marți, 24 februarie 2015

Daca nu dormim 7-9 ore, toxinele produse de neuroni nu sunt eliminate

Nu folositi telefonul mobil inainte de culcare. Somnul este puternic afectat 
Fie ca aveti sau nu probleme cu somnul, telefonul mobil/tableta/laptopul trebuie evitate inainte de culcare. Impactul ecranelor digitale asupra calitatii si cantitatii somnului este foarte mare. Dr. Dan Siegel, profesor de psihiatrie la facultatea de medicina din cadrul UCLA explica intr-un film ca impactul privitului in ecranele telefonului mobil, tabletei sau ale altor dispozitive electronice este mai rau decat se credea initial.
Cand oamenii isi expun ochii la fluxul de fotoni emis de telefonul mobil, creierul primeste practic mesajul ca nu este timpul sa adormim. Daca la orele 22, 23 sau chiar la 12-1 noaptea noi stam cu ochii in ecranul telefonului mobil, creierul intelege ca nu trebuie sa secrete melatonina, hormonul care regleaza somnul.
Poate ca desconsiderati somnul, dar dormitul este un proces foarte sanatos. El permite neuronilor activi sa se odihneasca si, mai mult de atat, celulele gliale (care au rol de sustinere si hranire a neuronilor) curata in timpul somnului toxinele pe care neuronii le produc in cursul zilei.
Daca nu dormim 7-9 ore, toxinele produse de neuroni nu sunt eliminate.

Ce se intampla cand somnul nu e suficient?

  • ne scade atentia
  • memoria slabeste
  • capacitatea de concentrare scade
  • secretia de insulina se deregleaza
  • sansele de a pune kilograme in plus cresc
  • ramanem cu toxine in organism
Solutia pentru ca somnul sa nu fie deloc afectat este simpla: evitati orice fel de ecran digital cu o ora inainte de culcare. Nu este greu, va trebuie doar putina vointa, iar rezultatul va fi usor de observat in calitatea somnului.
http://nutritie.restomania.ro/sanatate/telefonul-mobil-somnul/
Sursa articol: Business Insider

marți, 10 februarie 2015

Care pacienţi vor fi monitorizaţi?

MONITORIZAREA CARDIACĂ

Care pacienţi vor fi monitorizaţi?

•         Stop cardiac sau alte aritmii importante
•         Dureri toracice
•         Insuficienţă cardiacă
•         Colaps / sincopă
•         Şoc / hipotensiune
•         Palpitaţii     
                                        
•         Monitorizarea ECG (1): Sistemul cu 3 sau 4 derivaţii I, II, III, IV
  • roşu - umar drept 
  • galben – umar stâng 
  • negru – sub rebordul costal stang, la baza hemitoracelui stg.
  • verde – sub rebordul costal drept, la baza hemitoracelui dr.
•         Alegerea culorilor
•         Îndepărtarea părului
•         Aplicarea electrozilor
•         Înregistrarea

•         Monitorizarea ECG (2): Cu padelele defibrilatorului
•         Recomandată pentru “evaluare rapidă
•         Pot da artefacte de mişcare
•         Există riscul apariţiei unei false asistolii

•         Monitorizarea ECG (3): Monitorizarea cu electrozi adezivi
•         Monitorizare şi defibrilare “fără mâini”
•         ECG pe 12 canale
•         Unda P = depolarizare atrială
•         QRS = depolarizare ventriculară (< 0.12 s)
•         Unda T = repolarizare ventriculară

Ritmurile stopului cardiac
•         Fibrilaţie ventriculară
•         Tahicardie ventriculară fără puls
•         Asistolă
•         Activitate electrică fără puls (AEP)

Cum se citeşte ritmul cardiac pe monitor?

1. Există activitate electrică?
2. Ce este alura ventriculară (QRS)?
3. Ritmul QRS este regulat sau neregulat?
4. Complexul QRS este normal sau lărgit?
5. Există activitate atrială?
6. Care este raportul acesteia cu activitatea ventriculară?

•     SCOP monitorizare:         
•         Identificare: 
–       ritmurile stopului cardiac       
–       alte ritmuri 

TEHNICA EFECTUĂRII EKG

Monitorizarea ECG în 12 derivaţii presupune folosirea a 10 electrozi plasaţi astfel:

derivaţiile standard şi ale membrelor:
  • roşu - braţ drept 
  • galben – braţ stâng 
  • verde – gleznă stângă
  • negru – gleznă dreaptă
derivaţiile precordiale (V1→V6)
  • V1 (roşu) - spaţiul IV intercostal parasternal drept 
  • V2 (galben) - spaţiul IV intercostal parasternal stâng 
  • V3 (verde) – la jumătatea distanţei dintre V2-V4 
  • V4 (maro) - spaţiul V intercostal pe linie medio-claviculară
  • V5 (negru) - spaţiul V intercostal pe linia axilară anterioară
  • V6 (violet) - spaţiul V intercostal pe linia axilară medie 

TEHNICA OXIGENOTERAPIEI

Administrarea oxigenului

In condiţii normale organismul funcţionează fără probleme cu oxigenul din aer, chiar dacă în compoziţia acestuia intră doar 21% oxigen. Totuşi, în cazul pierderii masive de sânge, la nivel celular va fi transportată o cantitate mai redusă de oxigen, ce va genera o stare de soc. În această situaţie administrarea de oxigen suplimentar va creşte cantitatea de oxigen transportat la nivel celular, influenţând pozitiv prognosticul pacientului. 
DEFINIŢIE: tratamentul prin îmbogăţirea în oxigen a aerului inspirat
Constituie unul dintre tratamentele hipoxiei cauzate de o insuficienţă respiratorie
SCOPURI: - pe termen scurt - ameliorează starea  pacientului şi calitatea vieţii
                    - pe termen lung - ameliorează evoluţia bolii                                             
INDICAŢII:
-  hipoxii circulatorii (insuficienţă cardiacă, edem pulmonar, infarct miocardic)
-  hipoxie respiratorie (şoc, anestezii generale, complicaţii postoperatorii, nou născuţi)
  
MODURI DE ADMINISTRARE:
- temporar  = în afecţiuni acute
- Îndelungat (zilnic) =  în afecţiuni cronice 
             Metode de administrare a oxigenului unui pacient constient si sau cu ventilatie spontana
          Sunt numeroase metode de administrare a oxigenului unui pacient. Alegerea uneia  sau alteia dintre variante depinde de concentraţia de oxigen necesară, toleranţa pacientului. Indiferent de metoda aleasă, aceasta va fi explicată pacientului.
1. Cateterul nazal (sonda) are orificii laterale multiple. Se introduce în nară prin faringe, schimbându-se de la o nară la alta. Se poate introduce şi în laringe.

Tehnica:
1. se dezobstruează căile aeriene
2. se măsoară lungimea sondei pe obraz de la narina la tragus
3. se introduce cateterul cu mişcări blânde paralel cu palatul osos şi perpendicular pe buza superioară
4. se fixează sonda cu leucoplast
5. se fixează debitul la 4-6 l/minut
6. se va observa bolnavul în continuare pentru prevenirea accidentelor
7. se administrează medicamente cu intermitenţă şi se supraveghează debitul.

2. Ochelari: pentru oxigen se fixează după urechi şi prezintă 2 mici sonde de plastic care pătrund în nări. Se recomandă la copii şi bolnavi agitaţi.

Sonda nazală
          Este o componentă simplă a echipamentului de administrare a oxigenului. Este un tub de plastic cu două proeminenţe. Este o piesă simplă, uşor de folosit, confortabilă. Este bine tolerată de majoritatea pacienţilor şi poate fi folosită în toate situaţiile cu excepţia cazurilor când avem obstrucţie la nivelul narinelor pacientului şi pentru ca nazofaringele acţionează ca un rezervor de oxigen poate asigura o oxigenare de până la 44% atunci când volumul administrat este de max. 6L/min.
Concentraţia de oxigen administrată depinde de volumul administrării şi de volumul tidal al pacientului. Creşterea fluxului cu 1L/min duce la creşterea concentraţiei cu aproximativ 4%.
 Exemplu:  
1L/min 24%
2L/min 28%
3L/min 32%
4L/min 36%
5L/min 40%
6L/min 44%
          Există diferite dimensiuni, respectiv pentru adulţi şi copii. Prezinta doi dintisori, care se introduc in narinele pacientului si o bucla, care permite fixarea, mentinerea sondei pe fata. Permite pacientului sa manânce sau sa bea in timpul folosirii.

Complicaţii:
Ø Sângerare de la nivelul mucoasei nazale
Ø Uscarea mucoasei
Ø Dermatita la nivelul fetei si buzelor

3. Masca: pentru oxigen (cu inhalarea aerului expirat) se fixează acoperind gura şi nasul.
Ø În general este greu suportată de bolnav datorită hamului de etanşeizare.

Masca simpla de oxigen
Ø Nu  prezintă  complicaţiile  sondei  nazale,  dar  poate  aluneca  uşor  de  pe  faţa pacientului.
Ø Există diferite dimensiuni, respectiv pentru adulţi şi copii. Este indicată folosirea măştii simple faciale când se recomandă administrarea unei concentraţii mai crescute de oxigen. Asigură o concentraţie de aproximativ 60% oxigen la un volum de 7-8 L/min.
Ø Prezintă pe ambele părţi laterale mici găuri care vor permite eliminarea aerului expirat de pacient, precum şi diluarea oxigenului cu aerul camerei. Fiecare mască prezintă conectorul pentru tubul de legătură la oxigen.
Ø           Folosirea măştii este mai puţin confortabilă comparativ cu sonda nazală şi poate provoca claustrofobie în special la copii.
Tehnica: - se verifică scurgerea oxigenului din sursă
Ø - se pune masca în mâna bolnavului pentru
Ø - a-i uşura controlul măştii şi i se susţine mâna. Debitul de 10-12 l/minut.
Ø  - se aşează masca pe piramida nazală şi apoi pe gură
Ø  - când bolnavul s-a obişnuit cu masca, se aşează cureaua de fixare în jurul capului   

Masca tip venturi
Ø           Asigura o oxigenare cu flux înalt şi o concentraţie bine determinată de oxigen cuprinsă între 24-50%.
Ø           Este recomandat folosirea acestui tip de mască la pacienţii cu bronhopneumonie cronică obstructivă.

Masca de oxigen cu rezervor
                   Asigură o concentraţie de 90-100% de oxigen. Constă din administrarea unui flux  continuu de oxigen într-un rezervor ataşat de mască. La o administrare de peste 6L/min, la o crestere de 1 litru/min vom îmbunătăţi concentraţia de oxigen administrată cu 10%.
      6L/min        60% oxigenare
      7L/min        70% oxigenare
      8L/min        80% oxigenare
      9L/min        90% oxigenare
      10L/min      100% oxigenare


Oxigenoterapia  este  o  metodă   terapeutică   temporară destinată ameliorării, îmbunătăţirii  hipoxemiei.          
Oxigenoterapia  trebuie  să  fie  continuă,  iar  concentraţia  de oxigen   în  aerul  inspirat  trebuie  să   fie  în  funcţie  de  profunzimea  hipoxemiei.
Oxigenoterapia trebuie monitorizată prin pulsoximetrie.

Incidente la administrarea oxigenului:
- distensia abdominală prin pătrunderea gazului prin esofag
- enfizem subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gâtului prin fisurarea mucoasei.

Oxigenoterapia pe scurt:
               
Echipament necesar administrarii oxigenului
-sursa de oxigen
-umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conţinând apa sterila) - Ghid de nursing Lucreţia Titircă
-sonda nazala, cateter, masca de oxigen sau cort, in functie de metoda aleasa
-material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei

Metode de administrare a oxigenului
a.prin sonda nazala
-este metoda cea mai frecvent utilizata
-permite administrarea oxigenului in concentratie de 25%-45%
-poate fi utilizata pentru o terapie pe termen lung
-nu poate fi utilizata la pacientii cu afectiuni ale mucoasei nazale
                           
b.prin masca (cu sau fara reinhalarea aerului expirat)
-permite administrarea oxigenului in concentratie de 40%-60%
-este incomoda datorita sistemului de prindere si etanseizare
-accentueaza starea de anxietate, mai ales la copii
-poate cauza iritaxia tegumentelor fetei
-nu se va utiliza la pacien;ii cu arsuri la nivelul fetei

c.ochelari pentru oxigen
-sunt prevazuti cu doua sonde care se introduc in ambele nari
-se utilizeaza la copii si pacienti agitati
-sunt mai bine tolerati de pacienti                    

d.cortul de oxigen
-frecvent utilizat la copii
-concentratia oxigenului nu poate depasi 50%



Umidificator pentru oxigen(Barbotor)


 Umidificator pentru oxigen(Barbotor)
Umidificator pentru oxigen(Barbotor)

Detalii
  • capacitatea de 200 ml
  • Este sterilizabil.
  • se monteaza pe reductorul de presiune de oxigen pentru a umidifica oxigenul astfel incat sa poata fi folosit in oxigenoterapie.
  • oxigenul va fi umidificat 2/3 apa si 1/3 alcool etilic - Urgenţe medico-chirurgicale Lucreţia Titircă