duminică, 25 ianuarie 2015

RCP numai cu compresii toracice

Compresiile toracice
Compresiile toracice produc un flux sangvin redus, dar de importanță critică pentru creier şi miocard şi cresc şansele ca defibrilarea să se facă cu succes. Tehnica optimă pentru compresiile toracice presupune: compresii toracice cu o frecvenţă de cel putin 100/ min şi o comprimare cu cel puţin 5 cm (la adult), dar nu mai mult de 6 cm; permiterea peretelui toracic să revină la normal după fiecare compresie; alocarea aceluiaşi interval de timp pentru compresie şi decompresie.

RCP numai cu compresii toracice


Unii salvatori profesionisti precum şi salvatorii laici s-au arătat reticenţi în efectuarea respiraţiilor gură-la-gură, mai ales în cazul victimelor necunoscute aflate în stop cardiac. Studii pe animale au arătat că RCP numai cu compresii torcice poate fi la fel de eficientă ca şi combinarea compresiilor cu ventilaţiile în primele minute ale unui stop nonasfixic. Dacă calea aeriană este deschisă, gaspurile ocazionale şi recul pasiv al toracelui pot duce la un minim schimb de gaze, însă aceste schimburi se fac doar la nivelul spaţiului mort. Studii pe animale sau pe modele matematice în cazul RCP numai cu compresii toracice au arătat că depozitele de oxigen din  sangele arterial se epuizează în 2-4 minute. La adulţi, în cazul stopurilor non-asfixice, rezultatele în cazul efectuării resuscitării numai cu compresii toracice sunt semnificativ mai bune decât în cazul abţinerii de la RCP. Mai multe studii pe subiecţi umani aflaţi în stop cardiac au sugerat echivalenţa între RCP doar cu compresii toracice versus resuscitare cu compresii şi ventilaţii, însă niciunul nu a exclus posibilitatea că resuscitarea numai cu compresii toracice să fie inferioară celei combinate. Resuscitarea numai cu compresii toracice poate fi eficientă numai în primele minute dupa colaps. RCP numai cu compresii toracice nu este la fel de eficicentă în comparaţie cu RCP combinat în cazul stopurilor cardiace non-asfixice (de exemplu: înecul sau sufocarea) la adult sau copil. De aceea, compresiile toracice combinate cu ventilaţiile reprezintă metodă de ales în efectuarea RCP atât în cazul salvatorilor laici antrenati cât şi în cazul celor profesionişti.

Referințe bibliografice:


Consiliul European de Resuscitare - Ghidurile de resuscitare 2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu