joi, 29 octombrie 2015

Cauze de durere toracică

 
Durerea toracică este un simptom tipic pentru afecţiunile pulmonare dar poate să apară şi în alte boli care interesează cutia toracică, coloana vertebrală şi abdomenul, având o mare variabilitate în ceea ce priveşte localizarea, debutul, caracterul, circumstanţele de apariţie, cauzele. Durerea de origine respiratorie apare în afecţiuni traheobronşice şi pleuropulmonare.
Junghiul toracic – apare prin iritarea terminaţiilor nervoase de la nivelul pleurei parietale, durere de intensitate mare, vie, comparată cu “lovitura de pumnal”, exagerată de tuse, strănut, palparea regiunii dureroase, însoţită de dispnee, îmbrăcând diverse aspecte în funcţie de cauza care îl provoacă:
–          pneumonia francă lobară – junghi violent, submamelonar, instalat după frison şi febră; dispare în 2-3 zile;
–          tromboembolismul pulmonar – apare brusc, de intensitate mare, însoţit de tuse seacă, dispnee intensă cu polipnee, cianoză, instalate brusc; se însoţeşte de spute hemoptoice, febră
–          pneumotorax spontan – apare brutal, după efort fizic sau tuse, imobilizând bolnavul şi se însoţeşte de dispnee marcată
–         pleureziile serofibrinoase – are caracter difuz, nepermiţând decubitul pe partea bolnavă, însoţit de tuse seacă şi respiraţie superficială; dispare când apare lichidul pleural
–          pleurezia interlobară – durerea este în “eşarfă” pe traiectul scizural
–          pleureziile purulente – junghiul este violent şi persistent, însoţit de hiperestezie cutanată
–          pleureziile mediastinale – durere retrosternală
–          supuraţiile pulmonare gangrenoase – dureri foarte intense şi persistente, ce preced deschiderea procesului supurativ în bronhie
–          sindromul Pancoast-Tobias (neoplasm apical) – junghi localizat la vârful plămânului.
Durerea traheobronşică – are caracter de arsură, localizată retrosternal şi se întâlneşte în traheobronşitele acute.
Durerea toracică în afecţiunile peretelui toracic – apare în afecţiuni ale pielii şi ţesutului celular subcutanat, nevralgii intercostale, afecţiuni musculare, ale coloanei vertebrale şi glandei mamare.
Celulita – proces inflamator al ţesutului celular subcutanat, manifestat prin eritem, durere, edem local.
Pleurodinia – durere vie, brutală, exagerată de tuse, palpare sau mişcări, imobilizând toracele; poate fi însoţită de febră şi trebuie diferenţiată de infarctul miocardic sau de anevrism disecant.
Nevralgia intercostală – apare prin iritarea unui nerv intercostal şi este o durere vie sau cu caracter de arsură. Apare de-a lungul unui traiect nervos şi este amplificată de tuse, mişcări bruşte, inspir profund şi mai ales de palparea punctelor de pe traiectul nervului – punctele lui Valleix (parasternal, axilar median, paravertebral).
Cauze: expunerea la frig, tumori mediastinale, zona zoster.
Dureri de tip nervos radicular apar în afecţiuni ale coloanei vertebrale ce determină compresiuni ale rădăcinilor nervoase la nivel vertebral: spondiloze, discopatii, spondilite, osteomielită, tumori intramedulare (mielom, limfom, tumori, metastaze). Durerea porneşte de la nivelul coloanei şi iradiază simetric, în centură, fiind amplificată de mişcări.
Mialgia – este o durere surdă musculară având mai multe cauze: procese inflamatorii locale, hematoame, dermatomiozită, traumatisme, trichinela, etc.
Durerea osoasă – apare prin procese patologice care interesează periostul, bogat în terminaţii nervoase sau la nivelul endostului.
Apare în: fracturi, fisuri ale coastelor sau coloanei, metastaze osoase vertebrale, tumori mediastinale, mielom, sarcoame, leucemii, etc.
Sindromul Tietze – inflamaţia cartilajelor coastelor I, II, III şi rar IV la extremitatea sternală, care determină durere aproape permanentă, amplificată de palpare.
Durerea diafragmatică – această durere apare prin iritaţia terminaţiilor nervoase de la nivelul pleurei diafragmatice, determinând două tipuri de dureri :
–          durere de tip nevralgie frenică – cu durere pe marginea trapezului, umărului stâng şi gâtului
–          durere de tip intercostal cu dureri la nivelul epigastrului, abdomenului superior, în centură de-a lungul ultimelor spaţii intercostale.
Apare în: pleurite, pleurezii, abcese subfrenice, tumori mediastinale.
 http://www.bendo.ro/cauze-de-durere-toracica/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu