marți, 11 noiembrie 2014

Sincopa - simptome, diagnostic si tratament






Sincopa reprezinta pierderea brusca, completa a constiintei, produsa prin scaderea tranzitorie a oxigenarii cerebrale, care conduce la prabusirea corpului, cu revenire completa si spontana.

Simptomele sincopei

Sincopa se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte clinice:

- Debut brusc;
- Pierderea totala a constiintei;
- Corpul se prabuseste;
- Revenirea este rapida, completa si spontana. 

Cauzele sincopei

Principalele cauze ale sincopei sunt:
1. Cauze cardiace:

- afectiuni care nu ofera un flux sangvin adecvat cerintelor organismului, facand o perfuzie slaba a tesutului cerebral:
- stenoza aortica, 
- stenoza mitrala,
- blocuri atrio-ventriculare,
- cardiomiopatia obstructiva,
- insuficienta mitrala,
- cardiopatii congenitale cianogene - sangele nu contine concentratia de oxigen necesara;
- tulburari de ritm cardiac (accelerarea sau incetinirea anormala a activitatii inimii);
- hipotensiune - sangele nu are presiunea necesara pentru a ajunge la creier;

2. Cand corpul este supus unor temperaturi externe ridicate, iar fluxul sanguin nu reuseste sa perfuzeze creierul in mod corespunzator;
3. Cauze cerebrale - depunerea grasimilor pe vasele sangvine cerebrale impiedica trecerea sangelui si irigarea tesuturilor;
4. Cauze respiratorii - bronhopneumopatii obstructive si insuficienta respiratorie;
5. Cauze nervoase - emotii puternice, dureri intense, tuse, stranut, efort intens;
6. Pierderea reflexului de adaptare a circulatiei la ridicarea pacientului in picioarediabet zaharat , neuropatie alcoolica, leziuni ale maduvei spinarii, boala Parkinson, dupa repaus prelungit la pat;
7. Depletie sangvina - deshidratare severa, anemie , varsaturi, diaree , febra prelungita, dializa renala, hemoragie acuta.

Diagnosticul sincopei

Sincopa este un simptom, nu o boala. Investigatiile indruma medicul catre boala care a cauzat sincopa.
Examinarea initiala cuprinde:

- informatii despre episodul sincopal;
- examen clinic general completat cu examen neurologic;
- masurarea tensiunii arteriale in pozitia culcat si in picioare;
- electrocardiograma (ECG).

Investigatii paraclinice pentru cauza cardiaca:

- electrocardiograma de efort;
- ecocardiografie;
- monitorizare Holter - inregistrarea timp de 24 ore a activitatii cardiace;
- coronarografie - verificarea permeabilitatii vaselor inimii.

Investigatii paraclinice pentru cauza non-cardiaca:

- masajul sinusului carotidian;
- electroencefalograma;
- Tilt- testul (testul mesei inclinate) - pacientul se asaza pe masa, se inclina masa la 60-70 de grade si se lasa 20-40 min.
- tomografia computerizara cerebrala;
- rezonanta magnetica cerebrala.

Evolutia sincopei

O sincopa de origine cardiaca, care este netratata, poate duce la deces.

Tratamentul sincopei

Este foarte important sa descoperi boala si sa urmezi tratamentul specific. Tratamentul sincopei este in functie de etiologie:

- tratamentul cardiopatiei de baza - inlocuire valvulara in stenoza aortica si mitrala;
- tratamentul hipertensiunii: diuretice, betablocante, inhibitorii enzimei de conversie;
- tratamentul hipotensiunii arteriale: mineralocorticosteroizi;
- restabilirea ritmului cardiac normal - cardioversie, si mentinerea acestuia;
- antiagregante plachetare pentru cei care au avut atac vascular cerebral, infarct miocardic;

SFATURI ESENTIALE SI PREVENIRE!

- evita incaperile aglomerate si supraincalzite;
- evita starile de foame si adopta o dieta echilibrata, fara grasimi;
- normalizeaza-ti greutatea;
- activitate fizica regulata;
- evita consumul excesiv de alcool, cafea, alti excitanti;
- renunta la fumat;
- evita starile de extenuare fizica si psihica;
- practica exercitii de relaxare si control al respiratiei daca esti predipusa la tahipnee si hiperventilatie;
- ridica-te in picioare gradual, niciodata brusc;
- evita starile de deshidratare;
- nu te ridica niciodata brusc din pat;
- nu te incheia prea strans la gulere sau cravate;
- nu aplica o presiune crescuta pe zonele laterale ale gatului;
- evita sa tusesti prea intens. 

BIBLIOGRAFIE

Principiile medicinii interne, Harrison 
Zlavog Maria Cristina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu