sâmbătă, 2 noiembrie 2013

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII



“Majoritatea oamenilor sunt fericiti în măsura în care hotarăsc sa fie”.
Relaţia dintre cadrele medicale şi pacient nu trebuie să fie una pur formală, ea trebuie să se transforme într-un parteneriat.
Responsabilitatea fundamentală   a ASISTENTEI  MEDICALE  are  patru puncte cardinale:
1. să promoveze sănătatea
2. să prevină boala ;
3. să reinstaureze sănătatea ;
4. să aline suferinţa.
Sănătatea omului nu este numai lipsa simptomelor de boala, ci şi expresia unei rezerve de energie care să-i permită a trece prin situaţii de boala sau criză, fără urmari. Sănătatea este acea stare complexă de bine general, fizic, mental şi social.
Prin sănătate se înţelege starea unui organism la care funcţionarea tuturor organelor se face în mod normal şi regulat. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a definit sănătatea ca „o completă bunăstare fizică, mentală şi sociaă, care nu constă numai în absenţa bolii şi a infirmităţii". Această definiţie are meritul de a sublinia interacţiunea dinamică şi interdependentă dintre cele trei componente ale sănătăţii („triunghiul sănătate"): dimensiunea biologică (dezvoltarea somatică armonioasă, integritatea structurală şi buna funcţionare a diferitelor organe şi sisteme), dimensiunea psihologică (echilibru psihic, capacitatea de a percepe realitatea în mod adect) şi dimensiunea socială (adaptarea în familie şi societate, aptitudinea de a sili relaţii interpersonale armonioase). În opinia comună, a fi sănătos înseamnă a te simti bine, a avea un organism echilibrat din punct de vedere fizic şi psihic. Sănătatea mai poate fi definită ca starea în care omul nu este constient de funcţionarea organismului. După părerea poetului francez PAUL VALERY (1871-l945), „sănătatea este starea în care funcţiile necesare se îndeplinesc insensibil sau cu placere".

Dupa TUDOR MUSATESCU (1903-l970), dramaturg şi umanist roman, „Viaţa are o durată calculată riguros matematic. Începe cu prima respiraţie şi se termină cu ultima suflare indiscutabil, sănătatea reprezintă darul cel mai important şi în acelaşi timp cel mai util al omului. A fi sănătos, a trai mai mult şi a trai mai bine, au fost dorinţele pe care oamenii şi le-au asezat întotdeauna la temelia destinului lor. Poetul latin MARTIAL (40-l04) în Epigrame spunea: „Non est vivere, sed iere, vita". (Nu-i totul să traieşti, ci să fii sănătos). Dacă scădem - spune poetul - din zilele noastre timpul consumat de tristeţi grave şi dureri chinuitoare, ajungem dintr-un salt de la copilarie la bătrâneţe. Deviza lui Juvenal (60-l40), poet satiric român, „Mens sana în corpore sano" (O minte sănătoasă într-un corp sănătos) ne spune ca omul cu aderat înţelept nu cere cerului decât „sănătatea spiritului împreună cu sănătatea corpului". Dar nimeni nu este perfect sănătos. Nici cel mai exhaustiv (complet) examen medical nu poate garanta o sănătate perfectă şi o receptivitate nulă a organismului faţă de boală.
Orice om ştie din experienţa ce este boala. Cu toate acestea, încercarea de a formula o definiţie a bolii este greu de făcut, sănătatea şi boala sunt două concepte corelative, care nu pot fi definite decât simultan şi niciodata unul fără altul. Dacă nu ne mulţumim cu constatarea că a fi bolnav înseamnă a nu fi sănătos, definim boala ca o deviere de la starea de sănătate, datorită unor modificări ale mediului intern sau acţiunii unor agenţi din mediul extern. În felul acesta locul unei boli, compus din diferite simptome, este expresia consecinţelor imediate ale leziunilor produse în totalitatea reacţiilor declanşate în vederea apărării organismului. După medicul şi endocrinologul român ŞTEFAN MINCU (1903-l997), boala este „o formă particulară de existenţă a materiei vii, caracterizată prin apariţia unui produs patologic care tulbură unitatea parţilor în organism şi a organismului cu mediul, urmată de scăderea, creşterea sau vicierea schimburilor metabolice şi delimitarea sau dispariţia libertăţii şi capacităţii de muncă".
Omul este permanent înconjurat de agenţi sau fenomene producătoare de boală. Prin ele însele, aceste fenomene producatoare de boală sunt nedăunatoare, atăta timp cât nu are loc o interacţiune a lor cu omul. De exemplu, drogurile, alcoolul, ţigarile ca atare nu sunt periculoase, până când omul nu începe să le folosească.
Să apelăm în mod profilactic la ajutorul medicului, pentru ca se ştie că mai uşor previi o boală, decât o vindeci: să mergem deci la medic nu numai când suntem bolnavi, ci periodic, în plină stare de sănătate. Un vechi proverb chinez spune: „Omul înţelept previne bolile, nu le tratează". Orice măsură (igieno-dietetică, farmacologică), menită să prelungească viaţa,va fi eficientă dacă se ia în perioada premergatoare instalării semnelor de îmbătrânire.
Baza pentru învingerea bolii este încrederea reciprocă dintre medic şi bolnav, stabilirea unor relaţii de luptători solidari împotriva bolii, în sprijinul sănătăţii.
Ceea ce trebuie facut pentru vindecarea bolnavului reprezintă totdeauna o retetă individuală. Medicina generală este medicina bolnavului şi nu a bolii. Medicina trebuie să se adreseze persoanei şi nu unui corp viu. Numai cunoaşterea profundă a personalităţii bolnavului, a contextului său socio-cultural, poate asigura succesul actului medical terapeutic sau recuperator, integrarea socio-profesională a acestuia.
Scopul medicinii contemporane este promorea sănătăţii. Activitatea de informare şi educare sanitară a publicului trebuie să incite oamenii să dorească sănătatea, să caute mijloacele pentru a o obţine şi pentru a o păstra. Fluxul informaţional difuzat prin intermediul diferitelor forme de mas-media a ridicat nivelul de înţelegere asupra bolilor, asupra mijloacelor terapeutice de ameliorare şi vindecare şi a dus la creşterea exigentelor faţă de problemele de sănătate individuală şi comunitară.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) consideră educaţia sanitară „arma cea mai puternică a sănătăţii publice". Educaţia sanitară urmăreşte nu numai prevenirea şi promorea sănătăţii în prezent, ci şi pregatirea omului, sub raportul sănătăţii, de-a lungul întregii vieţi, pentru a se putea adapta neîncetat permanentelor mutaţii care au loc în viaţă, pentru a fi înarmat împotriva agresiunilor biologice şi emoţionale ale mediului care se ivesc în procesul evolutiv al vieţii. Educaţia este, în ultima instanţă, parghia care contribuie la menţinerea şi promorea sănătăţii, - „Educaţia sanitară singură, spunea marele nostru istoric, NICOLAE IORGA (1871-l940), ar face mai mult decât toate spitalele împreună".
Nimeni nu poate da decât ceea ce are!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu