miercuri, 30 octombrie 2013

DEONTOLOGIA ÎNGRIJIRII MEDICALE

Să nu ne iluzionăm: indiferent câţi vinovaţi vom găsi, dacă noi am avut responsabilitatea pentru o acţiune, noi vom răspunde. Tot aşa cum noi am fi primit aprecierile.

În domeniul sănătăţii, spre deosebire de alte domenii de activitate, unde eroarea se poate înscrie în parametrii corectabili sau admisibili, orice eroare, orice greşeală, chiar neintenţionată, poate prelungi suferinţa pacientului, lăsând uneori traume greu de vindecat ce pot afecta intreaga lui dezvoltare viitoare. Deoarece, în domeniul medical, competenţa, dăruirea, răspunderea profesională, disponibilitatea de a fi alături de ceilalţi, se impun cu mult mai multă putere decât în oricare altă profesiune, trebuie să manifestăm un comportament profesional.
Acest comportament profesional se caracterizează prin:
asimilarea temeinică, la cel mai înalt nivel, a cunostinţelor teoretice şi a deprinderilor practice proprii fiecarei ramuri medicale;
stăpânirea metodelor şi tehnicilor de investigare şi de terapie;
administrarea operativă şi în cunoştinţă de cauză a tratamentului;
crearea unui climat de munca adecvat;
perfecţionarea continuă.
La baza eticii medicale stau o serie de trăsături morale şi profesionale ale asistentei medicale (personalului de îngrijire) cum ar fi: cinstea, onestitatea, spiritul de dăruire, solicitudinea, altruismul, ascultarea empatiea, respectul. Din acest motiv, profesia medicală trebuie exercitată cu rabdare, generozitate, pasiune, sinceritate, locul central în activitatea de îngrijire ocupându-l pacientul, care trebuie înteles şi acceptat "aşa cum este". Din experienţa clinică, în lucrul cu pacientul am constatat la nivel de relaţie terapeutică o mai mare reuşită atunci când îi oferi acestuia libertatea sau oportunitatea de a gândi, de a-şi imagina, de a-şi exprima punctul de vedere. El trebuie să se simtă ascultat, înteles şi valorizat pentru ceea ce este, dincolo de limitele impuse de un diagnostic strict medical.
Trecând la problemele de deontologie (lb. greaca, Deonto = necesitate, datorie), pe prim plan se înscriu relaţiile dintre cadrele medicale care trebuie să fie de deplină colaborare şi ajutor în activitate, unirea lor în echipa reprezentând o cerinţă a eficienţei profesionale şi o siguranţă pentru pacientul asistat medical. Orice divergente exprimate în faţa bolnavului cresc atmosfera de nesiguranţă. De aceea relaţiile care se stabilesc între cadrele medicale şi pacienţi trebuie să fie unele profesionale, în sensul susţinerii şi a încurajării şi nu a creării sentimentelor de culpă sau a dezinteresului.
De multe ori, asistenta medicală este considerată o simplă masină de îndeplinit ordinele medicului, uitându-se ceea ce este esential în practica medicală, şi anume: înţelegerea şi disponibilitatea faţă de pacient. Din aceasta cauză, relaţia dintre asistenta medicală şi pacient nu trebuie să se limiteze numai la aplicarea tratamentului, ci şi la stabilirea unei comunicări psihice cu el, pentru a-l putea ajuta în a-şi exprima trăirile interioare.
Comunicarea noastra cu pacientul trebuie să fie concordantă cu starea lui actuală, cu posibilităţile lui de înţelegere şi asociată cu elemente de sprijin pentru a influenţa pozitiv evoluţia bolii sale. Adesea, atitudinea noastră insuficient controlată (orice semn cu capul, şuşoteli cu membrii familiei, orice denumire ştiinţifică neînteleasă de către pacient, chiar tăcerea) influeţează bolnavul, generând suspiciuni şi disconfort.
Pe de altă parte sunt pacienţi care sunt interesaţi de diagnosticul medical, vor să ştie cauza şi boala de care suferă, Însă atitudinea personalului medical nu este întotdeauna una potrivită. În faţa unei astfel de situaţii, când auzi pacientul (sau familia) spunând: "Eu de ce sufăr? Este grav? Mă mai fac bine?", prima reacţie este de a-l încuraja şi de a evita un răspuns onest privind boala lui. Corectitudinea şi confidenţialitatea în relaţia cu pacientul trebuie să constituie baza comunicării cu acesta, întrucât fiecare dintre cei internaţi suferă angoasa enigmei legate de diagnostic şi tratament, iar o atitudine suportivă şi comprehensivă îi poate ajuta să depăşească acest stadiu.
Problemele de etică şi deontologie medicală sunt complexe şi numeroase şi deşi par lucruri teoretice, ele pot fi aplicate cu usurinţă în practica dacă sunt făcute din daruire şi înţelegere faţă de persoana pacientului. Pacientul trebuie să ocupe primul plan în îngrijire şi nu diagnosticul medical. Atitudinea şi comportamentul personalului pot contribui la îmbunătăţirea mai rapidă a stării acestuia. Să nu uităm că majoritatea celor care suferă de o anumită afecţiune au nevoie de suport emoţional. Or, în spital oferirea acestui suport trebuie să fie primul dintre serviciile acordate. Bineinteles că nu totul se poate realiza doar cu bunavoinţa şi amabilitate, ci trebuie să avem în vedere îmbunătaţirea necontenită a competenţei profesionale. Calitatea actului medical depinde de resursele umane disponibile. Noua reformă din sănătate trebuie să găsească modalităţi materiale şi de resurse umane pentru a facilita îmbunătăţirea actului medical.
 “NEPĂSAREA E PARALIZIA SUFLETULUI, E MOARTE PREMATURĂ”-A.P. CEHOV
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu