duminică, 28 iulie 2013

Tehnica transfuziei de sânge


TRANSFUZIA DE SÂNGE
Prin transfuzie se înțelege introducerea de sânge, plasmă sau globule roșii în sistemul
circulator al unui bolnav.
Indicaţii
Transfuzia are următoarele indicații importante:
- restabilirea masei sanguine și asigurarea numărului de globule roșii în caz de
hemoragii, anemii sau stări de șoc;
- stimularea hematopoiezei (transfuzii mici și repetate);
- mărirea capacității de coagulare a sângelui, prin introducerea în sângele primitorului a
noi cantități de elemente necesare procesu-lui de coagulare, în caz de hemofilie,
trombocitopenie, coagulare intravasculară diseminată;
- depurația organismului prin înlocuirea totală sau parțială a sângelui încărcat cu
substanțe toxice, cu sânge proaspăt.
Transfuzia se poate face:
- direct – cu sânge proaspăt;
- indirect – cu sânge conservat.
Transfuzia directă nu se mai practică, ci se folosește sângele conservat. Donatorii se verifică să nu aibă eventuale infecții transmisibile cu virus hepatic C, HIV, VHB, lues, malarie sau alți germeni. Condiția realizării transfuziei este cea de compatibilitate între sângele donatorului și cel al primitorului. De aceea, în primul rând, se determină grupa sanguină și Rh-ul primitorului. Trebuie să existe o identitate antigenică între sângele donatorului și cel al primitorului.
În sânge există aglutinogene care sunt fixate pe eritrocite și aglutinine. Cele mai importante
aglutinogene sunt: A, B și Rh. Grupele sanguine sunt: O(I), A(II), B(III) și AB (IV).
Pe eritrocite se mai găsește un aglutinogen numit „factorul Rhesus” sau Rh. Factorul Rh se
poate găsi pe eritrocite independent de aglutinogenele din sistemul ABO. Nu există
aglutinine naturale specifice față de factorul Rh. Ele pot apărea sub formă de anticorpi de
imunitate la persoanele Rh-negative, anticorpi provocați prin transfuzii repetate cu sânge Rhpozitiv, conținând aglutinogenul Rh. Cu ocazia transfuziilor, trebuie să existe și o
compatibilitate în sistemul Rh. Incompatibilitatea de factor Rh poate produce accidente
posttransfuzionale, mergând uneori până la moarte. Determinarea factorului Rh se va face, în mod special, la gravide.
Pungile cu sânge de transfuzat conțin de obicei 250, 350, 400 sau 450 ml sânge. Transportul
sângelui conservat de la stația de recoltare și conservare la punctul de transfuzie se face în
frigidere portabile sau valize izoterme în care se introduce un lichid de răcire la +4º, + 6ºC.
Sângele sosit de la punctul de transfuzie se utilizează imediat. În caz contrar, va fi păstrat la
frigider la +4, +6ºC. Sângele păstrat câteva ore la frigider cu punga suspendată, se
sedimentează în 3 straturi. Stratul inferior conține hematiile, următorul strat cuprinde
trombocitele și leucocitele, apoi urmează plasma. Înainte de a fi transfuzat, sângele va fi
omogenizat prin câteva mișcări fine, de răsturnare a pungii. Scuturarea pungilor este
interzisă.

Tehnica transfuziei de sânge
Prima dată se face determinarea grupei sanguine ABO și Rhesus a primitorului din 10 ml
sânge proaspăt, introdus în eprubete cu nume, prenume și data nașterii. Pentru transfuzia
preparatelor care conțin eritrocite trebuie ca sistemele ABO și Rhesus să fie compatibile.
Pentru plasma conservată și concentratul de trombocite, pe cât posibil se transfuzează
preparate compatibile în sistemul ABO și Rhesus. De regulă, pentru transfuzia de concentrate de trombocite nu este necesar testul de compatibilitate directă.
Medicul controlează numele înscris pe flacoanele care trebuie transfuzate, numele
primitorului, grupa sângelui, data de expirare ca și calitatea flacoanelor (flacoane deteriorate, modificarea culorii, hemoliza). După încălzirea flacoanelor la temperatura camerei, transfuzia se face imediat. În transfuzii masive, transfuzii la nou-născuți, precum și în cazul prezenței anticorpilor la rece se face încălzirea flacoanelor prin flux continuu, prin spirale speciale de încălzit, până la 37ºC. Dacă temperatura depășeste 37ºC se denaturează proteinele.
Se folosește calea venoasă de acces, de calibru mare, folosind acul special de perfuzie
intravenoasă continuă, cel puțin numărul 17 G. Nu se adaugă medicamente. Pe calea
intravenoasă de acces nu este permis să se introducă decât soluție 0,9% de NaCl. Se
utilizează întotdeauna set de transfuzii cu filtru. Trusa pentru perfuzat sânge, ambalată și
sigilată, se folosește numai o dată apoi se aruncă.
Pregătirea bolnavului
- transfuzia de sânge se execută în salon la patul bolnavului;
- asistenta pregătește bolnavul; transfuzia se face pe nemâncate;
- în caz de urgență nu se va ține cont de starea de umplere a stomacului;
- bolnavul își va evacua vezica și intestinul gros;
- bonavul va fi așezat în decubit dorsal;
- brațul bolnavului poate fi imobilizat într-un jgheab special;
- pacientul va fi bine învelit pentru a evita frigul și frisoanele;
- se scoate aerul din punga cu sânge de transfuzat;
- se pune punga pe un stativ;
- se puncționează vena și se fixează acul și amboul tubului cu leucoplast;
- se controlează ritmul de scurgere de 10-15 picături/minut;
- se acoperă brațul bolnavului cu un câmp steril;
- numărul picăturilor se poate urmări la 30-60 minute.
Supravegherea bolnavului în cursul transfuziei
- pacientul nu va fi lăsat singur nici un minut;
- asistenta va supraveghea în permanență atât starea bolnavului cât și modul de
funcționare a aparatului;
- în caz de accidente posttransfuzionale se va anunța imediat medicul;
- dacă sângele nu se mai scurge, asistenta va verifica permeabilitatea tuburilor (să nu se
formeze un cheag) cât și poziția acului în venă
- dacă sângele va coagula pe ac se va schimba acul;
- după terminarea transfuziei se vor păstra 5-10 ml sânge pentru verificări ulterioare, în caz
că vor apărea accidente posttransfuzionale tardive;
- cantitatea de sânge administrată, precum și numele transfuzorului se notează pe foaia de
observație a pacientului;
- după transfuzie, pacientul va rămâne în pat, bine învelit;
- temperatura camerei va fi cea optimă, eventual cu 1-2ºC mai ridicată;
- imediat după terminarea transfuziei bolnavul poate bea lichide călduțe, iar după două ore se poate alimenta.
Accidente transfuzionale și posttransfuzionale
În cursul transfuziei și după terminarea acesteia pot să apară o serie de accidente. Aspectul
lor clinic este mai variat și asistenta are obligația de a le recunoaște cât mai devreme. Mai
importantă este prevenirea acestor accidente.
În acest sens asistenta trebuie să cunoască, în primul rând, cauzele accidentelor. Acestea pot fi:
1. Incompatibilitatea de grup în sistemele O, A, B. Este unul dintre cele mai grave
accidente posttransfuzionale, manifestându-se sub forma șocului hemolitic. Acesta
trebuie recunoscut la timp, pentru că poate fi fatal. Semnele precoce se manifestă prin
frison, stare generală alterată, tahicardie, dispnee, paloare, cianoză, vâjâituri în urechi,
dureri lombare, hematurie (hematiile distruse eliberează hemoglobina pe cale urinară), se
blochează glomerulii renali, apare insuficiența renală cu anurie.
La apariția primelor simptome de alterare a stării generale cu: senzația de frig, frison,
cefalee, dureri lombare, asistenta întrerupe imediat transfuzia și avertizează medicul.
Până la venirea acestuia învelește bine bolnavul, îi recoltează urina, începe hidratarea
cu lichide călduțe pe cale bucală și pregătește trusa de prim-ajutor în caz de accidente
post-transfuzionale, inclusiv aparatul de oxigen. Transfuzia de sânge se face
obligatoriu izogrup: bolnavii cu Rh-negativ vor primi sânge doar de la donatori Rhnegativi.
2. Transfuzia unui sânge alterat. Sângele hemolizat produce fenomene asemănătoare
șocului transfuzional.
Sângele infectat cu germeni virulenți provoacă frisoane foarte puternice, care apar de
obicei la una-două ore de la terminarea transfuziei, spre deosebire de frisonul care
apare la incompati-bilitatea de grup, care debutează chiar în timpul transfuziei. Până la
intervenția medicului, asistenta va încălzi bolnavul cu pături și termofoare și îl va hidrata cu
băuturi calde, ușor excitante (ceai, cafea).
Sângele infectat cu VHC, HIV, VHB, spirochetta pallida nu provoacă reacții imediate,
ci tardive, după trecerea perioadei de incubație.
Embolia pulmonară cu cheaguri se manifestă ca un accident hiperacut. Bolnavul
devine cianotic, agitat, dispneic, tusește și are dureri toracice, hemoptizie. Asistenta îi
va administra oxigen, îi va face respirație artificială sau va pregăti, eventual, trusa
pentru intubație traheală.
3. Introducerea aerului în vasele sanguine este o complicație rară și apare dacă sângele se
administrează sub presiune. Apare puls slab, tensiune arterială scazută, dureri toracice,
deces.
4. Administrarea într-un ritm accelerat a unei mari cantități de sânge poate provoca dilatația acută a inimii, care se manifestă prin simptomele insuficienței cardiace acute: tahicardie, dispnee, cianoză, scăderea tensiunii arteriale. Asistenta va opri transfuzia, va anunța
medicul și se va pregăti cardiotonice și opiacee.
5. Transfuzia sângelui neîncălzit poate provoca hemoliză cu insuficiență renală, șoc
posttransfuzional, acidoză, stop cardiac. Asistenta va înștiința medicul la primele semne.
6. Reactivitatea neobișnuită a bolnavului apare datorită incompatibilității proteinelor din
sângele donatorului și sângele primitorului. Uneori apare o ușoară cefalee sau stare
subfebrilă, alteori reacții urticariene sau edeme. La acești bolnavi, în loc de sângele
integral se vor prefera hematiile spălate sau transfuzia va fi precedată de medicație
desensibilizantă cu ACTH, hemisuccinat de hidrocortizon sau Romergan

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu