat nemilos această resursă vor constata pe pielea lor că lipsa peştelui va provoca în curând multe falimente răsunătoare şi va genera o criză pe piaţa alimentelor care o va depăşi pe cea a petrolului. Pentru a fi construite lacuri artficiale, destinate creşterii peştilor, va fi nevoie să fie defrişate hectare întregi de vegetaţie din apropierea mărilor sau oceanelor. Şi chiar şi aşa, peştele produs în crescătorii nu va mai fi niciodată suficient pentru toţi pământenii.
“Uzină” de somoni in Canada
Somonul este vedeta meniurilor pe bază de peşte. În Quebec, numărul fermelor piscicole care livrează somon este într-o continuă creştere, aflându-se deja în concurenţă cu cele din Chile. Somonul este un peşte gurmand, care consumă cantităţi mari de alte specii marine pentru a se hrăni. În captivitate, el este hrănit cu făină de peşte. Cel puţin jumătate din cantitatea de peşte prins în apele globului este destinată pregătirii făinurilor de peşte cu care apoi se hrănesc puii sau peştii de lux, ca somonul. Pentru obţinerea unui kilogram de făină de peşte sunt necesare cinci kilograme de peşte! Peru, Chile şi Japonia sunt principalele producătoare de făină de peşte. Cantitatea de peşte capturată în lume pentru obţinerea acestor făinuri se ridică la 35 milioane de tone anual. Prin urmare, oceanele nu sunt golite numai pentru a hrăni omenirea. Animalele destinate sacrificării sunt hrănite, şi ele, tot cu făină de peşte. Culoarea roz a somonului crescut în captivitate se obţine cu ajutorul pigmenţilor artificiali sau naturali, cum ar fi, de exemplu, betacarotenul. Pe lângă aceşti aditivi meniţi să dea iluzia unui produs autentic, somonii din captivitate sunt “îmbibaţi” cu cantităţi impresionante de antibiotice şi medicamente de sinteză. Populaţii întregi de somoni închişi în rezervaţii se îmbolnăvesc. În Quebec o maladie necunoscută a făcut ravagii printre somoni, atacându-le sistemul imunitar. Peştii bolnavi au fost sacrificaţi, crescătorii nereuşind să găsească niciun tratament care i-ar fi putut salva. În Pacific, pescarii au văzut somoni evadaţi din crescătorii. Cu siguranţă, aceste exemplare pot transmite faunei acvatice sălbatice viruşi necunoscuţi, capabili să infesteze mediul marin. Somonii modificaţi genetic, din ce în ce mai întâlniţi în crescătorii, sunt susceptibili de a le transmite peştilor care se află în stare de libertate gene periculoase.
Analiştii spun că dacă este luată “la bani mărunţi” piscicultura, concluzia e una singură: aproape nimic nu este ecologic în această industrie. Şi atunci, de ce mai alergăm după peşte, dacă el ne poate otrăvi cu atâta uşurinţă? Peştii suferă şi comunică între ei În ciuda aparenţelor, lumea animală acvatică este deosebit de complexă. Peştii, ca şi oamenii, au percepţii, suferă şi comunică între ei. Cei mai mulţi peşti produc sunete atunci când sunt atinşi sau îi urmăreşte un prădător. Senzaţiile lor sunt foarte dezvoltate, iar sistemul lor nervos reacţionează la durere la fel ca sistemul nervos uman.Peştilor le este frică, iar inima lor bate mai repede atunci când simt pericolul, nu le place captivitatea sau stresul, urăsc acvariile, poluarea sonică şi suferă exact ca oamenii otrăviţi dacă trăiesc în ape poluate. De multe ori, peştii mor ori sunt răniţi în timp ce sunt capturaţi. Cei care supravieţuiesc suferă de stres sau prezintă tulburări diverse. Miliarde de peşti agonizează zile întregi în pieţele agroalimentare. Pescarii amatori au obiceiuri care mai de care mai sângeroase. Atunci când aruncă harponul, “prada” lor se zbate, de multe ori cu coloana vertebrală perforată. Chiar dacă “trofeul” scapă, urmează o agonie fără sfârşit, timp în care peştii nu mai pot mânca şi zac exact ca şi un om bolnav până îşi văd sfârşitul. Peştii, ca şi alte animale, sunt asimilaţi de oameni cu obiectele. Mulţi cred că pot să-i otrăvească, să-i mutileze, să-i captureze, că pe ei nu-i doare. Dar nu este aşa.
Peştele şi sănătatea
Compasiunea şi grija pe care omul trebuie să le arate faţă de natură şi faţă de vieţuitoarele Pământului nu presupune ca el să se lipsească de hrană sau de adăpost. Peştele era amintit din cele mai îndepărtate timpuri ca aliment de bază în alimentaţia majorităţii popoarelor. Şi Iisus a împărţit peşti discipolilor săi. Consumat de două ori pe săptămână, peştele poate preveni infarctul de miocard şi poate reduce riscul aritmiilor cardiace sau al altor boli ale sistemului cardiovascular. Bolile sistemului nervos pot fi, de asemenea, prevenite, mai ales boala Alzheimer, care se manifestă în rândul persoanelor de vârsta a treia. Mamele care în timpul sarcinii au avut un meniu bogat în peşte au copii mai sănătoşi. S-a demonstrat că, la vârsta de un an, aceşti copii înţeleg mult mai multe cuvinte şi au un grad superior de dezvoltare a creierului.
Uleiul de peşte echilibrează sistemul imunitar
Uleiul de peşte ne ajută să facem faţă viruşilor şi infecţiilor. El echilibrează sistemul imunitar şi încetineşte procesul de îmbătrânire.Este un bun antiinflamator şi scade grăsimile “rele” din sânge, protejează pielea şi linişteşte sistemul nervos. S-a dovedit ştiinţific faptul că o alimentaţie bogată în peşte şi un tratament cu acizi omega 3 şi omega 6, polinesaturaţi, opresc dezvoltarea celor mai frecvente tipuri de cancer.
Ar trebui sa consum sau sa evit carnea de peste? Oare riscul de otravire cu mercur si toxine PCB (bifenili policlorurati) depasesc beneficiile pentru sanatate aduse prin consumul de peste?
Cand Hipocrate a spus “Sa fie alimentul medicamentul tau!” cu siguranta a facut referire la consumul de peste. Pestele contine grasimi omega-3 care ofera protectie organismului (DHA, EPA), reducand riscul de boli inflamatorii (boli de inima, diabet, artrita reumatoida, de intestin iritabil) si fibrilatie atriala. Dar decretul lui Hipocrate de a lasa alimentul sa fie medicament a fost cu mult timp in urma, inainte de poluarea cu mercur si PCB infiltrat in oceane si fluxuri si contaminand mult din pestele pe care il mancam astazi.
Prin urmare [?!. n.n.], este putin probabil sa fii infestat cu mercur si PCB daca mananci peste cu moderatie.
Beneficiile consumului de peste
Pentru sportivi, nu exista nici o indoiala ca pestele este o excelenta sursa de proteine slabe utilizate pentru construirea si recuperarea tesuturilor musculare. 170 de grame de peste ofera aproximativ 40 de grame de proteine – o bucata consistenta zilnica de 75 – 135 de grame de proteine acopera necesarul unui sportiv de 68 kg.
Proteina din peste este printre cea mai sanatoasa sursa de proteina animala. Asta deoarece pestele are continut scazut in grasimi saturate, un fel de grasime care este asociat cu bolile de inima. Cand mananci peste, nu mananci antricoate, hamburgeri grasi sau mese pe baza de paste cu branza care favorizeaza infundarea arterelor.
Spre deosebire de grasimile saturate “rele” din carnea de vita sau branza care nu poate fi tinuta la temperatura camerei, grasimile de peste polinesaturate omega-3 (numite EPA si DHA) sunt atat de moi deoarece sunt pe baza de ulei. Acest ulei permite pestelui sa ramana flexibil, (spre deosebire de untura din carnea de vita), si sa poata inota in pofida apelor oceanice reci sau izvoarelor de munte.
Uleiul de peste Omega-3 reduce semnificativ formarea de cheaguri care duce la infarct si accident vascular cerebral. Omega-3 are efect benefic asupra sistemului electric al inimii, protejand impotriva batailor neregulate care provoaca moarte subita. Omega-3 reduce, de asemenea, nivelul trigliceridelor. Nu este de mirare ca “American Heart Association” (AHA) recomanda consumul a 170 de grame de peste pe saptamana, in special peste gras cum ar fi pastrav, somon salbatic, ton si sardine. Pentru persoanele carora nu le place pestele, pastilele din uleiul de peste reprezinta o optiune optima.
Daca aveti deja un istoric al bolilor de inima, AHA recomanda consumul a 200 – 400 de grame de peste saptamanal (doua sau trei mese de peste pe saptamana).
Consumul de peste vine si cu riscuri legate de mercur si PCB (bifenili policlorurati)
Iata ce trebuie sa stiti despre aceste substante toxice
Riscurile consumului de peste – Mercurul
Pestii care traiesc in apele poluate acumuleaza metilmercur. Prin urmare, pestii mari rapitori se hranesc cu pesti mai mici, in lantul alimentar avand cele mai inalte niveluri de mercur.
Mercurul este strans legat de proteinele musculare din carnea de peste. Se acumuleaza mai mult in carne decat in uleiul de peste, astfel suplimentele din ulei de peste par sa nu contina aproape deloc mercur.
Cei mai multi barbati si femei in varsta pot consuma in siguranta pana la 200 de grame de peste cu continut scazut de mercur saptamanal. Persoanele sanatoase se detoxifiaza mai usor de mercur decat cele bolnave sau in varsta.
Administratia Alimentelor si Medicamentelor (FDA) si Agentia pentru Protectia Mediului (EPA) sfatuiesc femeile care raman insarcinate sau care alapteaza si copiii lor, sa evite pestii cu cea mai mare infestare in mercur (rechin, peste-spada, tilefish). Cantitatile mari de metilmercur pot dauna copilului nenascut sau tinerilor in curs de dezvoltare – sistemului nervos, ducand la probleme cu IQ, atentie, citire si memorie.
Toata lumea, inclusiv femeile insarcinate, pot consuma in conditii de siguranta pana la 340 de grame pe saptamana de peste cu continut scazut de mercur si crustacee: creveti, somon, somn, conserve de ton, cod negru.
Dar atentie: daca sunteti la pescuit sportiv, mancati sushi sau aveti o dieta de ton pentru pranzul zilnic si consumati peste cu un continut ridicat de mercur de mai multe ori pe saptamana, mercurul se poate acumula in organismul dumneavoastra si poate crea probleme de sanatate precum amorteala si furnicaturi in maini si picioare, oboseala si dureri musculare.
De asemenea, tonul alb are de trei ori mai mult mercur decat tonul “light” (ton dungat, rosu, galben, tongol – pesti mai mici decat tonul alb). Pentru femeile insarcinate, FDA recomanda o limita de 170 de grame de ton alb pe saptamana.
Riscurile consumului de peste – PCB (bifenili policlorurati)
Contaminarea pestilor cu PCB-uri este un alt motiv de ingrijorare. PCB au fost folositi in scopuri industriale pana in 1976 cand au fost interzisi si sunt asociate cu problemele de comportament, diabet, cancer si alte probleme de sanatate. PCB persista in mediu pentru perioade lungi de timp si se acumuleaza in lantul alimentar. Somonul de crescatorie tinde sa aiba unul dintre cele mai inalte niveluri de PCB, deoarece sunt hraniti cu faina de peste cu continut ridicat de PCB. 
http://www.cuvantul-ortodox.ro/riscam-sa-ne-otravim-cu-mercur-mancand-frecvent-peste/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu