luni, 5 august 2013

FIBRILAŢIA VENTRICULARĂ

Rezultă din activitatea anarhică a mai multor centri ectopici dotaţi cu automatism şi răspândiţi difuz în masa miocardului ventricular; aceşti centri îşi  exacerbează automatismul producând descărcări electrice zonale ce duc la contracţii parcelare ale miocardului, făcându-l incapabil să-şi mai exercite funcţia de pompă. În condiţii normale centrii ectopici sunt inhibaţi de activitatea electrică a sistemului excitoconductor. 
Etiologic, FV poate fi primară– aceasta apare pe un cord indemn, recunoscând ca mecanism de producere hipoxia (frecvent întâlnităla copil)  şi secundară– având drept mecanism alterarea morfofuncţională a miocardului. 
Condiţiile de apariţie a FV sunt : ischemia coronariană, administrarea de antiaritmice, fibrilaţia atrială, sindromul WPW, toxicitatea digitalică, hipotermia, dezechilibrele hidroelectrolitice severe. 
Mecanismele de producere a FV în condiţiile menţionate pot fi: automatismul anormal (declanşat de reducerea potenţialului de repaus în condiţii de ischemie), post depolarizarea precoce şi tardivă, precum şi mecanismul de reintrare care este în acelaşi timp şi cel de întreţinere a tulburării de ritm. 
Electrocardiografic, se înregistrează un traseu cu unde neregulate cu o frecvenţă cuprinsă între 150/minut şi 500/minut şi cu amplitudine variabilă, pe care nu se pot distinge complexe QRS, segmente ST sau unde T. Diminuarea rezervelor de ATP este redată pe EKG prin transformarea unei FV cu unde mari 
într-o FV cu unde mici, situaţie care se însoţeşte şi de o scădere a ratei de supravieţuire, cauzată de refractaritatea la tratament în condiţiile epuizării rezervelor funcţionale. 
În cazul FV cu unde mici, aceasta trebuie diferenţiată de asistolă. 
Înregistrarea pe monitor a unui traseu de FV la un pacient conştient impune verificarea conexiunilor monitor-defibrilatorului. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu