miercuri, 19 noiembrie 2014

Accidentul vascular cerebral ischemic

Se stie ca tesutul cerebral este cel mai mare consumator de oxigen. Daca nu exista suficient sange arterial care sa irige creierul, el poate suferi leziuni ireversibile. Cand acest organ ramane fara oxigen mai mult de 5 minute, apare insuficienta cerebrala si chiar decesul.

Cauza accidentului vascular cerebral ischemic

Termenul de ischemie este folosit atunci cand un organ nu primeste suficient sange oxigenat. Accidentul cerebral vascular ischemic apare cand scade debitul sangvin cerebral.
Ischemia cerebrala poate avea urmatoarele cauze:
-ateroscleroza (depuneri la nivelul arterelor cerebrale, in special la nivelul arterei carotide);
-embolia vasculara (bule de gaz sau fragmente de grasimi ce blocheaza vasele ce iriga creierul);
-arterite;
-agenezii vasculare (lipsa unor vase de sange);
-traumatisme directe ale vaselor de sange cervicale (artera carotida, vena jugurara);
-compresiuni ale vaselor mari de sange (in general date de tumori);
-compresiunea arterelor vertebrale in artroza cervicala sau spondiloza;

Mai pot contribui la ischemia cerebrala: hipertensiunea arteriala, diabetul, hipercolesterolemia.

Simptomele accidentului vascular cerebral ischemic

Daca ai suferit un accident vascular cerebral ischemic atunci poti prezenta:
-paralizia unei jumatati a corpului;
-furnicaturi si amorteala la nivelul unei maini sau a unui picior;
-tulburari de vorbire;
-tulburari de vedere la un ochi;
-ameteli si tulburari de echilibru;
-acufene (auzi bazaituri, suere) sau scaderea auzului;
-dureri de cap;
-crize convulsive.
In cazurile in care sangele nu reuseste sa mai oxigeneze deloc creierul, apar coma si paralizia totala. 

Diagnosticul de accident vascular cerebral ischemic

Se pot face o serie de explorari: ecografie Doppler, electro-encefalograma, CT sau RMN. Pe baza acestor examene imagistice se pune diagnosticul de certitudine al accidentului vascular cerebral ischemic.

Tratamentul accidentului vascular cerebral ischemic

Medicatie vasodilatatoare si antiagregante plachetare, sedinte de recuperare neuro-motorie.
Pentru a evita alte accidente vasculare ischemice: antidiabetice si antihipertensive, daca este cazul; dieta este foarte importanta.
In unele cazuri este necesara o interventie chirurgicala numita trombendarteriectomie. Aceasta are ca rol ameliorarea debitului sangvin cerebral prin curatarea arterelor blocate sau facilitarea circulatiei cerebrale prin alte mijloace.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu