sâmbătă, 2 noiembrie 2013

CONDUITA ASISTENTULUI MEDICAL ÎN RELAŢIA CU PACIENŢII



Responsabilitatea fundamentala a asistentei medicale este întreită: să pastreze viaţa, să înlăture suferinţa şi să promoveze sănătatea.
Medicina nu este o meserie, ci o profesiune, o activitate deosebit de complexă; în exercitarea ei s-au cerut întotdeauna multiple calităţi, cele de ordin moral considerate de fiecare dată ca având importanţa majoră. Faptul că medicului şi asistentei medicale i se încredintează viaţa unui om, recunoscându-i-se în acelaşi timp dreptul de "a decide" anumite măsuri în scopul vindecării şi al promovării sănătăţii individului, instituie pentru aceasta profesie importante cerinţe morale. Actul medical, exercitat pe un solid temei ştiintific, implică în acelaşi timp din partea celui care-l efectuează - o puternică angajare etică. După cum afirma şi celebrul Rabellais, ştiinţa fară conştiinţă este ruina sufletului.
Profesiunea medicală, dacă o iubeşti cu adevarat, este suficientă pentru a-ţi umple viaţa; asistenta medicala este preţuită atât prin profesie, cât şi prin profilul său moral.
Etica medicală se constituie ca o teorie a moralei, ca o ştiinţă ce studiază ansamblul de cerinţe, deprinderi, atitudini şi obiceiuri morale specifice activităţii medicale şi care se manifestă în fapte, în mod de comportare în cadrul profesiei medicale. Etica medicală înseamnă de fapt înfruntarea responsabilităţilor, găsirea unor soluţii când datoria o cere şi acţionarea în consecinţă. Deontologia desemnează acea parte a eticii care se ocupă cu studiul datoriilor morale, al originii, naturii şi formelor acestora, în calitatea ei de componentă esenţială a conştiinţei morale a oamenilor. Prin conduita etică şi deontologică înţelegem ansamblul de atitudini şi acţiuni cerute de normele morale şi cele tehnico-profesionale, fără de care nu e posibilă exercitarea profesiunii la nivelul exigenţelor societăţii.
W. Osler aprecia că practica medicală este o artă bazată pe ştiinţa, iar pentru a fi desavarsită, arta şi meşteşugul medicinei trebuie să izvorască din dragoste. Profesorul M. Voiculescu arată că actele medicale trebuie analizate nu numai în privinţa realizării tehnice, dar tot atât de mult în lumina eticii medicale, a corectitudinii lor morale, a celei mai înalte responsabilităţi faţă de om. St. M. Milcu duce chiar mai departe acest aspect, aratând că pierderea valorii morale a ştiinţei medicale echivalează cu o monstruozitate şi devine o primejdie pentru oameni.
Moralitatea este o calitate universal valabilă şi obligatorie a tuturor cadrelor ce activează în domeniul sanitar.
Îngrijirile asistentului medical trebuie să urmarească întotdeauna promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnavirilor, satisfacerea nevoilor pacientului în vederea recăpătării independenţei cât mai curând posibil, alinarea suferinţelor. Adesea, asistentul medical trebuie să amintească colegilor săi că obiectivul primar al îngrijirilor medicale este să întreţină, să susţină pacientul, şi nu cel al dezvoltarii cunoştiinţelor medicale prin promovarea unor tehnici care daunează pacientului.
Omul modern are dreptul la sănătate, fapt care conduce la concluzia că orice îndeplinire a actului medical fără competenţă maximă, cu mediocritate, dar mai ales fără o conştiinţă morală autentică, atrage dupa sine încalcarea acestui drept.
Toate îngrijirile medicale trebuie să aibă ca punct de pornire promovarea binelui. Hipocrate,"părintele medicinei", scria: "în boli să urmărim doua fapte: să fim de folos, ori să nu vătămăm. "Nu trebuie să-i provocăm pacientului mai mult rău decât a suferit deja. Trebuie să ne gândim că devotamentul este uitarea de sine, iubirea aproapelui fără nici o recompensă decât aceea pe care o aduce binele cu el.
S-a spus pe drept cuvânt că, în profesia medicală, îţi trebuie vocaţie de preot. Ca asistent medical trebuie să înveţi să ai dragostea de a usura mizeriile fizice. La omul bolnav, mizeria fizică e legata de cea morală, iar asistentul medical este menit a le uşura pe amândoua.
Hipocrate face din prima cerinţă morala a intregii profesiuni medicale, exprimând-o sintetic astfel: "Cel care ştie a se dovedi omenos cu oamenii arată în ce masură iubeşte arta sa. " Deşi foarte vechi , jurământul lui Hipocrate constituie temelia eticii medicale, simbolul înaltei responsabilităţi şi profundului umanism al profesiunii noastre medicale. Acest juramant demonstrează apropierea deontologică a codurilor de conduită: "fă bine", "consider în beneficiul pacienţilor mei", "respectă confidenţialitatea", "nu voi face rău".
Profesia ta - de asistent medical - va fi întotdeauna eroică, dificilă, nelinistită, dar uneori şi sublimă. Întotdeauna viaţa te pune să alegi. Ţi se deschid Înainte două drumuri: binele sau răul, viaţa sau moartea, frumosul sau grotescul. Fiecare clipă din viaţa ta lasa o inscriptie în marea carte a universului.  Alege să faci binele şi să salvezi vieţi.

"Să nu uiti niciodată că secretul ce ţi se încredinţează în ceea ce priveste o maladie este ceva sfânt, care nu poate fi trădat, destăinuit altei persoane. Profesiunea ta este un sacerdonţiu. Tu nu trebuie să faci nici o deosebire de clasa socială, de credinţe religioase. Înaintea ta toţi să fie trataţi deopotrivă, căci toţi oamenii sunt trataţi deopotrivă de legile firii ". Prof. B. Masci





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu