joi, 18 decembrie 2014

Colindătorii au trecut pe la Școala Sanitară Moldova

Ziarul de Roman

Colindătorii au trecut pe la Școala Sanitară Moldova

Colindătorii au trecut pe la Școala Sanitară Moldova

19 December


La Școala Postliceală Sanitară “Moldova” din Roman a fost atmosferă de sărbătoare miercuri, 17 decembrie. Elevii din anul III de studiu, de la specializarea Asistent Medical Generalist, au pregătit un program artistic pentru conducerea şcolii şi pentru cadrele didactice, din care au făcut parte colinde tradiţionale. La finalul programului, conducerea şcolii a oferit cadouri tuturor elevilor şi cadrelor didactice ale unităţii de învăţământ.
SPS 02“Vă mulţumim pentru că ne-aţi pregătit aceste minunate cântece de Crăciun. Vă dorim multă sănătate şi un an nou care să vă aducă numai bucurii. Pentru că suntem în luna cadourilor, şcoala s-a gândit şi la voi toţi şi v-a pregătit câte un caodou, în limita posibilităţilor, pe care cred că îl meritaţi din plin. La mulţi ani şi multe bucurii!”, a transmis elevilor directorul Școlii Postliceale Sanitare, profesor Olga Diaconu. “Vreau să mulţumesc elevilor din anul III, de la specializarea Asistent Medical Generalist, care, în fiecare an, împreună cu domnişoara dirigintă Diana Florentina Rădăuceanu, care s-a ocupat în fiecare an de organizarea acestor momente, ne aduc bucurie în preajma sărbătorilor”, a afirmat Mariana Buga, vicepreşedintele Școlii Sanitare Moldova.

Felicitări elevilor de la SPSMR, AMG! Aţi fost extraordinari! Sunteţi oameni adevăraţi. Mă bucur că v-am cunoscut. Să vă păstraţi obiceiul, să faceţi cât mai multe bucurii celor dragi şi nu în ultimul rând pacienţilor!
Sărbători fericite alături de cei dragi! Diana Rădăuceanu

miercuri, 10 decembrie 2014

Lectie de VIATA

Se întâmplă cu adevărat, în şoala noastră, SPS „MOLDOVA” Roman

Toti oamenii pe care îi întâlnim pe cale au povestea lor, şcoala vietii lor, bucurii, drame, lacrimi, reuşite, nereuşite, traume etc.

Întotdeauna mi-a placut să iau lecţii, de la profesori, şefi, colegi, prieteni, elevi, cersetori, copii...dar nu credeam ca pot învaţa o lecţie atât de frumoasă de la o persoana care se luptă cu viaţa, pentru care viaţa a fost un drum plin de încercări, care primeşte ajutor financiar pentru a beneficia de curele de tratament din străinatate, dar, renunţă la sine pentru a trăi bucuria zâmbetului de pe chipul unui copilaş. Un caz impresionant din care toti avem de învatat. Noi, oamenii sănătosi care nu stim să pretuim viata, bucuria de a trăi,  pentru ca, noi considerăm, e un drept care ni se cuvine.
Bejan Marian Ioan are o poveste tragică, a fost diagnosticat cu CANCER LIMFATIC in urma cu 4 ani. Dupa incercari foarte dureroase (ca efect al investigaţiilor şi medicaţiei) fizice si psihice  de a se salva, intelege rostul vietii, darul nepretuit oferit de Dumnezeu,  miracolul de a supravietui unei boli necrutatoare. A invins pentru ca a crezut!
Privesc la bucuria lui de a face bucurii, in conditiile in care Marian are in continuare nevoie de suport material pentru a lupta cu boala, daruieşte cadouri in valoare de 500 ron copiilor cu dizabilităţi, daruieşte calculatorul personal unor persoane nevoiaşe. Traieşte bucuria  de a dărui.
Aud, privesc, ascult...există oameni minunaţi! Aş vrea să pot să spun un cuvânt de mângaiere acestui minunat om care se luptă pentru viaţă, care îşi priveşte mama luptând pentru viaţă, diagnosticată şi ea cu Neo mamar dr. extirpat, metastazat la ficat, plămâni, oase şi leziuni cerebrale. Ce cuvânt poate fi suficient? Trebuie să-l inventez...
Marian are ingredientele necesare pentru a învinge: DRAGOSTEA, NĂDEJDEA ŞI CREDINŢA. Noi te vom urma, eşti un exemplu. Lecţii peste lecţii. Învăţăm.
Multumesc, Doamne, ca ne-ai aratat câte avem pentru care nu îţi multumim! Ce lectie, ce oameni deosebiti scoti în calea noastră! Şi nu ne laşi, doar inimă de simţit să avem, minte pentru a gândi şi ochi pentru a vedea frumuseţea lucrurilor tale, frumuseţea din sufletul oamnenilor frumoşi.

Marian este elev al şcolii postileale sanitare „MOLDOVA” Roman, anul II, AMG, absolventul Seminarului Teologic Sfântul Gheorghe din Roman şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Oradea.
Marian  din 2010 a primit diagnosticul de Limfom Hodgkin clasic – scleroză nodulară, iar de atunci, viaţa sa nu a mai fost la fel. Într-o zi, la 27 de ani, în luna noiembrie 2009, Marian a început să tuşească. A luat tratament, dar tusea se acutizat. În februarie 2010 a mers la Iaşi, la o clinică particulară, pentru a face o tomografie, unde a fost primit diagnosticul sus mentionat. Ingrijorat a mers la Târgu Mureş unde a fost diagnosticat  cu tumoră mediastinală dreaptă gigantă polilombată.
După încă o lună de aşteptări, a primit rezultatele de la examenul histopatologic. Verdictul a venit ca un  trăznet pentru Marian şi familia sa – suferea de boala Castelman de tip angiofolicular, o boală deosebit de rară, pentru care nu era un tratament bine definit.  A plecat în Bucureşti, la Institutul «Victor Babeş», unde a fost diagnosticat de Limfom Hodgkin clasic – scleroză nodulară tip II BNLI, cu arii pseudosinciţiale.
A căutat răspunsuri în Ungaria - observând că prima cură de chimioterapie nu a avut succes şi având două diagnostice diferite puse în România, Marian a crezut că este din nou o greşeală şi a decis să meargă în Ungaria, la Institutul Naţional de Oncologie diagnosticul era identic cu cel dat de Institutul din Bucureşti –  Limfom Hodgkin.
A ajuns la «Istituto di Ematologia e Oncologia Medica Seràgnoli, Policlinico S. Orsola». Medicul de acolo i-a recomandat un tratament experimental, însă, pentru acesta, trebuia să mai facă în ţară autotransplant de celule stem.
Pe 3 iunie a primit autogrefa – celule stem hematopoietice. După câteva zile, trebuia să vadă dacă autotransplantul a avut rezultate, aşa că s-a internat din nou la Spitalul Clinic Colțea, din Bucureşti, pentru evaluare. A făcut tomografie, însă rezultatul era mai rău decât înainte de autotransplant. Întrucât examinarea nu era foarte concludentă, i s-a recomandat o examinare PET-CT . După ce a făcut şi această examinare, a primit un răspuns fulgerător. Starea i se înrăutăţise dramatic. Cancerul se răspândise în 15-16 locuri din organism.
Singura variantă mai rămăsese tratamentul experimental din Italia.  Aici a intervenit o problema acută, cea financiară. Acel tratament nu exista în ţară şi nu i s-a putut acorda certificatul E 112, care îi dădea posibilitatea de a folosi asigurarea de sănătate. Marian era nevoit să plătească acest tratament, avionul, spitalizarea, sumă pe care nici el, nici familia sa nu şi-o permitea. În final, cu ajutorul mai multor oameni de suflet, a reuşit să facă rost de banii necesari. Tratamentul se desfăşura pe perioadă de 16 cure şi se făcea cu Brentuximab Vedotin SGN 35, un anticorp monoclonal. Până acum, sumele cheltuite s-au situat cu mult peste 200.000 de euro. 
La începutul tratamentului au fost momente de îndoială, după trei luni medicii aveau veşti proaste, boala recidivase în zona cervicală şi subaxilar dr., motiv pentru care i s-a recomandat o nouă serie de chimioterapie, 6 cure cu Bendamustine (Levact), cure pe care organismul nu le mai tolera. Dar s-a meritat atât costul ridicat al tratamentului, cât şi  efortul de a tolera efectele negative ale tratamentui (efecte care cei drept uneori îi puneau viaţa în pericol, ajungându-se până la şoc anafilactic), pentru că ultimele rezultate obţinute la controalele efectuate în Italia, au adus veşti bune pentru Marian, tratamentul experimental a decurs bine, după aplicarea celor şase cure, medicii i-au dat primul răspuns pozitiv, 80% remisie.  

 Rezumatul poveştii lui Marian

„Era în luna noiembrie 2009 când am inceput să tusesc...Am mers la medici, tratamente peste tratamente, însă nimic. În februarie 2010 m-am hotarat să merg la Iași, la clinica Arcadia, pentru un CT (computer tomograf). Din acest moment lumea mea s-a descompus. Mi s-a recomandat imediat puncție sau biopsie din mediastin deoarece aveam mari formațiuni nodulare.
la Targu-Mureș am fost trecut pe lista de intervenție chirurgicală diagnosticat cu „tumora mediastinală dreapta giganta polilombată”.
Rezultatele de la examenu histopatologic: boala „CASTELMAN de tip angiofolicular”, o boala deosebit de rară, fără un tratament bine definit. La București la Insitutul „Victor Babes” diagnosticul a fost „Limfom Hodgkin clasic-scleroza nodulară (tip II BNLI-cu arii pseudosincitiale”, un diagnostic nu foarte bun, însă pentru care se știa un tratament exact. Am prins curaj și am plecat la București la Spitalul de Urgență „Dr. Agrippa Ionescu” (la dr.Simona Crintea ) unde am început CHIMIOTERAPIA specifică diagnosticului ce îl obținusem de la Institutul „Victor Babeș” aceasta fiind cu ABVD. Când a trebuit să repet CT-ul, pentru a vedea daca tratamentul are efect, rezultatul a căzut groaznic, nici cel mai mic efect benefic nu s-a văzut, nimic nu dispăruse, tumora nici măcar nu se micșorase. Observând că prima cură de chimioterapie nu a avut succes și având două diagnostice diferite, am crezut că este din nou o greașeală și m-am hotărât să merg în Ungaria la INSTITUTUL NATONAL DE ONCOLOGIE, răspunsul identic cu cel dat de Institutul „Victor Babeș” (aveam Limfom Hodgkin). Am sunat la Spitalul Clinic Colțea din București, am și inceput chimioterapia cu BEACOPP. După trei luni de chin a urmat clipa mult asteptată un nou CT să vedem dacă boala raspunde la tratament, însă, din pacate, nici această cura nu a adus nici o ameliorare. Am inceput o noua cură cu DHAP, mai agresivă. La sfarșitul curei a 2-a medicii au hotărât să facem un nou CT să vedem daca are rost să continuam. Rezultatul a fost total negativ, că și celelalte. NICI O AMELIORARE. A doua zi după aflarea rezultatului trebuia să plec acasă, însă doamna doctor a venit în salon spunandu-mi că a vorbit cu o colega care este medic și mi-a sugerat să merg în Italia pentru  „second opinion”. Am primit bucuros vestea, mai ales că am fost trimis către un medic foarte bun Dr. Sante Tura de la „Istituto di Ematologia e Oncologia Medica “Seràgnoli”, Policlinico S. Orsola”.
Așa am plecat în Italia, m-am întâlnit cu domnul doctor care m-a consultat, mi-a cerut lamele și blocurile de parafină pentru o nouă reexaminare și mi-a recomandat un tratament experimental, însă pentru aceasta trebuia să mai fac în țară AUTOTRANSPLANT DE CELULE STEM. Pe data de 19-01-2011 am fost internat la doamna Dr.Varady Zsofia, unde au urmat alte două săptămâni de CHIN. Am început tratamentul cu IGEV, un tratament mai agresiv și în doze ridicate, pentru a obține acele CELULE STEM.
După două săptămâni am fost externat, însă trebuia să mai continui chimeoterapia cu IGEV până când eram programat pentru autotransplant. Încă două luni am facut terapia la Spitalui Clinic Colțea, după care rugându-ma să nu ajung la autotransplant, am mai facut un CT, însă rezultatul nu a fost favorabil mie. TREBUIA SĂ FAC AUTOTRANSPLANTUL.
Așa că în data de 25-05-2011 am fost internat pentru efectuarea de autotransplant. Știam că trebuie să stau izolat trei săptămâni fără vizite, fără ieșit din salon, fără nimic comun, doar eu, asistentele și medicii. Am început tratamentul de condițioanare de tip BEAM pentru a putea face autotransplantul în bune condiții. Zilele deveneau mai lungi, starea mea se deteriora, valorile hemogramei se duceau înspre „0”
În data de 03-06-2011 am primit autogrefa (celule stem hematopoietice), după care a doua zi mi s-a pus un tratament numit BCNU, timp în care am suferit hipotensiune, tahicardie, eritem și vertij, însă trebuia să mestec cuburi de gheata continuu, cca două ore și jumatate, pentru a nu mi se arde mucoasa.
A venit clipa când trebuia să vedem dacă avem rezultate la autotransplant, așa că m-am internat din nou la Spital Clinic Colțea pentru evaluare. Am facut CT, însă rezultatul era mai rău decât înainte de autotransplant. Dar nu arăta foarte concludent, de aceea mi s-a recomandat examinare PET-CT . Am plecat pentru întocmirea dosarului, am așteptat aprobări și pe data de 26-10-2011 am efectuat această scanare. Am primit raspunsul care a căzut că un fulger. Starea se înrăutățise dramatic CANCERUL se răspândise în 15-16 locuri din organism. Medicul a dat din cap semn că nu mai sunt mari șanse de supraviețuire mai ales că facusem atâta CHIMEOTERAPIE. Singura variantă a mai ramas tratamentul experimental din Italia. S-a luat legătura cu medicii de acolo și am fost programat pentru data de 24-11-2011 la începerea primei cure. Însă aici a intervenit o problema acută, PROBLEMA FINANCIARĂ, deoarece acest tratament nu exista în țară nu mi s-a putut acorda certificatul E 112 care imi dadea posibilitatea de a folosi asigurarea de sănătate ce o am prin contract individual la CNAS. Așa că sunt nevoit să imi plătesc acest tratament, avionul, spitalizarea, suma care nu mi-o pot permite nici eu, nici familia mea. Tratamentul acesta se desfășoară pe perioada de 16 cure, tratamentul este cu Brentuximab Vedotin SGN 35 un anticorp monoclonal.
Am început tratamentul, iar după trei cure am facut PET/CT. Abia acum, după aproape doi ani și jumătate de chin mi-au dat primele rezultate pozitive. Tumorile s-au micșorat, unii ganglioni apăruți după autotransplant au disparut. Mai am de facut încă 9 cure de tratament și suma strânsă s-a epuizat.”

Deşi suma s-a epuizat, deşi Marian lupta în continuare cu boala zi de zi, deşi are nevoie de o sumă foarte mare de bani pentru tratamentul personal şi al mamei sale, care nu este compensat de Casa de Asigurări, ne arată o dovadă vie de IUBIRE pentru aproapele, acum în prag de Sărbători, ne arată că nu există: NU POT, NU AM. Marian ne demostrează cum e sa dăruieşti de unde nu ai, cum e să dăruieşti din ceea ce eşti.

Tratamenul foarte costisitor, durerile greu de suportat, nu au reuşit să zdruncine credinţa lui Marian, aceea că merită să lupţi până în ultima clipă. Credinţa în Dumnezeu a fost mai presus de rezultatele negative de la investigaţii, mai presus de durerile fizice determinate de tratament, a crezut că se va vindeca şi rezultatele au susţinut credinţa lui. Astazi Marian este optimist.

 "Viaţa merită trăită! Vreau să mă bucur de fiecare clipă. Am câştigat-o cu un preţ mult prea mare şi-i cunosc valoarea. Vreau să aduc bucuria în sufletul copiilor abandonaţi, a persoanelor cu dizabilităţi, a familiilor nevoiaşe. Vreau să aduc zâmbetul pe chipul persoanelor fără motiv să zâmbească.  Vreau să le arăt că putem găsi motive pentru a merge mai departe chiar şi atunci când viaţa pare nedreaptă. Să înţeleagă că bogăţia vine din suflet şi acolo unde este credinţă totul e posibil. Eu sunt dovada vie a dragostei Divine.  Am primit mult, mult trebuie să ofer. Viaţa e un dar ce trebuie apreciat. Şi eu am trecut de la agonie la extaz. Am trăit sentimentul de disperare când medicii nu îmi mai ofereau nicio şansă de supravieţuire, am trăit momentul marii realizări de a ajunge la 80% remisie. Nu mă pot preface că nu am văzut minuni. Şi dacă ele tot există, am datoria de a le face cunoscute. Mă raportez la cuvintele Mântuitorului şi încerc să înbin ceea ce am învăţat cu ceea ce am experimentat în ultimii ani de suferinţă. La Facultatea de Teologie am învăţat că nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina."Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi nimeni nu aprinde un felinar ca să-l pună sub un oboroc, ci îl pune pe un suport şi astfel el luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru, Care este în ceruri."Matei 5:14-16. La evanghelia după Luca, cap 12, 48 Mântuitorul ne îndeamnă să înmulţim darul primit pentru că "Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere"  Relevantă este aici şi pilda talanţilor. Talanţii, reprezintă darurile pe care Domnul Iisus le împarte celor credincioşi. Toti primim talanţi (daruri). Unii primesc mai mult, alţii mai puţin. Dar nimeni nu este lipsit de dar. Ni se încredinţează atât cât putem înmulţi. Dumnezeu nu druieşte cu zgârcenie, dă fiecaruia după puterea lui (I Petru 4, 10).  Dumnezeu mi-a dat un dar, ce sa fac cu el? Îl ţin şi îl restitui la Judecată, pentru că atunci ce e al Lui va fi al Lui? Aceştia sunt oamenii care trăiesc în neutralitate. În concepţia noastră creştină, răul nu are fiinţă. Fiinţa are binele. Acolo unde binele lipseşte, se instalează răul. Nimeni nu poate să spună: nu fac bine, nu fac rău, nu mă interesează ce face vecinul meu, nu intru în nici un fel de comert spiritual cu el, nu-l ajut si nu-i cer niciodată ajutorul. A nu face bine înseamnă a fi partaş răului, căci unde lipseşte binele, se înstăpaneşte răul. Dacă nu-ţi pasă că vecinul tau este bolnav,  nu faci voia Domnului. Daca nu-ti pasă că vecinul tău trăieşte în sărăcie şi poate un mic ajutor din partea ta l-ar salva, ai facut voia celui rău. In materie de bine şi de rău, de mântuire şi de pierzanie, nu există zona neutră, zonă gri, pentru că toţi suntem făcuţi cu darul lui Dumnezeu şi Dumnezeu ne cere să fim lucrători. Creştinismul e religie activă. Iisus Hristos a fost activ. Să avem în suflete lumină şi să săvârşim faptele luminii. Dumnezeu ne-a creat pentru ÎMPREUNĂ LUCRARE iar nu pentru decor." a relatat Marian. 

Marian este recunoscător tuturor celor care l-au ajutat şi susţinut pentru a se bucura de ziua de astăzi, în primul rând lui Dumnezeu, apoi celor care l-au susţinut financiar pentru a face posibil accesul la tratament, medicilor care l-au tratat, familiei, prietenilor şi colegilor care i-au fost mereu alaturi şi i-au oferit suportul necesar pentru a merge mai departe. Astăzi datorită miracolului în care a crezut, datorită susţinerii sus menţionate, participă la cursuri alături de colegi, doreşte să acumuleze cât mai multe informaţii pentru a fi alături de pacienţi, pentru a vindeca durerea fizică şi sufletească, pe care foarte bine le înţelege, îşi doreşte să salveze vieţi, să uşureze suferinţa celor din secţiile de Oncologie.
Marian participă cu entuziasm la activităţile desfăşurate în cadrul şcolii postileale sanitare „MOLDOVA”, pe lângă donaţiile făcute, a luat iniţiativa alături de elevii anului III AMG să strângă mai multe fonduri pentru copiii nevoiaşi. Să le urmăm exemplul! 
Cu ocazia activităţilor caritabile am avut ocazia să descopăr câtă disponibilitate există din partea elevilor de a face fapte bune şi bucurii. Mă bucur că am descoperit şi această latură a elevilor, pe lângă conştiinciozitatea, responsabilitatea, determinarea pentru pregătirea temeinică pe care am descoperit-o la ei pe parcursul celor trei ani. E foarte importantă latura umană, empatia şi dărirea în sistemul sanitar. Viitorul e pe mâini bune!

                                             Diana Radauceanu


luni, 8 decembrie 2014

ASPECTE PSIHOLOGICE - PACIENT ONCOLOGIC

ASPECTE PSIHOLOGICE IN PSIHOSOMATICA ONCOLOGICA

            Amploarea pe care a luat-o îmbolnăvirea de cancer şi angoasa puternică generată de această problematică a dus la intensificarea cercetărilor legate de această problemă şi chiar la apariţia unei discipline noi - psihooncologia, centrată pe aspecte psihosociale şi comportamentale implicate în cancer.
            Principalele direcţii pe care se centrează înţelegerea acestei boli sunt:
-          factorii psihosociali de risc în apariţia cancerului;
-          efectele diagnosticului, bolii şi tratamentului asupra funcţionării psihologice şi neuropsihologice;
-          reacţia şi adaptarea psihologică la cancer;
-          impactul factorilor psihosociali asupra cursului bolii, tratamentului şi supravieţuirii.
      Cancerul, indiferent de formă, apare ca rezultat al unor modificări în sectoare-cheie din materialul genetic al unor celule. Ca urmare, aceste celule, prin mecanisme diferite, în funcţie de tipul alterării, au o creştere autonomă faţă de restul organismului din care s-au format.
      Cauzele modificărilor genetice şi cauzele care determină evoluţia ulterioară a bolii nu sunt bine cunoscute.
      Dintre factorii luaţi în calcul în legătură cu această dezvoltare celulară, se recunosc: viruşi, substanţe chimice, radiaţii, hormoni, traumă cronică, paraziţi, caracteristici genetice şi fizice ale persoanei, factori psihosociali şi comportamentali.
      Dezvoltarea unei tumori este fazică, de la iniţierea transformării maligne la promoţie şi apoi la progresia tumorală. Progresia este influenţată şi de vârsta, sexul, nutriţia persoanei.
      Stările psihice care însoţesc cancerul au ca puncte centrale: incertitudinea, teama de boală, de recidivă, de suferinţă, de moarte; nesiguranţă, confuzie în legătură cu viitorul, sentiment de devastare, de pustiire. Cele mai frecvente tulburări sunt anxietatea şi depresia. Anxietatea domină mai ales perioadele de debut, de nesiguranţă în ceea ce priveşte boala, în jurul diagnosticului, a debutului tratamentului sau a situaţiilor de schimbare a tratamentului. Ca simptome care trădează prezenţa anxietăţii, se numără: anorexia, greaţa, voma, diareea, oboseala şi insomnia (care se confundă adesea cu efectele secundare ale terapiei).
      Depresia (cu semne somatice de tipul: oboseală, anorexie, scăderea în greutate) trebuie evaluată pe baza prezenţei stărilor disforice, senzaţiei de lipsă a speranţei, sentimentului de vinovăţie şi a stimei de sine reduse. Depresia este mai frecventă la pacienţii aflaţi într-un stadiu avansat al bolii, cu diminuarea drastică a capacităţii de a presta o activitate, la pacienţii care au suferit anterior de o tulburare psihiatrică şi la cei cărora nu li se pot controla simptomele majore.
      Depresia şi anxietatea sunt frecvente şi în perioada postterapeutică, generate de dificultăţile de reintegrare socioprofesională, de imaginea corporală (mai ales la persoanele care au suferit o intervenţie chirurgicală mutilantă), disfuncţiile sexuale, frica de recidivă sau metastază, durerea (mai ales cei cu metastaze şi cei aflaţi în stadiul terminal al bolii).
      Cele mai studiate implicaţii ale factorului psihosocial în evoluţia cancerului au fost în tumorile hormono-sensibile.
      În fiecare stadiu al bolii – diagnostic, tratament, recăderi, faza avansată – există un specific al reacţiilor psihologice, a cărei cunoaştere orientează modul de abordare a pacientului.

      I. Factori psihosociali şi comportamentali de risc în apariţia cancerului
      Un rol important în înţelegerea factorilor psihologici de risc îl joacă analiza stilului de viaţă, cu componentele sale patogene: fumatul, alcoolul, alimentaţia perturbată, comportamente sexuale, expunere la soare, expunere profesională la agenţi chimici sau radioactivi, mediul social şi legăturile sociale, statutul socioeconomic şi suportul social.
       Factorii psihologici:
F     Persoana predispusă la cancer ar arăta, din punctul de vedere al personalităţii - conform unor studii psihologice privite cu oarecare rezervă -  ca fiind reţinută, care nu se plânge, este cooperantă şi nu-şi exteriorizează trăirile afective (furie, tristeţe, suferinţă, anxietate); calmă, plăcută, compliantă. Ca o trăsătură importantă, se poate menţiona exprimarea anormală a emoţiilor, reacţia la evenimentele stresante prin negare şi represie. Pornind de la această trăsătură, se poate defini şi un tip de personalitate care ar fi specific bolnavilor de cancer: tipul C de personalitate (Temoshock): persoana menţine controlul emoţional şi întreţine relaţii interpersonale plăcute, în pofida disperării interioare pe care nu şi-o exprimă; are sentimentul lipsei de speranţă, uneori cronică, dar mascată; exprimă puţin din suferinţa, tensiunea cronică pe care o resimte în urma unor evenimente stresante ale vieţii.
F      Alte caracteristici ale indivizilor cu un tip de personalitate care este considerat, în unele studii longitudinale, ca fiind predispus la cancer: exprimă o nevoie acută de a fi alături de o persoană foarte importantă d.p.d.v. emoţional sau de a atinge un scop; incapacitatea de a renunţa la obiect şi incapacitatea de a investi alte obiecte sau scopuri. Obiectul investit iniţial este idealizat, în timp ce subiectul cunoaşte o diminuare a stimei de sine, reacţie de tipul depresiei, lipsei de speranţă, pe care însă le camuflează.
F     Rolul stresului psihic ca promotor al creşterii tumorale, după iniţiere. Cel mai probabil, nu evenimentul în sine este extrem de nociv, ci semnificaţia pe care subiectul i-o acordă, această semnificaţie fiind condiţionată tot de trăsăturile de personalitate şi de patternurile comportamentale ale subiectului.
F     Factorii de personalitate influenţează dezvoltarea unor comportamente de risc, în sensul expunerii la carcinogenii din mediu.
F     Dillenz (apud.Iamandescu), sintetizând mai multe cercetări recente, arată că în trecutul bolnavilor se regăsesc o serie de evenimente cu potenţial traumatizant: pierderea recentă a unei persoane importante de referinţă; incapacitatea de a exprima stările şi emoţiile de ostilitate; ataşamentul emoţional anormal de puternic faţă de unul dintre părinţi; tulburări sexuale.
     
II. Efectele comunicării diagnosticului, ale bolii şi tratamentului asupra funcţionării psihologice şi neuropsihologice
      a) comunicarea diagnosticului
      Există o serie de factori psihosociali care amână prezentarea la medic a pacientului, aceasta fiind o formă de negare, cu efecte benefice pentru economia psihică a subiectului, dar dăunătoare pentru evoluţia bolii:
-          frica de cancer;
-          subestimarea şanselor de supravieţuire;
-          supraestimarea caracterului letal al bolii de către populaţie;
-          anxietatea şi pesimismul generat de apariţia unor excrescenţe sau a altor semne de boală
      Ca trăire, perioada cea mai grea este cea dintre identificarea simptomelor (suspiciunea de cancer) şi confirmarea/infirmarea sa. Ca urmare, apar: anxietate, uneori deterioare a capacităţii de concentrare şi de cogniţie.
      Reacţiile pacienţilor la aflarea diagnosticului sunt foarte variate. Se pune problema sincerităţii personalului medical în comunicarea diagnosticului real bolnavului. Bolnavilor trebuie să li se dea o explicaţie cât mai clară privind boala lor, individual, cu tact. Explicaţia este necesară atât pentru pacient, cât şi pentru medic. Ascunderea diagnosticului ar echivala cu afirmarea lipsei totale de speranţă (lipsa de sens a tratamentului). De asemenea, colaborarea cu bolnavul este vitală pentru eficienţa tratamentului.
      Diagnosticul de cancer este traumatizant, putând duce la retragere din viaţa socială, chiar familială, pasivitate, regresie, întrucât boala este trăită ca o ameninţare.
      Recurgerea la minciuni optimiste este o falsă menajare a bolnavului, pentru că acesta îşi resimte oricum slăbiciunea şi simptomele evidente de boală. În condiţiile ascunderii adevărului, bolnavul va percepe tratamentul ca nefiind eficient, ceea ce îi măreşte anxietatea şi deprimarea.
      E.Kubler-Loss a descris patru faze prin care poate trece un pacient după ce a fost informat despre diagnostic:
1. Refuzul de a accepta realitatea bolii sale. Refugiul în izolare.
2. Mânie şi refuz.
3. Fază de negociere (întrevederi frecvente cu medicul).
4. Depresie.
5. Obişnuirea cu ideea. Calm şi acceptare demnă.
      Aceste faze se pot întinde pe toată durata bolii. Este important ca pacientul să fie ajutat să treacă mai uşor prin fazele de opoziţie, speranţă şi disperare.
      Modalităţile particulare de a răspunde la comunicarea diagnosticului depind de o serie de variabile: strategiile individuale de reacţii la situaţii noi şi dificile (stilul de coping) şi trăsăturile premorbide ale pacientului, dar şi inteligenţa în comunicare a medicului şi personalului medical, în general.
      Un rol vital îl are familia şi, în general suportul social.

b) impactul tratamentului asupra psihicului
      Tratamentul cancerului este foarte complex, incluzând tratament chirurgical, radioterapie, chimioterapie. De cele mai multe ori, pacientul le experimentează pe toate.
      Operaţia generează sporirea anxietăţii, datorată tuturor aspectelor legate de actul chirurgical (fazele preoperatorie, anestezie şi perioperatorie, postoperatorie)
      În diminuarea acestei anxietăţi, sunt eficiente pregătirea psihologică pentru operaţie, mai ales prin tehnici comportamentale (mai ales relaxare musculară progresivă) şi, după caz, terapia cognitivă. Aceste modalităţi de intervenţie sunt benefice şi prin efectele lor postoperatorii: reducerea durerii, complicaţii mai reduse, spitalizare mai scurtă.
      Încheierea operaţiei poate aduce un sentiment de eliberare, chiar de euforie. Curând, însă, apar temerile în legătură cu tratamentele ulterioare, rezultatul acestora, frica de recidivă.
      Printre efectele anxietăţii legate de operaţie se numără insomniile, anorexia, stări de slăbiciune.
      Este foarte important suportul psihologic postoperator, prin consiliere suportiv-informativă, în grup sau individual, cu efecte de reducere a stresului legat de evoluţia bolii.
      În cazul individual al cancerului la sân, cu mamectomie, se ajunge la modificări de imagine corporală, care duce la stres major legat de ameninţarea feminităţii şi tulburările de dinamică sexuală. Este foarte importantă consilierea pentru aceste femei, cu atât mai mult cu cât acestea au la îndemână o serie de opţiuni pentru redobândirea imaginii pierdute (cele mai multe femei nu ştiu faptul că pierderea unui sân poate fi corectată prin chirurgie plastică, de tipul reconstrucţiei sânului).
      Radioterapia este asociată de bolnavi cu teama de efectele nocive ale iradierii, accentuată de efectele secundare de la sfârşitul tratamentului: anorexie, senzaţia de slăbiciune, iritarea pielii şi oboseala. Se poate însoţi de o accentuată stare de anxietate.
      Chimioterapia are o serie de efecte secundare, care fac din ea cea mai temută tehnică de tratament al cancerului: greaţă, vomă, pierderea părului.
      Unele studii arată că anumite medicamente utilizate în chimioterapie afectează dispoziţia afectivă şi funcţiile cognitive (este neclar dacă aceste efecte se datorează extenuării psihice sau acţiunii directe biochimice asupra creierului).
      Ca un alt efect secundar, de asemenea cu potenţial anxiogen asupra pacientului, este scăderea imunităţii (ca urmare a scăderii numărului de celule albe).
      Ceea ce interesează psihologul sunt efectele secundare ale chimioterapiei, asupra cărora se poate interveni prin consiliere şi psihoterapie:
-          frică şi suspiciune înainte de începerea curei – alimentate de reprezentările sociale despre ea;
-          incertitudine şi anxietate, depresie – cu pertubări de somn, stare fizică de oboseală;
-          dispoziţii afective oscilante – datorate medicamentelor;
-          iritabilitate şi scădere a toleranţei la frustrare;
-          dificultăţi de concentrare şi cognitive în timpul tratamentului;
-          efecte secundare psihologice asociate chimiterapiei – depind de modul în care pacientul este pregătit pentru tratament. Este foarte vizibil răspunsul condiţionat al bolnavului la tratament. Se poate interveni foarte eficient cu terapii comportamentale.
-          complexul „nu mai sunt eu însumi” – datorat unor schimbări fizice: căderea părului, paloare, creşterea sau scăderea în greutate, senzaţia de oboseală şi devitalizare; se însoţeşte de o alterare drastică a stimei de sine. Din nou, terapiile cognitiv comportamentale pot fi eficiente în abordarea pacientului.
-          impactul psihologic al schimbărilor în funcţiile sexuale – modificări privind fertilitatea, libidoul, funcţionarea sexuală.

      III. Reacţia şi adaptarea psihologică la cancer şi tratament
      J.C.Holland a grupat condiţiile variabile care determină reacţia bolnavului de cancer în faţa bolii în trei categorii:
a) Contextul socio-cultural – atitudinile sociale, ideile, concepţiile culturii respective despre cancer, acestea putând afecta modul:
                  - cum sunt trataţi pacienţii;
                  - cum se văd pacienţii pe ei înşişi, boala şi viitorul lor familial, profesional, social.
      Pentru societatea noastră, se dovedeşte vitală creşterea nivelului de informare medicală, pentru a evita efectele negative ale unor reprezentări greşite ale bolii: amânarea consultului medical, evitarea comunicării diagnosticului celor din anturaj, care poate duce de la pierderea de bună voie a unor poziţii sociale şi profesionale până la scăderea drastică a stimei de sine şi izolare.
b) Contextul medical – care determină situaţia bolnavului prin mai multe aspecte:
      - date clinice – stadiul şi evoluţia clinică a bolii, localizarea, natura disfuncţiilor şi simptomele produse;
      - tratamentele prescrise;
      - opţiunile de recuperare;
      - suportul psihologic din partea personalului de îngrijire.
c) Contextul psihologic – în legătură cu care ne interesează:
      1. momentul din viaţa subiectului în care apare boala (biologic şi sub aspectul responsabilităţilor personale şi sociale);
      2. resursele intrapersonale: stilul de reacţie la stres (coping), defensele, personalitatea premorbidă, concepţiile, ideile despre boală, legăturile anterioare cu cancerul.
      Weisman şi Worden dau o clasificare a strategiilor de coping, în funcţie de eficienţa lor în lupta cu boala:
-          strategiile de coping care duc la acceptarea diagnosticului de cancer (fără obsesia bolii) – cele mai eficiente;
-          strategiile de coping care constau într-o acţiune fermă, bazată pe înţelegerea situaţiei-problemă (se informează despre boală, solicită sfatul specialistului şi se supune acestuia);
-          strategiile de retragere, evitare, pasivitate, cedare, apatie – cele mai puţin eficiente.
      Morris stabileşte cinci categorii de reacţii la diagnosticul de cancer (pentru pacientele cu cancer la sân):
-          negare: respinge evidenţa, pare reţinută în a se angaja într-o discuţie detaliată despre cancer;
-          spiritul luptător: atitudine pozitivă, luptătoare cu tendinţa de a solicita cât mai multe informaţii despre diagnostic şi tratament;
-          acceptare stoică: primeşte diagnosticul şi apoi tratamentul cu detaşare, îl urmează, dar având în spate o atitudine de tip „ce-o fi, o fi”;
-          acceptare anxios-depresivă: tinde să privească totul cu pesimist;
-          neajutorare, lipsă de speranţă: are senzaţia că nimic nu o mai poate ajuta şi nu mai poate spera nimic, ceea ce duce la o proiecţie negativă în viitor şi la perturbarea relaţiilor sociale.
      Copingul cel mai eficient este cel care:
J     menţine stresul în limite rezonabile;
J     menţine respectul de sine;
J     menţine sau restabileşte relaţiile cu semenii;
J     creşte posibilitatea de restabilire a funcţiilor organismului.
Problemele în adoptarea unei strategii eficiente de coping apar în condiţii de tipul:
L     izolare socială;
L     statut socio-economic scăzut;
L     alcool sau droguri;
L     probleme psihiatrice anterioare;
L     pierderi recente;
L     obligaţii multiple;
L     inflexibilitatea şi rigiditatea copingului;
L     concepţii pesimiste despre viaţă.
L     stări sufleteşti şi situaţii care dezechilibrează emoţional bolnavul: pesimism, multe regrete, probleme maritale, probleme psihiatrice, anxietate crescută, forţa eului scăzută, multe evenimente ale vieţii recente, eficacitate redusă, suportul familial redus, cancer în familie, izolare socială, supunere pasivă, blamarea celorlalţi, ajutor redus din partea medicului.
Mai ales acest din urmă aspect se pretează la abordare psihoterapeutică.
      3. resursele interpersonale: natura şi disponibilitatea suportului social (familie, prieteni, colegi, grupuri afiliate).
      Este foarte importantă colaborarea dintre pacient, medic şi familia pacientului. Un aspect important este educarea familiei în sensul acceptării diagnosticului şi sprijinirii reale a bolnavului în lupta sa cu boala (există familii în care se realizează o „jelire” prematură a bolnavului, care duce la izolarea şi dezolarea acestuia, cu renunţarea, de multe ori, la luptă.
      În timpul contactului cu familia, atenţia medicului şi psihologului trebuie dirijată asupra următoarelor aspecte:
-          evitarea legăturii duble („double-bind”), în sensul interzicerii creării unui nivel fracţionat de informaţie în interiorul familiei;
-          mobilizarea rezervelor disponibile în familia pacientului;
-          detectarea oricărei forme de jelire anticipantă, fie din partea bolnavului, fie din partea familiei;
-          oferta de a colabora în continuare cu familial şi în cazul morţii pacientului.
      Kubler-Ross a remarcat că şi membrii familiei pot trece prin aceleaşi faze de reacţie la aflarea diagnosticului, la care se adaugă sentimente de vinovăţie, eşec şi neputinţă. Este necesară discuţia cu familial, pentru ca prin suportul acordat acesteia, familia să devină, la rândul ei, un factor de suport pentru bolnav.
      În abordarea bolnavilor de cancer, există câteva principii cu valoare anxiolotică:
K     vezi pacientul la intervale regulate;
K     evită liniştirea, încurajarea prematură, în primul râns ascultă pacientul;
K     corectează concepţiile greşite despre boală şi tratament;
K     fii realist şi deschis cu pacientul şi familia, dar, întotdeauna, acordă sau lasă loc pentru speranţă;
K     evaluează nevoile familiei şi oferă tratament preventiv;
K     permite o negare şi o regresie rezonabilă;
K     fii vigilent în alinarea disconfortului fizic.
      Bolnavii de cancer cu prognostic fatal reacţionează des la acest eveniment radical din viaţa lor cu o regresie atât de intensă a forţelor individuale, încât se comportă într-o manieră similară psihoticilor. Ei se află într-o stare de totală epuizare şi vidare interioară. Se recomandă psihoterapia de susţinere, care are mai multe nivele posibile:
-          realizarea transferului pozitiv, în contextul relaţiilor de obiect stabile;
-          asigurarea;
-          oferirea ocaziilor de verbalizare a obsesiilor ipohondrice secundare şi a stărilor de frustrare şi agresiune;
-          suportul psihologic al planului de tratament somatic. Aceasta implică rezolvarea oricăror conflicte, depresii sau tulburări ivite între pacienţi şi echipa de terapeuţi;
-          încercarea terapiei celui de-al treilea nivel, implicând elemente religioase, iraţionale şi absolute.
      IV. Impactul factorilor psihologici asupra cursului bolii, tratamentului, supravieţuirii
      Supravieţuirea mai mare a bolnavilor de cancer pare a depinde de o serie de aspecte cum sunt:
-          relaţii interumane bune;
-          absenţa depresiei sau furiei în raport cu îmbolnăvirea;
-          „spirit luptător” sau răspuns psihologic de apărare prin negare (faţă de femeile cu răspuns de acceptare stoică sau cele care se simt lipsite de ajutor şi speranţă);
-          exprimarea emoţiilor negative;
-          speranţa, optimismul, bucuria, vigoarea, rezistenţa, tăria.
Conceptul de calitatea a vieţii acoperă dimensiuni multiple, care ţin cont nu doar de datele medicale (procentajul vindecărilor, durata supravieţuirii, eficacitatea antitumorală a noilor tratamente), ci şi – şi mai ales – de parametri care privesc starea de bine fizic, emoţional şi social a bolnavilor şi a anturajului lor.
      Menţinerea unui nivel optim al calităţii vieţii bolnavului de cancer depinde de suportul care îi este acordat acestuia de către:
-          familie;
-          anturajul apropiat (prieteni, colegi, vecini);
-          comunităţi (asociaţii, fundaţii şi servicii de îngrijire, grupuri de auto-ajutorare, biserică);
-          personalul din domeniul sănătăţii.

      În abordarea psihosomatică a cancerului, se conturează un model de abordare a pacientului care să răspundă acestei nevoi de asigurare a calităţii vieţii:
-          primul nivel al îngrijirii - suportul psihosocial la nivelul de bază – asigurat de toţi membrii personalului de îngrijire (informaţii, direcţionare). Acest nivel de intervenţie se adresează perturbărilor emoţionale fireşti în legătură cu boala;
-          al doilea nivel al îngrijirii sub aspect psihosocial este cel de rutină, asigurat de asistenţii sociali (problemele practice generate de boală), preoţi (suport spiritual), consilieri, pacienţi mai vechi, grupurile de autoajutor;
-          al treilea nivel este cel al abordării problemelor speciale, probleme de natură psihologică, ce solicită psihoterapie, intervenţii comportamentale pentru controlul durerii, anxietăţii, dar şi suport psihosocial.
           
