miercuri, 19 noiembrie 2014

INTOXICATIE ETANOLICA, COMA - PACIENTULUI PEDIATRIC

  Culegerea datelor si stabilirea diagnosticelor nursing
          Anamneza trebuie efectuata cu tact si trebuie sa se aiba in vedere ca nu totdeauna raspunsul corect poate fi obtinut la primul interogatoriu.
          Trebuie investigat cum si-a folosit copilul timpul, cat mai precis posibil, daca a existat vreun hiatus in supravegherea lui. Trebuie investigata cantitatea de alcool ingerata si timpul scurs de la ingestie pana la sosirea la medic. Pentru a putea aprecia cantitatea ingerata trebuie avut in vedere ca o inghititura la un copil de 3 ani reprezinta aproximativ 5 ml, la 10 ani 10 ml si la adolescent 15 ml.
          Pentru initierea tratamentului trebuie luata in considerare cantitatea cea mai mare estimata. Cantitatea ingerata trebuie raportata totdeauna la greutatea bolnavului.
          Pentru istoric sunt importante datele privind primele semne si simptome si evolutia lor pana in momentul prezentarii la medic, eventualele manevre terapeutice si tratamente aplicate la domiciliu, in alte unitati sanitare si pe timpul transportului.
          Examenul clinic. La prezentarea bolnavului examenul fizic trebuie concentrat asupra functiilor vitale (aparatele cardio-vascular si respirator si asupra starii sistemului nervos). Functiile vitale vor fi monitorizate pe tot parcursul tratamentului si supravegherii. Examenul clinic reprezinta un moment important si adesea esential pentru diagnosticul intoxicatiei acute etanolice coma insoteste intoxictia acuta cu alcool; mirosul particular al respiratiei este determinat de ingestia de alcool (halena de alcool sau de acetona).
          Adesea ne aflam in fata unui bolnav in coma fara o cauza evidenta, fara notiune de intoxicatie (uneori acesta poate fi ascunsa de familie sau de alte persoane din diferite motive). Ne putem gandi la etiologia toxica bazandu-ne pe o serie de argumente, clinice si biologice.
          Astfel, brutalitatea debutului comei la un copil in plina stare de sanatate, absenta febrei sau oricarui alt semn de boala in orele precedente, sau in alte cazuri, debutul prin varsaturi sau convulsii.
          Examenul clinic poate oferi cheia de diagnostic pentru o intoxicatie acuta cu alcool, prin evidentierea unor modificari ale functiilor vitale si semne neurologice: halena etanolica sau de acetona, tulburari ale frecventei cardiace, tulburari ale frecventei respiratorii, temperatura scazuta, posibil prezenta hiporeflexiei si a hipotensiunii arteriale, pupile midriatice.
          Examene biologice complementare pot fi facute imediat la patul bolnavului sau de laborator clinic curent. Hipoglicemia poate orienta catre intoxicatia cu alcool etilic.
          Tratamentul intoxicatiei cu alcool etilic
          In primele doua ore dupa ingestie este indicata spalatura gastrica cu solutii de bicarbonat de sodiu 3-5 %. In practica insa aceasta se face rar din cauza ca bolnavii sunt adusi tardiv, de obicei in stare de coma.
          Bolnavi aflati in coma sunt supusi terapiei intensive pentru reechilibrare circulatorie, rehidratare cu solutie glucozata 5% cu administrare de electroliti in functie de datele furnizate de ionograma, supraveghere si reechilibrare respiratorie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu