duminică, 27 iulie 2014

MANIFESTARI DEOSEBITE IN COMUNICARE


1.PLANSUL

Poate fi de ajutor si trebuie inteles si ingaduit.NU-i cere pacientului sa se opreasca din plans.Asigurandu-i intimitatea,tinandu-i companie,privindu-l in fata,sunt tot atatea conduite folositoare.Se atinge bolnavul si va fi incurajat sa vorbeasca,ascultandu-l cu atentie,fara intreruperi.
Este contraindicat sa plangi alaturi de bolnav pt. a-ti arata compasiunea.

2.DEPRESIA

Are multe cauze si se manifesta diferit de la o persoana la alta,dar de obicei vorbirea este inceata cu raspunsuri scurte.
ESte dificil de abordat din cauza lipsei de concentrare,sentimentului de inutilitate,pesimismului sau chiar gandului la suicid.
De aceea ,acesti bolnavi trebuie supravegheati,dar nu sacaiti.Se vor pune intrebari scurte si vom incerca sa-i facem sa se simta ocrotiti.Nu se insista asupra problemelor care-i macina.

3.BARIERE DE LIMBAJ= apar in starile foarte grave,in care comunicarea devine un efort mult prea mare.Vor fi evitate discutiile inutile si vor fi puse numai intrebari scurte,de maxima insemnatate.Daca pacientul este inconstient continuati sa vorbiti normal ca si cum v-ar auzi.Intotdeauna vorbiti inainte de a atinge pacientul care nu va poate vedea.
4. DIFICULTATI AUDITIVE

Pacientul care nu aude bine,vorbiti-i numai cand va vede fata si va poate urmari miscarea buzelor.
-cand intrati in incapere ,atentionati-l printr-o atingere usoara,iar daca are proteza auditiva asigurati-va ca este deschisa.
-nu va acoperiti fata si nu mestecati in timp ce vorbiti
-construiti propozitii scurte,cu cuvinte simple,intr-o exprimare calara,concisa,iar daca vi se cere sa repetati,spuneti aceleasi cuvinte.
-folositi mimica fetei si gestica
-ridicati usor tonul dar nu strigati,cu surzi se vorbeste incet.
-daca un cuvant nu este inteles,scrieti-l citet pe o bucata de hartie
-fiti calm….nu va enervati.

5.DIFICULTATI VIZUALE

Numai  verbala si lipsa mijloacelor nonverbale pe care le receptam cu ajutorul vazului ,este deosebit de saraca.
-De aceea,comunicarea cu persoanele nevazatoare necesita niste priceperi speciale si conduite corespunzatoare
-La intrarea si iesirea din incapere trebuie sa vorbiti pt. a va face cunoscuta prezenta
-Explicati tot ceea ce se petrece in jur,in mod firesc,cu multa naturalete si seriozitate.

6. DISFAZIA=este tulburarea de vorbire cauzata de unele leziuni cerebrale care se manifesta prin diminuarea coordonarii in vorbire,dificultatea aranjarii cuvintelor in fraze,neputinta de a-si gasi cuvintele si chiar imposibilitatea de a pronunta cuvinte.Ceea ce este insa de retinut:disfazicii aud si inteleg,de aceea comunicarea are loc precum si cu persoanele sanatoase.

7.EVALUAREA COMUNICARII:este un pas important in relatia ce se dezvolta intre asistenta medicala si pacient.Acest pas consta in aprecierea nivelului de comunicare la care s-a ajuns intre cele doua persoane.
Fiecare persoana poate sa cunoasca nivelul de empatie si de intelegere la care a ajuns cu interlocutorul sau,de aceea evaluarea comunicarii este o autoevaluare.
Comunicarea nonverbala a fost cerectata indelung de specialisti,iar cercetariile au dus la concluzii interesante.Unul din cercetatorii interesati de acest aspect a fost Szidney Jourard,de la Universitatea din florida,ale carui cercetari s-au axat mai mult pe tingere,pe contactul epidermic,care in viziunea sa constituie limbajul primitiv al iubirii si are un efect natural calmant si linistitor.

8. CONTAVTUL VIZUAL

Doi cercetatori de la OXFORD din Marea Britanie,au plecat de la presupunerea ca oamenii relationeaza intre ei prin anumite semnale,care dezvolta fie tendinte de apropiere,fie de respingere.
Intimitatea se manifesta printr-o varietate de actiuni nonverbale,contactul”ochi in ochi’,zambetul,ridicarea capului.
Cei doi cercetatori au ajuns la concluzia ca  diminuarea contactului vizual reprezinta una din metodele cele mai eficiente de a face fata situatiei neplacute,cand o persoana straina se apropie prea mult.Mai mult,persoanele au tendinta de a-si trage torsul inapoi,de a cobora privirea ,de a-si duce mainile la ochi ,de a-so micsora fanta palpebrala,de a se scarpina in cap,de a-si aprinde o tigar sau de a-si sufla nasul mai des decat daca interlocutorul este la o distanta mai mare.
Interactiunea semnalelor verbale si nonverbale duc la transmiterea de mesaje complexe,particulare;polisemia limbajului nonverbal asociat cu calritatea si nuantarea celui verbal,fac din fiinta umana cel mai specializat furnizor si beneficiar de comunicare.
Asistenta medicala are ca functie importanta invatarea comunicarii in general si al celei nonverbale in special,pt a reusi o relatie benefica cu pacientul.
O comunicare adecvata inlatura temerile pacientului si il ajuta la structurarea problematiunii care trebuie solutionata.
Faciliteaza apropierea de bolnav,de familia acestuia,despovarand-o de greutatea izolarii si a anxietatii.Daca asistenta medicala stie sa comunice,de cele mai multe ori ,se transforma si in cel mai bun prieten.
Comportamentul prosocial,conditia esentiala a profesiunii noastre inseamna ,in primul rand ,comunicare.Stiinta si arta comunicarii salveaza neputinta si esecul in fata bolii.



COMUNICAREA IN CONDITII DEOSEBITE

          
1. NERVOZITATEA=in general este semn de teama,anxietate sau neputinta.Poate fi cu succes prevenita prin explicatii si asigurari,precum si prin atingeri delicate ale mainii bolnavului.Ce este de facut cand pacientul este nervos?

Sunt indicate urmatoarele atitudini:
-verifica observatia!(este sau pare numai, persoana suparata?)
-intelege si accepta!
-Ajuta sa inteleaga cauza!
_Incurajeaza activitatea fizica!Acest lucru o va indeparta de cauza supararii.
-Nu raspunde la nervi cu nervi! Aici e nevoie de mult calm si mult tact.


2. AGRESIVITATEA
Trebuie sa evitam si sa minimalizam iesirile violente ale pacientilor.Se impune cunoasterea unor strategii de abordare a persoanelor potential sau actual violente:

A) Identificarea celor potential violenti:
-leziuni cerebrale
-sindrom psihic-somatice
-senilitate
-consum de substante psiho-active/alcool ,droguri
-personalitate disociala


B) Recunoasterea potentialului crescut de violenta:
-istoric violent
_confuzie si dezorientare
_agitatie psiho-motorie
-iritabilitate,impulsivitate
-non-cooperale,suspiciune


C) Evitarea manifestarilor de violenta ale pacientilor:
-se informeaza ceilalti membri ai echipei
-se investigheaza antecedentele
-se identifica cauzele in care pacientul devine agresiv,in scopul evitarii lor
-se intrerupe interviul
-nu se atinge pacientul,nu se fac miscari bruste
-se asigura securitatea propriei persoane(nu sta singur cu pacientul,acopera-ti retragerea)
- se va folosi o incapere ce poate fi observata continuu
-nu se lasa la indemana obiecte taioase sau contondente
-persoana nu va fi deranjata mai mult decat este necesar
-se orienteaza pacientul catre activitatiinteresante
-la nevoie se administreaza medicamentatie sedativa.


D) Daca persoana devine violenta:
-se intreba calm pacientul cu ce anume poate fi ajutat
-se evita confruntarile
-nu se pronunta cuvinte care ar putea fi interpretate
-se foloseste diversiunea(deturnarea)
-se pastreaza distanta
-nu se sta cu spatele la pacient
-nu se intinde mana dupa obiecte
-daca situatia devine critica,se stiga dupa ajutor si se paraseste repede incaperea

   Prezenta unor persoane mai puternice poate calma pacientul,daca nu, se trece la administrarea de medicamente.

STILURI DE COMUNICARE INEFICACE

      
1. A-ti spune parerea are urmatoarele consecinte:
-inhiba personalitatea pacientului
_intarzie rezolvarea problemei
-nu-i da posibilitatea de a lua decizii

2. A da asigurari false:
-impiedica avansarea comunicarii

3. A adopta o atitudine de aparare:
-a raspunde criticilor printr-o atitudine defensiva inseaman a-i nega dreptul pacientului la propriile pareri

4.A manifesta aprobarea sau dezaprobarea excesiva:
-o aprobare excesiva presupune ca acesta este singurul lucru acceptabil,o dezaprobare excesiva poate face pacientul sa se simta respins,sa evite interactiunea.

5. A generaliza pe stereotipii:
-orice persoana este unica si o generalizare ar nega aceasta unicitate


6. A scimba subiectul:
-este o impolitete
-impiedica comunicarea terapeutica sa inainteze
-pacientul isi pierde firul ideilor si spontaneitatea,mesajul poate deveni confuz.

TEHNICI DE COMUNICARE TERAPEUTICA SI ROLUL ASISTENTULUI


1. Ascultarea activa:
Asistenta isi mobilizeaza intreaga atentie pt. a intelege mesajul pacientului respectand urmatoarele reguli:
-sta in fata pacientului cand vorbeste,il priveste in ochi pt. a-i demonstra dorinta de a-l asculta;
-adopta o atitudine deconectata:
-nu face miscari care ar putea distrage interlocutorul
-il aproba cand spune lucruri importante

2. Acceptarea este vointa de a asculta mesajul unei persoane fara a manifesta indoiala sau dezgust chiar daca sunt divergente de idei:
-asistenta va manifesta toleranta fata de pacient
-il va asculta fara sa-l intrerupa
-ii va da o retroactiune verbala pt. a arata ca intelege ce-i spune
-se va asigura ca mesajele sale nonverbale corespund mesajelor verbale

3. Intrebarile sunt un mijloc direct de comunicare si dau tonul unei interactiuni verbale:
-vor fi legate de subiectul discutata
_vor fi puse in ordine logica
-asistenta va fi atenta sa epuizeze un subiect inainte de a trece la altul
-asistenta va alege intrebarile in functie de raspunsurile pacientului.

4. Parafraza este redarea mesajului pacientului in cuvintele ei pt. a se asigura  intelegerea lui corecta.
5.Clarificarea cand intervine o neintelegere,asistenta poate intrerupe discutia pt. a calrifica sensul mesajului.
6. Focalizarea = centrarea mesajului pe o anumita problema de sanatate.Asistenta va ajuta pacientul sa nu descrie in termeni vagi problemele sale.
7. informarea pacientului:
-informatiile vor fi date cu regularitate si la momentul oportun
-vor fi transmise intr-o maniera favorabila de comunicare cu pacientul.
-nu se vor divulga informatii pe care medicul doreste sa nu le cunoasca pacientul.

8.Linistea va permite asistentei si pacientului sa-si organizeze gandurile.
Asistenta care sigura linistea in comunicarea cu pacientul dovedeste ca este gata sa-l asculte cu rabdare.


9. Recapitularea este o revizuire a principalelor idei discutate.Asistenta incepe o discutie rezumand-o pe precedenta pt. a ajuta pacientul sa-si aminteasca subiectele abordate.

COMUNICAREA TERAPEUTICA


Este componenta a relatiilor interpersonale asistenta-pacient;un act planificat,deliberat si profesionist.

Scop:
-Stabilirea unei relatii umane pozitive care va permite atingerea obiectivelor de ingrijire.Se realizeaza prin tehnici de comunicare terapeutica ce au la baza comunicarea verbala si nonverbala.



Conditii pt. o comunicare eficace:
-Sa se tina cont de factorii fiziologici si socio-culturali care pot influenta comunicarea.
-Asigurarea unui confort psihic si fizic al pacientului.
-Castigarea respectului pacientului.
-Castigarea increderii.
-Mesajul transmis sa fie scurt si clar,vocabularul utilizat sa fie pe intelesul pacientului,debitul verbal sa fie potrivit,tonul adecvat,intonatia sa nu fie influentata de emotiile sau oboseala asistentei,sa fie ales momentul potrivit;mimica,gesturile sa accentueze cuvantul sau sa ilustreze ideea.
-Sa se manifeste solicitudine fata de pacient.
-Atingerea pacientului(de ex. prinderea mainii unui pacient trist sau cu dureri) sa fie utilizata in masura in care acesta intelege bine semnificatia si o accepta ca pe un mesaj de incurajare,tandrete si sustinere afectiva.

PERTURBAREA COMUNICARII


Exista mai multe forme de perturbare a comunicarii:blocajul ,bruiajul,filtrarea si distorsiunea.
BLocajul comunicarii:
Consta in intreruperea comunicarii cu posibilitatea reluarii ei.Aceasta intrerupere are mai multe cauze,atat de natura obiectiva cum ar fi aparitia unor zgomote ,interventii unei alte persoane in discutie dar mai ales de natura subiectiva cum ar fi timiditatea sau teama interlocutorului sau considerarea altuia ca fiind inabordabil( in relatia sef-subaltern sau pacient-medic).
Exemple de cauze ale blocajului:
-Schimbarea subiectului dezbatut;
-Impunerea propriei pareri;
-Argumentarea nefondata sau inproprie
-Tacerea rapida la concluzii si solutii;
-Folosirea necorespunzatoare a cunostintelor si metodelor
Comunicarea in timpul procesului de nursing este un proces sensibil dar greselile se pot repara.Se poate intrerupe usor fara voie.Nivelul ei se dezvolta in timp prin practica si evaluare.

BRUIAJUL COMUNICARII
Presupune o intrerupere sau perturbare tranzitorie si temporara a comunicarii cauzat deasemenea de factori obiectivi cum ar fi efectele parazitare in convorbirea telefonica dar si subiectivi,unii mai grosieri si altii mai nuantati.Bruiajul poate fi involuntar dar si voluntar.
FILTRAREA COMUNICARII
Inseamna transmiterea si desigur receptarea numai a unei parti a informatiei.
Filtrarea este intotdeauna voluntara si tine de o serie intreaga de caracteristici psihoindividuale si sociale.Ea are ca efecte degradarea comunicarii.
In cazul comunicarii dintre asistent si pacient,filtarea comunicarii are efecte extrem de negative in ambele sensuri.Din pacate este foarte uzitata si trebuie prevenita sau evitata prin castigarea increderii,prin schimbarea mentalitatiilor,prin constientizarea pacientului.

DISTORSIUNEA COMUNICARII
Consta in degradarea involuntara a mesajului pe traseul transmiterii lui mai ales cand sunt mai multe verigi ale lantului informational.Cauzele distorsiunii sunt involuntare si tin de perceptia si intelegerea eronata.
Perturbarea comunicarii tine de o serie de factori aparuti la nivelul elementelor componente ale lantului comunicarii:
1.La nivelul emitatorului:
-Cauze extrene ce tin de conditiile exterioare ale celui ce emite mesajul,conditii concrete,articulare de timp,spatiu,loc;
-Normele constrangatoare permisive sau respective ale grupului.Se nasc cu intrebari de genul:cum,cat,cand sa comunice care exercita presiune asupra emitatorului,de multe ori este chiar presiunea timpului;
-Cauze interne sunt caracteristicile psihoindividuale ale emitatorului(caracter,patitudini,motivatii) dar si cele de natura psihosociala,relationala.Intr-un fel transmite mesajul un om influent,pozitie sociala solida;altfel un somer cu grija zilei de maine.Asta nu inseamna insa ca cel puternic nu este si el vulnerabil in fata bolii,fapt care creeaza o alta pozitie,aceea de bolnav.

2.La nivelul receptorului:
-Conditiile perturbatoare urmeza cam aceleasi trasee ca si la emitator pt. ca este vorba tot de factorul uman.Cel mai important fenomen care se produce la nivelul receptorului este cel de filtrare.Deobicei retine numai informatia pe care o considera utila,care se potriveste cu starea lui afectiva,motivationala,cu interesele sale.Celalalte informatii raman deoparte.
Starea afectiva de moment este de importanta majora pentru ca are rezonanta in atitudinile sale.O emotie puternica influenteaza mult comunicarea(nu numai ca nu intelegi,dar nici macar nu auzi ce ti se spune).mesajul transmis de emitator este interpretat strict subiectiv de catre receptor ducand la imbogatirea,saracirea sau modificarea continutului transmis.

3. Nivelul relatiei dintre emitator si receptor:

-Influenteaza in cel mai inalt grad comunicarea:prejudecatiile,normele,statutele celor doua persoane implicate in actul comunicarii.
-Transmiterea informatiei este mult ingreunata daca sunt persoane mult diferentiate in toate acelste planuri.De ex.: diferenta intre generatii sau diferenta de pregatire intelectuala.
Intr-o conversatie fiecare partener devine pe rand emitator si receptor de aceea continuturile dar mai ales forma mesajului trebuie adaptata continuu la nevoile actuale ale comunicarii.
La continut trebuie sa se tina seama de incarcatura informationala,de gradul de dificultate a informatiei in raport cu puterea de intelegere a interlocutorului si de terminologia folosita.
De multe ori in lumea medicala se folosesc termeni de stricta specialitate care ridica probleme de accesibilitate catre semnificatia lor de aceea este necesara simplificarea terminologica a mesajului transmis.
Se poate face si o clasificare simplificata a factorilor perturbatori ai comunicarii:
1. Factori personali care tin de structura celor doua persoane implicate:
-emotionali:suparare,anxietate,teama,resentimente
-intelectuali: limbaj,nivel intelectual,nivel de cunostinte
-fiziologici: boala,oboseala,infirmitati
-sociali: diferente de cultura,clasa socio-economica,dialect,etnie,rasa,religie
2. Factori pe mediu care pot creste tensiunea sau disconfortul:
-fizici:zgomot,lipsa intimitatii,de acomodare
-sociali:prezenta sau absenta unor anumite persoane

CRITERII DE CLASIFICARE A COMUNICARII


1.Dupa nivelul interactiunii:
-Comunicare interpersonala;
-Comunicare grupala:intragrupala si intergrupala;
-Comunicare publica.


2. Dupa finalitati:
-Comunicare accidentala;
-Comunicare subiectiva
-Comunicare instrumentala
-C. defensiva;
-C. informativa;
-C. de intretinere


3. Dupa mijloacele comunicarii:
-Comunicare verbala:vorbita si scrisa
-comunicare nonverbala:prin corp(mimica,pantomimica,vestimentatie)
-Prin teritoriu si spatiu(delimitarea si amenajarea teritoriului)


La acest ultim punct subliniat este distanta personala care este o caracteristica a comunicarii:
-distanta intima: intre 0-40 cm
-distanta personala: de la 1,25 m
-Distanta sociala: intre 1,25-3,20 m
-distanta publica:peste 3,20 m

Acest spatiu poate varia in anumite limite in functie de modelul cultural.

Mijloacele sau codurile de comunicare sunt realizate simultan,deci in mod curent vom vorbi despre comunicarea :

-verbala-vocala=cuvant rostit
-verbala-nonvocala=cuvant scris
-vocal-nonverbal=intonatie,calitatea vocii
-nonverbal-nonvoca;=gesturi,atitudini


Continutul comunicarii este si el diferit:
-Informational(vehiculeaza informatii)
-Afectiv,emotional(produce emotii)
-Motivational(transmite trebuinte)
-Volitiv(declanseaza sau stopeaza actiuni).


Aceste referinte teoretice ne fac sa intelegem mai bine rolul comunicarii eficiente in relatia asistent,pacient,familia acestuia,cu ceilalti profesionisti.
Intr-o relatie comunicationala,cineva are ceva de spus altcuiva care trebuie sa inteleaga ceea ce i se comunica adica emitatorul transmite mesajul receptorului care trebuie sa-l recepteze cat mai fidel posibil.
O comunicare devine eficienta atunci cand mesajul receptionat este acelasi cu mesajul transmis.In realitate ,nu intotdeauna se realizeaza la parametrii doriti acuratetea mesajului.

Comunicare si limbaj in relatia asistent - pacient

Comunicarea ca modalitate de integrare intr-un sistem relational nu este proprie fiintei umane ci se regaseste si la celalalte vietuitoare numai ca particular pt. specia umana este limbajul articulat.
Limbajul este un mecanism psihic de comunicare intre oameni cu ajutorul limbii.Este fenomenul ce presupune intrarea in functiune a mecanismelorpsihice,mai ales a constiintei.Este un fenomen individual si are suport neurofiziologic in scoarta cerebrala de aceea in leziunile post-traumatice sau informatiuni tumorale de la nivelul scoartei cerebrale pot aparea tulburari de limbaj,cum ar fi:disfazie,afazie,agrafie,acalculie.
Limbajul este strans legat de gandire.Limba reprezinta totalitatea mijloacelor lingvistice ce dispun o organizare ierarhica potrivit unor reguli de ordonare.Este un instrument supraindividual,obiectiv,determinat de societate.
Limba si limbajul nu se confunda,Limbajul este ”substanta”,limba este forma.Limbajul este innascut,limba este dobandita.Limbajul este partea determinanta fara de care nu se poate,limba este constructia.

Comunicarea si limbajul nu coincid,sferele celor doua notiuni intersectandu-se fara insa sa se suprapuna.Exista o parte comuna dar fiecare notiune are si o arie exclusiva.
Exista o comunicare in afara limbajului prin semnale luminoase,auditive,etc. dar si limbaj in afara comunicarii(limbajul interior sau limbajul fara interlocutor).
In concluzie, comunicarea este o forma particulara a relatiei de scimb intre doua sau mai multe persoane,doua sau mai multe grupuri.


Modelul traditional al comunicarii este: E->M->R(emitator-mesaj-receptor).

NEVOIA DE A COMUNICA - DEPENDENTA IN SATISFACEREA NEVOII


Probleme de dependenta:
1. Comunicarea ineficienta la nivel senzorial si motor
2. Comunicarea ineficienta la nivel intelectual
3. Comunicarea ineficienta la nivel afectiv
4. Confuzie
5. Singuratate
6. Atingerea integritatii functiei si rolului sexual
7. Izolare sociala
8. Perturbarea comunicarii familiale

SURSE DE DIFICULTATE
De ordin fizic:
-atingerea cerebrala sau nervoasa,tulburari circulatorii cerebrale,accident vascular cerebral,degenerescenta,traumatisme,oboseala,deficit senzorial,surmenaj,obstacole in functionarea simturilor si a limbajului(pansamente,aparate),durere,dezechilibru hidroelectrolitic,droguri,medicamente,alcoolism.
De ordin psihic:
-tulburari de gandire,pierdere,separare,situatie de criza,anxietate,stres
De ordin sociologic:
-poluare,mediul inadecvat,conflicte ,esec,statut social si economic defavorabil
Lipsa cunoasterii:
1.Comunicare ineficienta la nivel senzorial si motor.Este dificultatea individului de a capta prin intermediul simturilor sale mesaje care vin din anturaj,mediul exterior sau din ambele
MANIFESTARI DE DEPENDENTA
1.Tulburari senzoriale
-Cecitate=pierderea vederii
-Scaderea acuitatii vizuale
-Surditate
-Hipoacuzie=diminuarea auzului
-Agnezie=pierderea gustului
-Hipoagnezie-diminuarea gustului cu pierderea compatibilitatiilor celor 4 senzatii gustatiev de baza
-Anosmie=pierderea mirosului
-Hipoestezie-scaderea sensibilitatii cutanate
-Hiperestezie=cresterea sensibilitatii cutanate

2. Tulburari motorii
-Paralizia=disparitia totala a functiei motorii musculare
-Pareza=scaderea functiei motorii musculare
-Paralizii periferice=scade tonusul muscular,miscarile pasive se pot efectua cu o amplitudine mult mai mare ( paralizii flasce)
-Paralizii centrale=tonusul muscular este pastrat sau chiar exagerat,miscarile pasive se pot executa cu o amplitudine redusa(paralizii spastice).

Se disting:
-monoplegia=paralizia unui singur membru;
-hemiplegia=paralizia unei jumatati de corp lateral;
-paraplegia=paralizia membrelor inferioare;
-tetraplegia=paralizia celor 4 membre.

3. Tulburari de limbaj
-Afazia=incapacitatea de a pronunta sau de a folosi anumite cuvinte
-Dizartria=dificultatea de a articula cuvintele,pronuntie neinteligibila
-Balbaiala=greutate in pronuntarea unor cuvinte,repetarea sau omisiunea unor silabe prin prelungirea unor sunete
-Mutismul=bolnavul nu raspunde,nu comunica cu anturajul
-Dislalia=imposibilitatea de a pronunta anumite sunete care compun cuvintele,vorbirea devine neinteligibila.

4. Reactii afective in insuficiente sau exces senzorial
-Neliniste
-Inactivitate
-Anxietate
-Incetinirea dezvoltarii gandirii
-Halucinatii auditive,gustative,vizuale,olfactive,cutanate
-Izolare,singuratate

INTERVENTIILE ASISTENTEI:
1. Pacientul sa fie echilibrat psihic:
-Linisteste bolnavul cu privire la starea sa explicandu-i scopul si natura interventiilor
-Familiarizeaza bolnavul cu mediul spitalicesc
-Asigura un mediu de securitate linistit
-Administreaza medicatia prescrisa de medic

2. Pacientul sa foloseasca mijloace de comunicare adecvate starii sale:
-Cerceteaza posibilitatiile de comunicare ale bolnavului
-Furnizeaza mijloacele de comunicare si invata pacientul sa le foloseasca conform posibilitatiilor sale

3. Pacientul sa fie compensat senzorial:
-Asigura ingrijiri la perturbarea senzoriala sau motorie a bolnavului.In caz de cecitate,surditate,paralizie asistenta are rolul de suplinire pt. satisfacerea nevoilor pe care pacientul nu si le poate satisface autonom.
-Administreaza medicatia recomandata
-Efectueaza exercitii active si pasive pt. prevenirea complicatiilor musculare,articulare.
-Pregateste bolnavul pt. diferite examinari ale simturilor si il ingrijeste dupa examinare

           2. COMUNICAREA INEFICIENTA LA NIVEL INTELECTUAL
Este dificultatea individului de a intelege stimulii primiti si de a-si utiliza judecata,imaginatia,memoria pt. ca sa comunice cu semenii.
MANIFESTARI DE DEPENDENTA
1. Dificultatea de a-si aminti evenimentele trecute(amnezie)=tulburare de memorie.
Dificultatea de a intelege,de a fa ce o judecata.
2. Vorbire incoerenta=comunicare verbala fara legatura cu situatia data.
3. Comportament neadecvat situatiei data.
-Confuzie,obnubilare=dezorientare in timp,spatiu si referitoare la propria persoana.

OBIECTIVE SI INTERVENTIILE ASISTENTEI
1. Pacientul sa fie orientat in timp,spatiu si la propria persoana:
-Asistenta ajuta pacientul sa se orienteze;
-Sugereaza si ajuta pacientul sa completeze un jurnal;
-Il ajuta sa-si recunoasca capacitatiile si preferintele;
-Lasa bolnavul sa faca tot ceea ce poate cu propriile sale mijloace 

                     3. COMUNICAREA LA NIVEL AFECTIV
Reprezinta dificultatea individului de a se afirma,de a fi deschis catre ceilalti si catre nevoile lor,de a stabili legaturi semnificative cu anturajul.
MANIFESTARI DE DEPENDENTA
-Agresivitate
_Alienare mentala=incapacitatea individului de a mentine controlul asupra propriilor acte
-Devalorizare=perceptie negativa pe care individul o are fata de valoarea personala si competenta sa;
-Apatie;
-Egocentrism=preocupare exagerata a individului fata de sine insusi,de sanatate,imbracaminte,ocupatie,motiv pentru care se simte persecutat
-Fobie=frica obsedanta directionata spre ceva de care bolnavul nu poate scapa:-AGORAFOBIE=teama de spatiu deschis
             -CLAUSTROFOBIE=teama de spatiul inchis
             -NOZOFOBIE=teama de boala
-Delir=tulburare de gandire prin prezenta nemotivata,neconforma cu realitatea,dublata de convingerea pacientului in verosimilitatea ei.
-Idei de sinucidere,halucinatii.
-Percepere inadecvata de sine=perceptie negativa a individului fata de aparenta sa fizica.
-Dificultatea de a se afirma,de a-si exprima sentimentele,ideile.opiniile.
-Dificultatea de a stabili legaturi semnificative cu semenii.


OBIECTIVE SI INTERVENTIILE ASISTENTEI

1. Pacientul sa se poata afirma, sa aiva perceptie pozitiva de sine:
-Asistenta pune in valoare capacitatiile,talentele si realizarile anterioare ale bolnavului.
-Da posibilitatea pacientului sa-si exprime nevoile,sentimentele,ideile,opiniile.
-Invata pacientul tehnici de comunicare ,de afirmare de sine,de relaxare.
-Ajuta pacientul sa identifice posibilitatiile sale de a asculta, de a schimba idei cu altii,de a creea legaturi semnificative.
-Antreneaza pacientul in diferite activitati ca sa-i dea sentimentul de utilitate
2. Pacientul sa fie ferit de pericole interne sau externe:
-Supravegheaza in permanenta pacientul
-Administreaza medicatia prescrisa:antidepresive,anxioritice,tranchilizante
-Utilizeaza unele mijloace fizice de imobilizare:chingi, camasa de protectie.

NEVOIA DE A COMUNICA - INDEPENDENTA IN SATISFACEREA NEVOII

Nevoia de a comunica este o necesitate a fiintei umane de a schimba informatii cu semenii sai.Ea pune in miscare un proces dinamic,verbal si non-verbal permitand persoanelor sa se faca accesibile una-alteia,sa reuseasca sa puna in comun sentimentele,opiniile,experientele si informatiile.
I.INDEPENDENTA IN SATISFACEREA NEVOII
Omul este capabil sa comunice cu semenii sai din punct de vedere fizic dar este capabil sa primeasca si stimuli intelectuali,afectivi si senzoriali care ii sunt transmisi din anturajul sau.
Pt. a se realiza din punct de vedere al nevoii de comunicare,individul trebuie sa aiva o imagine pozitiva despre sine,o cunoastere a eului sau material,adaptiv si social.
Independenta in satisfacerea nevoii presupune integritatea individului,a organelor de simt si o dezvoltare intelectuala suficienta pentru a intelege semnificatia mesajelor schimbate.

FACTORII CARE INFLUENTEAZA SATISFACEREA NEVOII:
Factori biologici:
-Starea optima de functionare a vazului.auzului,mirosului,gustului,pipaitului
-Integritatea organelor fonatiei permite comunicarea verbala
-Integritatea aparatului locomotor face posibila comunicarea non-verbala
-Raspunsul erogen este reactia susceptibila de a provoca o excitatie sexuala.

Factori psihologici:
-Inteligenta:comunicarea este influentata de gradul de inteligenta ,de puterea de intelegere a stimulilor primiti,de gandire,imaginatie,memorie.
-Perceptia:este reflectarea personala a unui fenomen,obiect care se face cu ajutorul simturilor
-Emotiile:sunt exprimate prin expresia fetei.prin debitul verbal

Factori sociologici:
-Anturajul: climatul armonios in anturaj,in familie permite individului sa stabileasca legaturi afective; schimbul este trecerea unui mesaj de la o persoana la alta.
-Medicatia,cultura si statutul social joaca un rol important in comunicare
-Personalitatea; comunicarea este influentata de stadiul de dezvoltare al personalitatii umane care determina individul sa fie increzator in capacitatiile sale de a se exprima,afirma,sa stabileasca legaturi semnificative cu cei din jur.

MANIFESTARI DE INDEPENDENTA
De ordin biologic:
-acuitate vizuala
-acuitate auditiva
-finete gustativa si a mirosului
-debit verbal usor,cu ritm moderat,cu limbaj clar si precis
-expresie non-verbala cu miscari,posturi si gesturi ale mainii,facies expresiv,privire semnificativa,mecanisme senzo-perceptuale adecvate.

De ordin psihologic:
-exprimare usoara a nevoilor,dorintelor,ideilor,emotiilor si o exprimare clara a gandurilor
-imagine pozitiva de sine
-perceptia obiectiva a mesajului primit,exprimarea sentimentelor prin pipait,utilizarea adecvata a mecanismelor de aparare,atitudine receptiva si de incredere in altii
-capacitate de a angaja si mentine o relatie stabila cu semenii.

De ordin sociologic:
-apartenenta la grupuri de diverse interese
-stabilirea de relatii armonioase in familie,la locul de munca,in grupuri de prieteni

INTERVENTIILE ASISTENTEI

-Exploreaza impreuna cu pacientul mijloacele de comunicare
-Invata pacientul:-sa mentina integritatea simturilor
-sa utilizeze mijloace specifice de exprimare a
sentimentelor;
-sa aiva o atitudine de receptivitate si de incredere in alte
persoane;
-sa mentina legaturi cu persoanele apropiate.

Comunicarea asistentei medicale cu pacientul


A exercita corect medicina inseamna a raspunde prompt, onest si cu intelegere la diferite nevoi si cereri fata de actul medical, care va trebui insotit intotdeauna de constiinta etica; viata apare ca valoarea cea mai ridicata a lumii materiale, iar sanatatea reprezinta bunul suprem al omului, ea nu are pret. Stimularea rolului valorilor deontologiei, a datoriilor si responsabilitatii, tradusa printr-o militare activa pentru principiile eticii medicale, un comportament plin de devotament, grija si caldura fata de bolnav, o atentie discreta acordata psihologiei pacientului, care sa protejeze creierul acestuia de alarma senzoriala si afectiva produsa de boala, inseamna adevarata chemare in medicina. Asistentul medical trebuie sa se aproprie si sa-i cunoasca mai bine pe beneficiarii ingrijirilor, sa ofere ingrijiri mai bune, individualizate, complete si continue. Boala este ruperea echilibrului armoniei, care se traduce prin suferinta fizica, psihica, o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua, provizorie sau definitiva. O persoana “intra in boala” cu un anumit tip de sistem nervos si de temperament cu un anumit caracter si inteligenta, cu o anumita ereditate, cu complexe si pareri preconcepute, cu un anumit orizont cultural si de aceea bolnavul ia diverse atitudini fata de boala, dar in acelasi timp si fata de echipa medicala: incredere, stima, simpatie, insa- posibil- si indoiala, teama, dispret, ura. Noi suntem nevoiti sa-i tratam neconditionat pe toti.
Relatia asistent medical – pacient va fi de acceptare reciproca, o atitudine de respect, caldura si intelegere empatica fata de pacient,cu toate ca de multe ori, asistenta medicala este considerata o simpla masina de indeplinit ordinele medicului, uitandu-se ceea ce este esential in practica medicala, si anume: intelegerea si disponibilitatea fata de pacient, medicul vine si pleaca, pe cand asistenta e cea care supravegheaza, ajuta si ingrijeste pacientul. Din aceasta cauza, relatia dintre asistenta medicala si pacient nu trebuie sa se limiteze numai la aplicarea tratamentului, ci si la stabilirea unei comunicari psihice cu el, pentru a-l putea ajuta in a-si exprima trairile interioare.
Comunicarea asistentei medicale cu pacientul trebuie sa fie concordanta cu starea lui actuala, cu posibilitatile lui de intelegere si asociata cu elemente de sprijin pentru a influenta pozitiv evolutia bolii sale. Adesea, atitudinea noastra insuficient controlata (orice semn cu capul, susoteli cu membrii familiei, orice denumire stiintifica neinteleasa de catre pacient, chiar tacerea) influeteaza bolnavul, generand suspiciuni si disconfort.
La baza eticii medicale stau o serie de trasaturi morale si profesionale ale asistentei medicale (personalului de ingrijire) cum ar fi: cinstea, onestitatea, spiritul de daruire, solicitudinea, altruismul, ascultarea empatica, respectul. Din acest motiv, profesia medicala trebuie exercitata cu rabdare, generozitate, pasiune, sinceritate, locul central in activitatea de ingrijire ocupandu-l pacientul, care trebuie inteles si acceptat “asa cum este. O atitudine apropiata fata de bolnav nu inseamna umilinta, mai ales ca pacientul iti incredinteaza secretele sale, trairile, pe care in alte conditii nu le-ar face. In plus, un comportament corect fata de bolnav implica pastrarea confidentialitatii acestor destainuiri. Sigur ca exista cazuri când esti obligat sa divulgi unele secrete, dar trebuie sa stii când si cui sa o faci. Cele mai importante atribuţii ale unei asistente medicale sunt : asistarea medicului la efectuarea investigaţiilor clinice, realizarea investigaţiilor paraclinice uzuale, programarea pacienţilor pentru investigaţii de specialitate, administrarea tratamentelor, intervenţii în situaţii de urgenţă, monitorizarea stării pacientului, completarea documentelor de evidenţă a medicamentelor, de evidenţă a pacienţilor şi de observaţie clinică medicală, sterilizarea instrumentelor şi a materialelor, administrarea medicamentelor, asigurarea condiţiilor igienico- sanitare generale la locul de muncă, precum şi asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării tratamentelor şi recoltărilor. Inca de la internare comunicarea cu pacientul se dovedeste a fi cea mai importanta, pacientul trebuie sa fie echilibrat psihic – asistenta medicala explicandu-i scopul si natura interventiillor, familiarizeaza pacientul cu mediul sau ambiant, asigura un mediu de securitate linistitor si administreaza medicatia recomandata de medic, local si general. De asemenea, suplinineste nevoile pe care pacientul nu si le poate satisface autonom: a manca si a bea, a se misca si a avea o buna postura, a-si mentine tegumentele curate si integre, a evita pericolele,a se odihni, a comunica. Interventia asistentei medicale va fi orientata asupra “lipsei” si consta in a spori independenta pacientului. In final se obtine ameliorarea “dependentei” sau “castigarea independentei”. Ingrijirile trebuie sa favorizeze drumul spre independenta, spre castigarea autonomiei pacientului. In momentul externarii din spital, pacientul va fi pregatit si instruit asupra noului sau mod de viata, evitarea eforturilor fizice , administrarea corecta a medicatiei, controale medicale periodice , iar apartinatorii vor fi informati si ei la randul lor de modul de viata al pacientului. De asemenea, asistenta medicala din ambulator va fi informata asupra pacientului externat pentru a-l avea in evidenta, unii dintre acesti pacienti avand nevoie permanenta de o persoana care sa-i ingrijeasca la domiciliu (pacienti cu cecitate din diverse cauze).
In concluzie, competenta profesionala se demonstreaza prin cunostinte teoretice aprofundate si capacitatea de a le aplica intr-o activitate creatoare, de ingrijire individualizata, personalizata, competenta si umana.

EMPATIA DIN RELATIA PSIHOTERAPEUTICA APLICATA IN RELATIA ASISTENT MEDICAL- PACIENT

„Inteligenţa emoţională este capacitatea de a simţi, de a înţelege şi de a aplica efectiv puterea şi acuitatea emoţiilor ca o sursă de energie umană, informaţie, conectare şi influenţa”, afirmă Robert Cooper. Empatia, definită de către Claude Steiner ca fiind „un al şaselea simţ, prin care percepem energiile emoţionale în acelaşi mod în care ochiul percepe lumina.”, este considerată una dintre cele cinci componente ale inteligenţei emoţionale alături de: cunoaşterea propriilor emoţii, gestionarea emoţiilor (autocontrolul), aptitudinea de a utiliza emoţiile în mod productiv (motivaţia) şi capacitatea de dirijare a relaţiilor interpersonale (sociabilitatea).
Conceptul de empatie a fost lansat de filozoful german Robert Vischer, care a denumit fenomenul în limba sa maternă „Einfühlung”, însă C. Rogers este cel care a introdus termenul în practica medicală, definindu-l ca fiind perceperea cu acurateţe a cadrul intern de referinţă al altuia, cu toate componentele sale emoţionale şi semni-ficaţiile care-i aparţin „ca şi cum” ai fi cealaltă persoană, însă fără a pierde condiţia de „ca şi cum”.

Empatia este ajutată de interacţiunea dintre creierul emoţional (sistemul limbic) şi creierul cognitiv (cortexul), astfel distingându-se trei tipuri de empatie:

1.Empatia cognitivă – atunci când cineva recunoaşte ceea ce simte altă persoană.
2.Empatia emoţională – atunci când cineva simte ceea ce simte acea persoană.
3.Empatia de compasiune – atunci când cineva vrea să ajute cealaltă persoană să facă faţă situaţiei şi emoţiilor.

Concluzionând asupra definiţiilor date empatiei, S. Marcus apreciază că punctul nodal al conceptului empatic îl reprezintă conduita retrăirii stărilor, gândurilor, acţiunilor celuilalt de către propria persoană prin intermediul unui proces de transpunere substitutivă în psihologia partenerului.
Empatia, ce apare în momentul unei sincronizări fizice şi presupune suficient calm şi receptivitate, astfel încât semnele subtile ale sentimentelor celuilalt să poată fi recepţionate şi imitate de către propriul creier emoţional, se construieşte pe conştientizarea de sine şi cu cât o persoană este mai conştientă de sentimentele şi emoţiile poprii, cu atât este mai capabilă să le interpreteze pe ale celorlalţi. Cheia citirii sentimentelor persoanei de lângă noi stă în descifrarea canalelor nonverbale: ritm şi ton al vocii, mimică, gesturi.

Teoriile terapeutice situează empatia „în centrul relaţiei terapeutice”, astfel încât este foarte important felul în care pacientul simte că terapeutul se racordează la emoţia lui, proces numit OGLINDIRE.
C. Rogers consideră că pentru a da dovadă de înţelegere empatică terapeutul trebuie să fie congruent în relaţia terapeutică, să manifeste o consideraţie pozitivă necondiţionată faţă de client, având sentimente pozitive faţă de acesta pe care le exteriorizeze fără rezerve şi fără a emite judecăţi de valoare şi să perceapă emoţiile şi trăirile încercate de pacient „din interior” aşa cum îi apăr clientului şi să îi comunice acestuia înţelegere pe care o are faţă de ce simte clientul.
De altfel, trei condiţii de bază sunt menite să declanşeze adoptarea unei conduite empatice (Gârlașu-Dumitru, 2004):

1. Condiţie externă care se referă la modelul de empatizare al psihoterapeutului care îşi percepe în mod nemijlocit pacientul de-a lungul desfăşurării psihoterapiei, fără a fi nevoie să reprezinte sau să imagineze cum e în cazul transpunerii dramatice sau al activităţii artistice.
2. Condiţie internă care se referă la predispoziţiile psihice ale celui care simpatizează: în încercarea de a sesiza trăirile pacientului, terapeutul nu trebuie să piardă distanţă sau obiectivitatea, punând în acţiune deprinderi de detaşare, deosebit de impor-tante în stabilirea obiectivelor terapeutice.

Numai în acest mod, cel care empatizează poate să dea dovadă de o „empatie matură”, după cum preciza I. Janis.

3. Condiţie circumstanţială care se referă la credinţa în convenţie bazată pe conştientizarea celui care empatizează că nu devine celălalt, ci îşi păstrează propria identitate. Dacă condiţia de „ca şi cum” se pierde, starea devine de identitate ceea ce frizează cu patologia.
Relaţia psihoterapeut-pacient implică un contact nemijlocit şi necesar, utilizând atât comunicarea explicită de tip verbal sau nonverbal, cât şi pe cea implicită de natură empatică. Din această perspectivă, sunt evidenţiate următoarele funcţii ale empatiei terapeutului (Gârlașu-Dumitru, 2004):
1. Funcţia de înţelegere şi interpretare a stărilor psihice ale pacientului: se manifestă ca un adjuvant ştiinţific aflat la îndemâna psihoterapeutului în scopul realizării demersului de cunoaştere a psihicului uman.

2. Funcţia de transpunere în psihologia pacientului: C. Rogers (1959) consideră că scopul terapeutului este de a percepe cât mai sensibil şi mai acurat întregul câmp perceptiv al clientului său şi de a comunica acestuia că vede lumea prin ochii partenerului său.
3. Funcţia de comunicare implicită între parteneri include nu doar comunicarea empatică dintre terapeut şi pacient, dar şi invers, deschiderea pacientului în raport cu terapeutul.
4. Funcţia performanțială a empatiei terapeutului: empatia terapeutului trebuie ponderată de intervenţia, prin contra-balansare, a unui fenomen de detaşare care este necesar în luarea deciziei terapeutice pentru păstrarea condiţiei „ca şi cum”.

5. Funcţia de mediere în declanşarea orientării şi comportamentul helping. Profesia de psihoterapeut impune adoptarea unei conduite altruiste faţă de pacient, empatia terapeutului având rolul de a declanşa acest proces de oferire a sprijinului psihologic.
În literatura de specialitate sunt menţionate două modalităţi distorsionate de empatizare ale psihoterapeuţilor cu pacienţii lor care au ca drept cauză anxietăţile personale ale terapeutului care fie se distanţează excesiv de pacient, prin accentuarea diferenţelor dintre clientul bolnav şi terapeutul sănătos, ceea ce se numeşte empatizare patologizantă, fie minimalizează aspectele patologice evidente ale pacientului său, ceea ce este denumit empatizare normalizantă. Ambele tipuri de raportare la pacient sunt însă ineficiente din punct de vedere terapeutic.
J.M. Lewis împarte terapeuţii în următoarele categorii din punct de vedere al empatiei: empatizator marginal – înţelege doar o parte din experienţa clientului, empatizatorul evanghelic – este mult prea preocupat de schimbarea clientului încât nu stabileşte o comunicare eficientă, empatizatorul demonstativ – se supraidentifică cu pacientul într-o manieră simbolică contraproductivă, empatizatorul complusiv – se identifică cu una din stările clientului dar nu poate părăsi cu uşurinţa această identificare şi empatizatorul raţional – nu poate abandona rolul şi masca profesională.


Empatia are un rol foarte important în psihoterapie, fiind unul dintre aliaţii cei mai puternici ai terapeutului, însă aşa cum spunea Rogers, e vital ca specialistul să păstreze condiţia de „ca şi cum” ar simţi ce simte pacientul, evitându-se astfel amestecul emoţiei lui cu a clientului, tocmai pentru a putea fi astfel capabili de a-l înţelege şi de a-l ajuta eficient pe pacient.
BIBLIOGRAFIE:
1. Gârlaşu-Dumitru O. (2004), Empatia în psihoterapie, Editura Victor, Bucureşti
2. Goleman Daniel (2001), Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti
3. Wood Robert, Tooley Harry (2007), Inteligenţa emoţională prin teste, Editura Meteor Press, Bucureşti

Grija pentru pacient


S-ar putea sa fie banala sublinierea ca asistentul medical/medicul trebuie sa abordeze pacientii nu drept "cazuri\" sau "boli\", ci ca individualitati ale caror probleme, in totalitate, foarte des depasesc motivele care i-au adus la doctor/spital. Majoritatea pacientilor sunt anxiosi si speriati. Deseori ei fac mari eforturi pentru a se autoconvinge ca boala nu exista sau, in mod inconstient, pun la punct aparari elaborate pentru a indeparta atentia de la adevarata problema, pe care ei o percep
ca fiind serioasa sau cu risc vital. Unii pacienti se folosesc de boala pentru a atrage atentia, sau pentru a iesi dintr-o situatie emotionanta stresanta; unii chiar simuleaza boli somatice. Oricare ar fi atitudinea pacientului, asistentul medical/medicul  trebuie sa ia in considerare terenul pe care apare o boala - in termeni care nu tin numai de pacienti ci, de asemenea, de familiile lor si de conditiile sociale. Mult prea des, studiile si dosarele medicale nu reusesc sa includa informatii esentiale despre originea pacientului, gradul de scolarizare, slujba, casa si familie, sperante si temeri. Fara aceste date este dificil pentru  asistentul medical/ medic sa sileasca un raport cu pacientul sau, sa patrunda in interiorul maladiei pacientului. O astfel de relatie trebuie sa fie bazata pe o cunoastere aprofundata a pacientului, pe increderea reciproca si pe capacitatea de a comunica unul cu altul.
Relatia directa, de la om la om, intre pacient si asistentul medical/medic, care caracteriza in mod traditional practica medicala, este in schimbare, in principal datorita schimbarii conditiilor in care este practicata medicicala. Deseori, tratamentul unui pacient luat individual necesita participarea activa a unui personal numeros, instruit, cat si a mai multor asistenti medicali/medici care sa actioneze in spirit de echipa. Pacientul poate avea beneficii mari dintr-o astfel de colaborare, dar este de datoria  asistentului medical/medicului sa ghideze pacientul in timpul unei boli. Pentru a raspunde acestei cerinte de dificultate crescanda, asistentul medical/medicul trebuie sa fie familiarizat cu tehnicile, experienta si obiectivele medicilor specialisti si, in aceeasi masura, cu cele ale colegilor din domeniile adiacente medicinei.
Este esential ca, in situatia lucrului in grup, fiecare pacient sa fie ingrijit de un asistent medical/medic care sa aiba o vedere de ansamblu asupra problemelor pacientului si care sa fie familiarizat cu reactia pacientului fata de boala, fata de medicamentele administrate si cu incercarile prin care trece pacientul.
Practicarea medicinei in "unitati speciale de ingrijire\" confera un stress in plus relatiei clasice  asistent medical/ medic-pacient. Multi asistenti medicali/medici se afla ei insisi in cadrul unui timp limitat de discutie cu pacientul, al unui acces limitat la specialist si al unor ghiduri medicale organizatorice, care pot, in timp, sa compromita abilitatea lor de a-si exercita judecata clinica optima. Aceste circumstante constituie o solicitare importanta pentru asistent /medic, care trebuie sa realizeze un act medical de calitate, conformandu-se in acelasi timp cadrului organizatoric in care practica medicina. Oricat de dificile ar fi aceste restrictii, cea mai importanta responsabilitate a asistentului medical/ medicului este de a determina ce este mai bine pentru pacient; aceasta responsabilitate nu poate fi abandonata in numele respectarii cadrului organizatoric.
Cand sunt implicati elevi sau rezidenti in ingrijirea pacientului, ei trebuie supervizati de un ca asistent medical/ medic cu experienta. Pe de alta parte, asistentii medicali/ medicii nu trebuie sa faca niciodata abuz de pozitia lor autoritara pentru a exploata pacientii, personalul sau subalternii.
Spitalele moderne apar ca un mediu indeosebi intimidant pentru majoritatea pacientilor. Statul in pat, inconjurat de aparate, butoane si lumini, indat de tuburi si fire, asediat de numerosi membri ai echipei de ingrijire a sanatatii - infirmiere, ajutoare de infirmiere, asistente medicale, lucratori sociali, tehnologi, fizioterapeuti, studenti medicinisti, ingrijitori, medici curanti si consultanti si multi altii - transportul in laboratoare speciale si in camere de
radiologie pline de lumini intermitente si de sunete neobisnuite, toate constituie un cadru in care nu este de mirare ca pacientii pierd simtul realitatii. Practic, asistentul medical/medicul este adeseori singura legatura dintre pacient si lumea reala, iar o relatie personala stransa cu  asistentul medical/ medicul este esentiala pentru a oferi suport pacientului intr-o astfel de situatie plina de stress.

Consiliul American de Medicina Interna a definit calitatile umaniste ca avand in cuprindere integritatea, respectul si compasiunea. Disponibilitatea, exprimarea unei preocupari sincere, bunavointa de a rezerva timp pentru a explica pacientului toate aspectele bolii si o atitudine toleranta fata de pacientii care au stiluri de viata, atitudini si sisteme de valori diferite de cele ale  asistentului medical/ medicului, si pe care in unele cazuri le poate considera chiar respingatoare, sunt numai cateva din caracteristicile unui asistent medical/ medic cu reale calitati umane. Fiecare asistent medical/ medic pot fi, la un moment dat, pus la incercare de pacienti care ii provoaca raspunsuri emotionale intens negative (sau, ocazional, intens pozitive). Asistentii medicali/medicii trebuie sa fie atenti la propriile reactii fata de astfel de pacienti si situatii, sa-si supravegheze si sa-si controleze constient comportamentul propriu, astfel incat binele pacientului sa ramana principala motivatie a actiunilor lor tot timpul.
Faimoasa declaratie a dr. Francis Peabody este chiar mai relevanta astazi decat atunci cand a fost emisa, cu aproape o jumatate de secol in urma:

Despre insemnatatea relatiei stranse dintre asistentul medical/ medic si pacient nu se poate spune niciodata ca este exagerata, deoarece, intr-un numar extraordinar de mare de cazuri, atat diagnosticul, cat si tratamentul sunt direct dependente de ea. Una din calitatile esentiale ale personalului medical este interesul pentru omenesc, pentru ca secretul succesului ingrijirii pacientului este grija pentru pacient.

Malpraxisul medical

Ca sa avem un caz de malpraxis, evenimentul trebuie să respecte definiţia de mai jos:
Malpraxisul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.
Deci, trebuie să avem un prejudiciu şi acesta trebuie să fie constatat de către Colegiul medicilor sau de instanţa de judecată.
Personalul medical răspunde civil pentru:
  • prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament;
  • prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor privind confidenţialitatea, consimţământul informat şi obligativitatea acordării asistenţei medicale;
  • prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară.
Personalul medical nu este răspunzător pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii:
a) când acestea se datorează condiţiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic şi tratament, infecţiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicaţiilor şi riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigaţie şi tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicale şi sanitare folosite;
b) când acţionează cu bună-credinţă în situaţii de urgenţă, cu respectarea competenţei acordate.
Unităţile sanitare răspund în condiţiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta dar şi în calitate de furnizori de servicii medicale.
În ultimii ani se remarcă reducerea numărului de cazuri grave de malpraxis, în urma mediatizării cazurilor, a creşterii gradului de informare a pacienţilor şi, nu în ultimul rând, a creşterii preocupării medicului/asistentului pentru un dialog eficient cu bolnavul.

PREGĂTIREA PSIHICĂ A PACIENTULUI

Este evident ca atunci cand suferim o interventie chirurgicala sau avem o boala cronica, suntem afectati si psihic de acest fapt. Teama de operatie/boala  este ceva firesc. Insa, cat de mare va fi trauma psihica sau cat de stresati vom fi din cauza fricii de operatie, de boala, depinde in primul rand de personalitatea, de structura noastra psihica.
In aceste cazuri suntem confruntati cu suferinta fizica, dominata de durere, si cu cea psihica, dominata de incertitudine, anxietate si adeseori chiar depresie, mai ales in situatiile ireversibile. In planul nostru psihologic, anxietatea domina aproape pe tot parcursul actului chirurgical si medical incepand cu momentul internarii, continuand cu pregatirea preoperatorie (ganduri despre riscul operator) sau cu momentul anesteziei (griji referitoare la posibilitatea de a nu ne mai trezi) grija pentru gravitatea bolii si de frica pentru intervenţia chirurgicală, sau perioada lunga de recuperare.
Stresul psihic preoperator, medical, poate avea consecinte atat asupra reactivitatii bolnavului chirurgical cat si asupra evolutiei sale postoperatorii.
Etapa postoperatorie este caracterizata prin disconfort mixt: fizic prin dureri, varsaturi, meteorism, impotenta functionala, dar si psihic, dominat de anxietatea referitoare la rezultatele operatiei sau prezenta mutilarii, infirmitatilor (ex.in amputatiile de necesitate) si psihic. Intre disconfortul fizic si cel psihic exista o legatura directa, foarte stransa.
Aceasta suferinta poate fi diminuata prin interventia asistentului medical. Asistentul medical va acorda o atentie sporita factorului psihic inclus in mod inerent in relatia terapeutica dintre asistent medical/ medic si bolnav, precum si membrii familiei, prieteni, persoane apropiate, ca aliati in pregatirea psihica pentru interventie.
Asistentul medical are in vedere castigarea increderii in eficacitatea operatiei si in vindecare; orienteaza pacientul ptr a-i creste increderea in medic, in proceduri, in rezultate. Asigura suport emotional ptr acomodarea cu spitalul, boala, operatia, medicul, situatia. Asistentul medical mediaza si relatia cu familia. Foloseste experienta altor persoane, cazuri similare rezolvate prin tratament, operatie, sau prin interventia respectiva. Asistentul medical pregateste pacientul si stabileste impreuna cu medicul momentul potrivit pentru comunicarea unor informatii importante, necesitatea interventiei, riscuri, eventuale mutilari etc. Se suprima tot ceea ce ar putea produce bolnavului starea de neliniste. Contribuie la crearea unei relatii terapeutice intre medic, pacient, familie in scopul realizarii obiectivelor medicale si a intereselor pacientului.
Asistentul medical ofera consiliere specifica obiectivelor medicale, cresterea aderentei la tratament, modificarea stilului de viata, preventie tertiara in cazul bolilor cronice;
Acorda consiliere psihologica, membrilor de familie, prietenilor, rudelor pacientului.
Între pacient şi asistent/ medic trebuie să se stabilească o relaţie de încredere şi respect.
Psihicul bolnavului este la fel de important în procesul de vindecare ca şi medicamentele administrate.
Odată ajuns la spital, bolnavul trebuie să se adapteze la noile condiţii de viaţă, uneori percepute ce “agresive” de anumiţi indivizi.
Trebuie avută în vedere o altă abordare pentru stabilirea contactului şi comunicarea diagnosticului la pacienţii cu boli maligne. Diagnosticul practic nu poate fi ascuns pacientului decât în cazurile care presupun efectuarea unei intervenţii mutilante. Foarte bine pentru moralul bolnavului este contactul acestuia cu pacienţi care anterior au suferit aceeaşi intervenţie şi s-au adaptat bine la handicapul lor.
Explicarea modului în care va decurge operaţia şi alternativele acesteia trebuie prezentate bolnavului în cuvinte simple, pe care acesta să le înţeleagă.
Psihicul pacientului este influenţat şi de mediul ambiant. Cazarea în saloane mici, cu pat curat, existenţa telefonului şi a televizorului  asigură pacientului un confort psihic.
Vizita familiei şi a prietenilor îi spulberă senzaţia de încarcerare.
Pacienţilor stresaţi şi prăpăstioşi li se vor administra sedative.


ÎNGRIJIRI POSTOPERATORII GENERALE

În absenta complicatiilor, perioada post-operatorie dureaza de la câteva zile (chirurgie laparoscopica) pâna la 7-10 zile (chirurgie deschisa); se suprapune intervalului de la sfârsitul interventiei chirurgicale pâna la parasirea spitalului.
Trebuie luate masuri care sa previna sau sa trateze unele incidente sau accidente post-operatorii imediate sau precoce, favorizând o însanatosire rapida a pacien­tului prin recu­perarea functiilor vitale periclitate de traumatismul chirurgical.
1. Întoarcerea bolnavului la pat
Se face cu brancardul, de preferinta însotit de medicul anestezist care asigura securitatea functiei respiratorii si cardio-vasculare, la salonul destinat urmaririi post-operatorii a bolnavului. Acest salon sa fie amplasat într-un loc linistit al sectiei, cu o temperatura de cca. 20ºC, slab iluminat, cu lenjerie curata pe patul încalzit electric sau cu sticle cu apa calda ce vor fi îndepartate când bolnavul este asezat în pat.
Pozitia bolnavului în pat adaptata tipului de anestezie si de interventie chirurgicala:
- anestezie rahidiana decubit dorsal fara perna sau chiar usor Trendelenburg;
- anestezie  generala se recomanda decubit lateral, cu membrul inferior de deasupra flectat si fata spre perna, pentru ca în caz de varsatura bolnavul sa nu aspire continutul gastric.
Se supravegheaza trezirea bolnavului, cu revenirea starii de constienta, a sensibilitatii si a motilitatii.
Dupa trezire, bolnavul va fi asezat în pozitia pe care o suporta cel mai bine; se recoman­da pozitia Fowler (permite o relaxare a musculaturii membrelor inferioare si abdo­me­nu­lui, miscarile respiratorii se pot efectua mai usor).





Posibilele complicatii postoperatorii imediate sunt anuntate de:
- modificarile coloratiei tegumentelor sau mucoaselor,
- modificarile temperaturii exterioare a corpului,
- aparitia unei stari de agitatie sau persistenta unui calm prelungit.
2. Combaterea durerii postoperatorii
Sunt folosite doua tipuri de substante:
- analgetice majore (opiacee, derivate si succedanee ale morfinei),
- analgetice minore (neopiacee).
Se mai practica:
- tehnici de analgezie regionala: rahianestezie sau anestezie peridurala continua;
- alte tehnici: acupunctura.
Opiaceele sunt analgeticele de electie pentru combaterea durerii post-operatorii imedia­te; sunt folosite obligatoriu cel putin în primele 24 ore post-operator, fiind singurele ca­pabile sa diminueze efectele secundare ale reactiei simpato-adrenergice.
Efectul cel mai rapid al opiaceelor se obtine prin administrare i.v. recomandat la bol­navi cu durere intensa, cu frison, stare de agitatie, hipertensiune, tahicardie (fenomene induse de o reactie hipersimpaticotona intensa).
Frecvent opiaceele se administreaza pe cale i.m., o doza asigurând un nivel analgetic satisfacator pentru o durata de 4-8 ore.
Analgeticele minore sunt indicate dupa interventiile chirurgicale cu traumatism operator mic sau dupa 24-48 ore pentru combaterea durerii dupa interventiile chirurgicale mari; cea mai mare utilizare o au derivatii de acid salicilic, algocalminul, indometacina, fenil­butazona.
În general, durerea generata de traumatismul operator cedeaza în 24-48 ore; daca persis­ta, se agraveaza sau îsi schimba caracterele semn care precede aparitia unei compli­catii mai grave (supuratia plagii, ocluzie intestinala, peritonita precoce post-operatorie).
3. Terapia sedativa
Opiaceele asigura, pe  lânga analgezie, si o sedare a bolnavului.
Analgeticele minore nu asigura o analgezie satisfacatoare (lipseste ele­mentul de sedare asigurat de opiacee) se introduce în medicatie si o substanta sedativ-hipnotica (asigu­ra sedare de fond si somn de noapte cu durata suficienta):
- hipnotice barbiturice (Fenobarbital);
- derivati benzodiazepinici (Diazepam, Oxazepam).
4. Combaterea varsaturilor si parezei intestinale
Expresia clinica a reactiilor vegetative din perioada postoperatorie instalare a unei pareze gastro-intestinale, cu varsaturi si oprire a tranzitului intestinal:
- operatii extra-abdominale aceste fenomene pot lipsi sau pot avea o amploare mica si pot dispare repede;
- interventii pe abdomen instalare a unei pareze digestive accentuate si prelungite în timp (se datoreaza în mare masura tractiunilor pe mezouri si zone reflexogene, mai ales în cazul anesteziei nesatisfacatoare).
Initial pareza cuprinde toate segmentele tubului digestiv; prima functie care se reia este functia de resorbtie a intestinului subtire, urmata de aparitia motilitatii acestuia; ramân paretice însa stomacul (prezinta în plus spasm piloric si hipersecretie acida) si colonul (se destinde prin acumulare de gaze) greturi, varsaturi, balonare.
Atitudine terapeutica:
- plasare a unei sonde de aspiratie gastrica înca din timpul interventiei (mentinerea pre­lungita a sondei poate provoca leziuni esofagiene peptice, datorita ascensionarii sucu­lui gastric acid în esofag prin cardia mentinuta deschisa); asociere de lavaj gastric cu solutii bicarbonatate, administrare de antisecretorii (blocante - H2 sau inhi­bitori de pompa protonica);
- deoarece în primele zile post-operator predomina reactia hipersimpaticotona, se va ad­ministra de rutina un amestec alfa-beta-blocant (Hydergin sau Clorpromazina plus Pro­pranolol) la interval de 2-4 ore;
- daca varsaturile persista si nu exista o cauza organica pentru a le explica (gura de anas­tomoza prost plasata sau prost calibrata, colectii intraperitoneale etc.) asociere de antiemetice tip Torecan, Metoclopramid, Zofran etc.;
- daca bolnavul are toleranta gastrica dar pareza intestinala se prelungeste, în afara unui obstacol confirmat la nivelul tubului digestiv, se poate interveni pentru stimularea motilitatii digestive farmacodinamic (Miostin, Prostigmina, solutii NaCl hipertone);
- reluarea peristalticii poate fi stimulata si de administrarea de ulei de ricin sau parafina (20-30 ml) în ziua a doua post-operator sau administrarea unei clisme sarate a treia zi postoperator.
Se va evita administrarea de purgative în apendicectomiile dificile, cu înfundarea pre­cara a bontului apendicular (risc de fistula la nivelul bontului apendicular) !
5. Profilaxia bolii trombo-embolice post-operatorii
La bolnavii cu risc trombo-embolic sau în cazul interventiilor care predispun la aparitia bolii trombo-embolice, profilaxia acesteia precede cu 2 ore momentul interventiei si se continua cât va fi necesar; este indicata profilaxie medicamentoasa cu heparina cu greutate moleculara mica (Clexane, etc.) → administrare a unei doze cu 2 ore înainte de debutul interventiei chirurgicale, urmata la 24 ore de o alta doza, subcutan.
Pe parcursul interventiei chirurgicale se va combate staza sangvina în membrele inferioare.
Postoperator se poate continua cu antiagregante (Dextran 70, aspirina 300/500 mg/24 ore), gimnastica a membrelor pelvine, miscari active si pasive, masaj usor centripet al membrelor inferioare, mobilizare precoce.
Terapia se continua 1-2 zile dupa mobilizare.
Bolnavi cu risc trombo-embolic (tromboflebite în antecedente, interventii mari pe sold, pe viscerele pelvine, pe torace) profilaxie medicamentoasa cu heparina în doza nor­mocoagulanta (4-5 mg/kgcorp/24 ore, în trei prize la interval de 8 ore) sau heparina cu molecula mica de 2 ori pe zi timp de 10-14 zile.
Monitorizare a mecanismelor coagularii: timp Howell, timp Quick, indice de pro­trom­bina, numaratoare de trombocite). În caz de supradozare a heparinei, urmata de aparitia hemoragiilor (la nivelul plagii, hematurie, HDS), antidotul este sulfatul de protamina.
6. Urmarirea temperaturii bolnavului
Prevenire a hipotermiei monitorizare a temperaturii în timpul operatiilor ample si de durata, administrare de perfuzii calde, lavaj al cavitatii peritoneale cu ser fiziologic cald.
Raspunsul organismului la hipotermie: frison (uneori de intensitate foarte mare), creste­re a  metabolismului si centralizare hemodinamica.
Combaterea frisonului:
- administrare de Clorpromazina si opiacee;
- adjuvante: lavaj gastric cu ser fiziologic cald, perne electrice si sticle cu apa calda.
Hipertermia de cauza endogena sau febra post-operatorie imediata ("de etiologie nepre­cizata") întâlnita aproape constant în evolutia bolnavului; este moderata ca valoare si se combate cu analgetice-antipiretice; daca febra se prelungeste peste ziua a treia post-operator si valoarea ei creste, trebuie sa ne gândim la aparitia unei complicatii de tip supurativ la nivel local sau la distanta (peritoneal, pulmonar, abces fesier, flebita de cateter, infectie urinara, etc.).
7. Supravegherea functiilor vitale
a) Aparatul respirator:
- posibila depresie respiratorie (efecte reziduale ale medicamentelor anestezice si anal­getice, durere postoperatorie);
- ventilatie mecanica pe o perioada de timp suficienta pentru eliminarea drogurilor;
- administrare de oxigen umidificat pe sonda endonazala (debit de 3-5 l/min) sau prin masti speciale care asigura un sistem semideschis, fara reinhalare;
- prevenirea complicatiilor respiratorii de tip atelectazic sau septic prin terapie cu aero­soli, fizioterapie (tapotaj toracic, evitare a decubitului dorsal prelungit, mobilizare a bolnavului);
- monitorizare a gazelor sangvine si a echilibrul acido-bazic;
- la nevoie radiografii toracice pentru a surprinde aparitia unor complicatii pulmo­na­re înca de la început.
b) Aparatul cardio-vascular:
- monitorizare clinica obligatorie în perioada post-operatorie, prin:
- urmarire a pulsului central si periferic,
- masurare a TA sistolice si diastolice,
- urmarire a aspectului extremitatilor si în special a reactivitatii capilare la nivelul pa­tului unghial (apasare cu degetul a extremitatii distale a unghiei si apoi eliberare a presiunii),
- indicatii particulare: masurare a presiunii venoase centrale, verificare a activitatii electrice a inimii (înregistrare ECG);
- bolnav cu tara cardio-vasculara administrare a tratamentului corectiv început în pre­operator, adaptat conditiilor de stress induse de agresiunea chirurgicala.
c) Aparatul digestiv:
- indiferent daca interventia s-a desfasurat pe abdomen sau în afara lui, tubul digestiv va fi influentat în perioada postoperatorie imediata de reactia vegetativa post-agresiva → aparitie a varsaturilor si instalare a parezei intestinale;
- combatere a varsaturilor si a parezei intestinale;
- dupa încetarea varsaturilor testare a tolerantei digestive cu lichide si supa de zarza­vat sarata;
- reluare a alimentatiei per os progresiv, dupa un interval de repaus digestiv dictat de tipul de interventie chirurgicala si organul pe care s-a intervenit.
d) Aparatul urinar:
- urmarirea diurezei = elementul esential de apreciere a functiei excretorii;
- bolnav fara mictiune spontana anurie sau retentie acuta de urina (vezi glob vezical decelabil prin palpare si percutie în hipogastru; frecvent dupa administrare de atropina, neuroleptice, dupa anestezie spinala, la bolnavi cu stricturi uretrale sau disectazii de col prin hipertrofie de prostata);
- bolnavi anurici dar cu functie renala buna înainte de operatie corectare a functiei hemodinamice;
- retentie acuta de urina plasare de sonda uretrala sau punctie suprapubiana;
- diureza buna functie hemodinamica buna si hidratare suficienta a bolnavului;
- dozari de uree, creatinina, albumina, glucoza, urobilinogen, amilaza → evaluare a clearance-ului renal, a functiei metabolice hepatice si pancreatice (corelat cu valorile lor sang­vine);
- prezenta de albumina, cilindri si hematii în sediment aparitie a unei leziuni renale;  prezenta de leucocite si germenii prezenta unei infectii a tractului urinar.
8. Terapia antimicrobiana
Se poate face preventiv si curativ.
9. Îngrijirea regiunii operate:
- complicatii imediate sau precoce de tip hemoragic sau supurativ   pot fi decelate numai printr-o supraveghere atenta si continua a plagii;
- senzatie de presiune dureroasa rapid progresiva la nivelul plagii, cu pansament îmbibat sero-hematic sau patat cu sânge (în seara operatiei la contravizita) inspectie a plagii operatorii; daca bombeaza sau este echimotica, iar printre firele de sutura se prelinge sânge hematom, consecinta a unei hemostaze deficitare evacuare a hemato­mu­lui, hemostaza chirurgicala si resuturarea plagii în conditii de asepsie perfecta;
- o plaga operatorie care evolueaza normal poate fi lasata dupa 48 ore fara pansament, infectarea ei de la exterior ne mai fiind posibila (în primele 48 ore se recomanda sa nu se umble la un pansament curat, pentru a permite constituirea barierei de fibrina) supraveghere mai usoara, cu sesizare din timp a diverselor complicatii (seroame, abcese parietale, etc.);
- uneori, plaga operatorie evolueaza bine 3-4 zile, dupa care apar febra, durere locala, cu stare de rau general, indispozitie, inapetenta, iar la examenul plagii se constata roseata difuza si tumefactie fluctuenta sunt semne ale unui abces parietal ce trebuie tratat corespunzator;
- alteori, la 24-48 de ore de la interventie → alterare brusca a starii generale (facies pa­lid, puls frecvent, TA scazuta), cu senzatie de tensiune la nivelul plagii si de pansa­ment prea strâns aparitie a unei gangrene a peretelui abdominal sau toracic (risc vital); examinarea plagii constata edem difuz, tegumente marmorate si crepitatii; evo­lutie spre soc toxico-septic, insuficienta hepato-renala, perturbari hemodinamice majo­re; tratament efectuat de o echipa mixta chirurg-anestezist deschidere a plagii cu debridare larga si excizie a tesuturilor necrozate, drenaj larg si lavaj cu apa oxigenata, antibioticoterapie masiva si sustinere a functiilor vitale;
- posibile complicatii care nu au legatura cu interventia propriu-zisa (situatii în care plaga operatorie evolueaza normal, bolnavul are toleranta digestiva si tranzit intestinal, dar starea generala se altereaza, prezinta febra si frisoane) examinarea atenta a bol­navului va decela sursa suferintei: abces post-injectional, flebita de cateter, infectie urinara, pneumopatie acuta etc..
- existenta a tuburilor de dren (conditiile unui drenaj corect: direct, decliv, eficient) apreciere, dupa cantitatea si aspectul drenajului, daca interventia chirurgicala evoluea­za normal sau a aparut o complicatie;
- tuburile de dren nu vor fi lasate în pansament, ci vor fi racordate la pungi colectoare protejare a plagii operatorii si a bolnavului (se evita senzatia neplacuta a pansa­men­tului umed tot timpul) + posibilitate de urmarire a cantitatii si aspectului secretiilor care dreneaza (experienta personala permite aprecierea abaterilor de la normal);
- suprimarea firelor sau agrafelor (în cazul plagilor postoperatorii cu evolutie necom­plicata): la 5-7 zile dupa interventii mici (apendicectornii, herniorafii, etc.), la 10-12 zile în cazul marilor laparotomii.
Externarea bolnavului se va face când plaga operatorie este cicatrizata, cu firele scoase si se afla în afara complicatiilor post-operatorii imediate sau precoce.