            Intervenţii psihoterapeutice – în esenţă suportive, centrate pe boală şi pe simptomele generate de aceasta, fără atingerea mecanismelor de defensă psihologică. Vizează găsirea unor mecanisme mai adecvate de coping, având mai degrabă forma unei intervenţii în criză.
            Principalele probleme abordate: depresia, anxietatea, unele disfuncţii (incapacitate de concentrare), probleme care au existat anterior şi sunt accentuate de cancer, probleme care apar ca efect al cancerului; frica de recidivă, teama de moarte, de operaţiile adiţionale, dificultăţi practice.
            Consilierea, mai restrânsă decât psihoterapia, este de natură suportivă, informativă, cathartică, confruntaţională. Este utilă pe tot parcursul tratamentului. Scopul său – adaptarea şi îmbunătăţirea capacităţii funcţionale ale subiectului, în parte prin ameliorarea tehnicilor de rezolvare a problemelor. Se poate desfăşura individual sau în grup.
            Intervenţii cognitiv-comportamentale – centrate pe terapia durerii (de intensitate medie), controlul apetitului, efectele secundare asociate chimioterapiei şi radioterapiei (eventual decondiţionare), simptomelor de anxietate şi depresie.
            Tehnicile comportamentale includ: relaxarea musculară progresivă, hipnoza, imageria mentală, tehnicile cognitive feedback, desensibilizare sistematică.
            Sunt eficiente când simptomul este bine delimitat.
            Grupuri suportive cognitiv-comportamentale – eficiente pentru pregătirea pacientului pentru chimioterapie; centrate pe anularea temerilor, prin izolarea gândurilor negative şi sugerarea de comportamente de depăşire a stării de teamă. Tehnici: relaxarea musculară, imageria dirijată.
            Grupuri suportive educaţionale – oferă informaţii care să le permită controlul bolii.
            Grupurile de autoajutor, unele dintre ele conduse de profesionişti – de suport emoţional şi de evitare a izolării.
            Psihoterapia de grup expresiv-suportivă – experimentată în SUA pentru bolnavii de cancer, bazată pe concepţia existenţialistă, orientată pe „aici şi acum”, urmând căutarea unor sensuri în viaţă şi importanţa înfruntării morţii şi altor probleme dificile. 

Semne fizice in afectiunile cardiovasculare

Examenul obiectiv al unui cardiac utilizeaza cele patru metode clasice: inspectia, palparea, percutia, auscultatia.

Inspectia

Inspectia implica inspectia generala si inspectia regiunii precordiale. Inspectia generala permite sa se evidentieze:
  • pozitia bolnavului: ortopneea indica o insuficienta cardiaca stanga, iar pozitia genu-pectorala, o pericardita cu lichid abundent;
  • culoarea tegumentelor si a mucoaselor: paloarea apare in endocardita lenta, cardita reumatica, insuficienta cardiaca, iar cianoza, in insuficienta cardiaca globala, in unele boli cardiace congenitale;
  • “dansul” arterial (artere hiperpulsatile) indica o insuficienta aortica sau un hipertiroidism;
  • turgescenta venelor jugulare la nivelul regiunii cervicale este un semn de insuficienta cardiaca dreapta;
  • bombarea abdomenului prin ascita sau hepatomegalie de staza este un alt semn de insuficienta cardiaca dreapta;
  • inspectia generala mai permite remarcarea edemelor in regiunile declive (membre inferioare, regiunea sacrata etc.), a degetelor hipocratice (endocardita lenta).
Inspectia regiunii precordiale poate decela: bolirea regiunii precordiale (prin marirea accentuata a inimii la copii sau adolescenti) sau retractia sa (in simfiza pericardica); sediul socului apexian (al varfului etc.).

Palparea

Palparea permite sa se aprecieze:
  • socul apexian care, normal, predomina in spatiul al V-lea intercostal stang, putin inauntrul liniei medico-claviculare. Este limitat si punctiform. Uneori, socul sistolic apexian nu se percepe decat in decubit lateral stang sau chiar nu este palpabil. In stare patologica, prin marirea inimii, socul apexian se deplaseaza in jos si spre stanga (in hipertrofia ventriculara stanga) sau numai spre stanga (in hipertrofia ventriculara dreapta);
  • freamatele (vibratii provocate de unele sufluri valvulare mai intense si mai aspre si care dau o senzatie tactila asemanatoare cu aceea perceputa aplicand palma pe spatele unei pisici care toarce) si frecaturile pericardice;
  • palparea arterelor periferice (temporala, radiala, humerala, carotida, pedioasa, tibiala posterioara, femurala) permite aprecierea elasticitatii si permeabilitatii arteriale.

Percutia

Percutia face posibila aprecierea maririi si formei inimii.
Auscultatia se face cu urechea libera sau cu stetoscopul, bolnavul fiind asezat pe rand in decubit dorsal, apoi lateral stang, in sfarsit in picioare.
La inima normala se percep doua zgomote: zgomotul I sau sistolic, surd si prelungit, datorat inchiderii valvulelor atrioventriculare si contractiei miocardului. Se aude mai bine la varf; zgomotul al II-lea sau diastolic, mai scurt si mai inalt, datorat inchiderii valvulelor sigmoide aortice si pulmonare; se aude mai bine la baza. Primul zgomot este separat de al doilea prin pauza mica (sistola), iar al doilea este separat de primul zgomot al revolutiei cardiace urmatoare prin pauza mare sau diastola.
In stare patologica pot aparea modificari de zgomote, zgomote supraadaugate (sufluri), tulburari de ritm.
Modificarile cele mai caracteristice ale zgomotelor sunt: intarirea primului zgomot la varf’(stenoza mitrala); intarirea zgomotului al doilea la aorta (hipertensiunea arteriala) sau la pulmonara (stenoza mitrala; zgomot in trei timpi la varf (stenoza mitrala; zgomotul de galop este un ritm in trei timpi, datorit asocierii unui al treilea zgomot anormal la cele doua zgomote normale, care apare in diferite forme de insuficienta cardiaca.
Zgomotele supraadaugate sunt suflurile si zgomotele pericardice. Dupa cauzele care le determina, suflurile pot fi extracardiace (anorganice), cand apar accidental la persoane fara leziuni cardiace, si cardiace. Suflurile cardiace pot fi organice (leziune a aparatului valvular) sau functionale (dilatare a cavitatilor inimii sau a arterei aorte ori pulmonare). Ultimele apar frecvent in insuficienta cardiaca. Dupa timpul revolutiei cardiace in care apar, suflurile pot fi sistolice (insfuicienta mitrala, stenoza aortica) sau diastolice (stenoza mitrala, insuficienta aortica).
Auscultatia inimii permite uneori descoperirea frecaturii pericardiace – semn important pentru diagnosticul pericarditelor.

Simptome functionale in afectiunile cardiovasculare

Dispneea

Dispneea este dificultatea de a respira si se caracterizeaza prin sete de aer si senzatie de sufocare. Apare de obicei in insuficienta cardiaca stanga, in care scade rezerva cardiaca, in incapacitatea inimii stangi de a evacua intreaga cantitate de sange primita de la inima dreapta. Drept consecinta apare staza in circulatia pulmonara, cresterea rigiditatii pulmonare si scadere a elasticitatii sale, fenomene care maresc efortul respirator si duc la aparitia dispneei.

Insuficienta cardiaca

Insuficienta cardiaca stanga este provocata de hipertensiune arteriala, valvulopatii aortice sau mitrale, ateroscleroza coronariana, stenoza mitrala.
In cazul insuficientei cardiace drepte, provocata de unele boli pulmonare (bronsita cronica, emfizem, astm etc.), dispneea are o origine respiratorie. Dispneea cardiaca se caracterizeaza prin respiratii frecvente (polipnee) si superficiale. La inceput, insuficienta cardiaca stanga se manifesta sub forma de dispnee de efort. O varietate de dispnee de efort este dispneea vesperala, care se accentueaza, dupa cum arata si denumirea, spre seara.
Cu timpul, dispneea, apare si in repaus, mai exact in decubit, adica in pozitia culcat, purtand denumirea ortopnee sau dispnee de decubit.
Dispneea paroxistica sau astmul cardiac este o forma de dispnee care apare in accese si survine de obicei noaptea, la cateva ore dupa culcare, brusc, cu senzatia de sufocare, tuse si neliniste.
In formele severe, astmul cardiac imbraca aspectul edemului pulmonar acut, iar criza de sufocare nocturna nu dispare, ci din contra se agraveaza, aparand o expectoratie spumoasa, rozata, foarte abundenta. Daca nu se intervine prompt si energic, sfarsitul este fatal. O forma speciala de dispnee este respiratia periodica Cheyne-Stokes, caracterizata prin alternante de apnee (10 – 12″) si polpnee.

Durerea precordiala

Durerea precordiala este un simptom important. Data fiind multitudinea cauzelor care provoaca dureri precordiale, pentru fiecare durere trebuie precizata natura sa – cardiaca sau extracardaica.
Durerile extracardiace pot fi provocate de embolii pulmonare, pneumotorax, pleurezie, nevralgii intercostale, herpes, zoster, hernie diafragmatica, litiaza biliara, leziuni ale coloanei vertebrale sau ale articulatiilor vecine, leziuni ale peretelui toracic etc. Toate aceste cauze pot fi eliminate relativ usor.
Trebuie sa retina atentia insa doua grupe de dureri care pot genera confuzii:
  • durerile radiculare, provocate de compresiunea nervilor rahidieni. Au caracter de arsuri, sunt bine delimitate de bolnav, apar brusc in spate si iradiaza in fata (“in centura”).
  • durerile din astenia neurocirculatorie nu au substrat organic; apar la persoane nevrotice cu psihic mai labil, in special la femei. Au un caracter de intepatura sau arsura, sunt localizte precis de bolnav cu degetul in regiunea mamelonara stanga (spre varful inimii), nu iradiaza, nu au legatura cu eforturile si pot dura ore intregi.
  • Durerile cardiace sunt dureri organice, si se intalnesc in pericardite, anevrismul aortic, aritmii cu ritm rapid, dar in special in cardiopatiile ischemice coronariene. Dat fiind frecventa si gravitatea durerii coronariene, in fata unei dureri precordiale, primul gest diagnostic il constituie confirmarea sau infirmarea acestei cauze.
  • Dupa aspectul clinic si anatomopatologic, in cadrul cardiopatiilor ischemice coronariene se deosebesc: angina pectorala, infarctul miocardic si sindroamele intermediare.

     Angina pectorala

    In angina pectorala, durerea este localizata de bolnav retrosternal de obicei neprecis, cu ambele palme, iradiaza in umarul si fata interna a membrului toracic stang, apare la efort, in special la mers, are caracter constrictiv, se insoteste de anxietate. Durerea din infarctul miocardic este mai intensa, atroce, are aceleasi sedii si iradieri, dar apare de obicei in repaus, adeseori noaptea. Dureaza ore sau chiar zile si nu cedeaza la nitroglicerina.

    Palpitatiile

    Palpitatiile sunt batai ale inimii resimtite la bolnav ca senzatii neplacute, suparatoare, sub forma unor lovituri repetate in regiunea precordiala. In mod normal, activitatea inimii nu este perceputa. Exista numeroase cauze extracardiace care pot provoca palpitatii: starile de excitatie psihica, eforturile mari, febra, abuzul de excitante (tutun, cafea, ceai, alcool), unele medicamente (Atropina, Efedrina, extracte tiroidiene etc.), unele tulburari digestive (aerofagii, constipatie etc.), anemia, hipertiroidismul menopauza).
    O semnificatie deosebita o au insa palpitatiile care apar in bolile cardiovasculare. Dintre acestea trebuie sa retina atentia tulburarile de ritm (aritmia extrasistolica, tahicardia paroxistica, fibrilatia atriala etc.), stenoza mitrala, hipertensiunea sau hipotensiunea arteriala. Cand un bolnav acuza palpitatii, trebuie precizata natura lor: daca apar izolat sau in accese, daca dureaza putin sau un timp mai indelungat, daca sunt regulate sau neregulate.
    Palpitatiile neregulate apar in aritmia extrasistolica, cauza cea mai frecventa a palpitatiilor, si in fibrilatia atriala. Diagnosticul palpitatiei depinde, bineinteles, de cauza ei. In general trebuie acordata mai multa atentie palpitatiilor la persoane care au depasit varsta de 50 de ani, chiar daca nu au antecedente cardiace, si palpitatiilor aparute in cursul unor boli infectioase (difteria), la cardiaci si la hipertensivi).

    Cianoza

    Cianoza este o coloratie violacee a tegumentelor si a mucoaselor, datorita cresterii hemoglobinei reduse in sangele capilar. Dupa cum dispneea este simptomul dominant in insuficienta cardiaca stanga, cianoza este cel mai important simptom al insuficientei cardiace drepte. Este evidenta la nivelul obrajilor, nasului, buzelor si al degetelor. Intensitatea sa este proportionala cu bogatia in hemoglobina, fapt pentru care la anemici poate lipsi, iar in pliglobulie apare si in conditii normale. Este prezenta in bolile congenitale ale inimii, datorita trecerii sangelui venos in cel arterial; in insuficienta cardiaca globala datorita incetinirii circulatiei capilare periferice, care permite cedarea unei cantitati mai mari de O2, tesuturilor, cu crestera concomitenta a hemoglobinei reduse in sangele capilar, in cordul pulmonar cronic, datorita leziunilor pulmonare care impiedica hematoza.

    Simptome din partea altor aparate

    Simptome respiratorii: tusea cardiaca si hemoptizia.
    Simptome digestive (dureri) in epigastru si hipocondrul drept, greturi, varsaturi, balonare epigastrica etc.), datorate insuficientei cardiace.
    Simptome nervoase: cefalee, ameteli, tulburari vizuale si auditive apar in hipertensiunea sau hipotensiunea arteriala, insuficienta aortica, ateroscleroza cerebrala; accidentele motorii trecatoare sau definitive (afazii, paralizii, hemiplegii, paraze etc.) se datoresc fie hemoragiei cerebrale (hipertensiuneaarteriala), fie trombozei (ateroscleroza), fie emboliei (stenoza mitrala, fibrilatie atriala etc.).