luni, 1 iulie 2013

PLĂGILE/RĂNILE



PLĂGILE/RĂNILE

DEFINIŢIE:
                   Plăgile sau rănile sunt leziuni traumatice caracterizate prin întreruperea continuităţii tegumentelor sau mucoaselor (soluţie de continuitate).
CLASIFICARE:
          Poate fi făcută după mai multe criterii:
          I. După timpul de acţiune al agentului vulnerant:
     1. mecanice:
          prin tăiere
          prin înţepare (arme albe, animale, plante, insecte iatrogene)
          prin contuzie (zdrobire, strivire, smulgere, arme de foc, muşcătură de animale sălbatice, de animale domestice sau şerpi)
      2. termice:
          căldură-arsură
          frig-degerătură(congelaţia)
          electricitate-electrocutare
3. agenţi ionizanţi, radiaţii
4. agenţi chimici:
          acizi
          baze
          săruri
II. După circumstanţele de producere:
1. accidentale:
                             de muncă
                             circulaţie
                             căderi
                             ▪ casnice
2. intenţionale
                             agresiuni
                             ▪ suicid
3. iatrogene
                             intervenţii chirurgicale
                   manopere endoscopice
                             injecţii, puncţii
III. Anatomopatologice:
1. După număr:
♦ unice
multiple
2. După profunzime:
                    superficiale
                    profunde
3. Pentru  cavităţi
                    penetrante (lezarea seroaselor: peritoneu, pleură, etc)
                    perforante (pot interesa şi un viscer parenchimatos sau cavitar)
IV. După timpul scurs de la producere:
          Clasic sub 6 h sunt cele recente
          Vechi
V. Evoluţie
          Necomplicate
           Complicate
SIMPTOMATOLOGIA PLĂGILOR
         Durerea este constantă, variabilă ca şi intensitatea. Cedează spontan după câteva ore sau sub influenţa antialgicelor. Reapariţia sa cu caracter pulsatil, atrage atenţia asupra dezvoltării infecţiei.
         Impotenţa funcţională (parţială/totală) şi se datorează durerii sau lezării oaselor, muşchilor, nervilor.
         Existenţa soluţiei de continuitate – cel mai important semn. Între marginile plăgii se pot observa sau pot hernia ţesuturile profunde (muşchi, viscere, vase).
         Hemoragia – este variabilă ca şi abundenţă, după tipul şi mărimea vaselor intersate.
         Se pot semnala scurgeri lichediene (lichid cefalorahidian, lichid patologic pleural sau peritoneal).
         În plăgile grave sau asociate altor leziuni pot apare semnele şocului traumatic (agitaţie/obnubilare/comă; tahicardie; puls slab perceptibil; piele palidă, rece „cleioasă”).
         Febra poate avea semnificaţia debitului infecţiei sau resorbţiei unor hematoame.
         VINDECAREA PLĂGILOR
                            Vindecarea unei plăgi se poate realiza prin:
                   1. vindecarea primară – se obţine de la început, fără complicaţii, prin restabilirea continuităţii anatomice; caracterizează plăgile prin tăiere se obţine o cicatrice fină, subţire, estetică.
                   2. vindecarea secundară – se realizează în timp mai lung  şi unirea planurilor anatomice se face printr-o „plombă” de ţesut conjunctiv de granulaţie, care la suprafaţă se acoperă cu un epiteliu (piele mai subţire). În acest tip de vindecare este întotdeauna prezentă infecţia.
                   3. vindecarea terţiară se produce atunci când o plagă evoluează un timp pe linia vindecării secundare şi la un moment dat, se suturează (coase) în scopul scurtării evoluţiei.
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ VINDECAREA PLĂGILOR
          I. FACTORI LOCALI
a.     tipul de plagă: plăgile prin înţepare sau tăiere se vindecă mai uşor spre deosebire de plăgile prin contuzie, zdrobiri.
b.     temperatura ambiantă: vara plăgile se vindecă mai repede decât iarna
c.      irigaţia ţesăturilor:  zonele cu circulaţie mai bogată (faţă, gât) se vindecă mai repede (circulaţia bogată favorizează cicatrizarea).
d.     hematomul, seromul: prelungesc vindecarea, mărindu-se pericolul infectării.
e.      abundenţa paniculului adipos(obezitate) predispune la infectare.
f.       orice plagă este contaminată, dar nu în toate plăgile se dezvoltă infecţia.
g.     corpii străini  favorizează întreţinerea infecţiei.
h.     iradiaţiile scad capacitatea de refacere şi cicatrizare a ţesuturilor.
i.       mobilizarea segmentului sau regiunii  prelungeşte timpul de vindecare.
II. FACTORI  GENERALI
1.     VÂRSTA: plăgile se vindecă mai uşor la copii şi mai greu la bătrâni.
2. DENUTRIŢIA, CASEXIA, OBEZITATEA, HIPOVITAMINOZELE (mai ales vitamina C), întârzie vindecarea.
3. ANEMIA, CANCERUL, LUESUL,  întârzie vindecarea.
PLĂGILE PRIN ÎNŢEPARE
          CARACTERISTICI:
Leziuni de mică suprafaţă, dar pot fi profunde (pot să intereseze viscere sau vase mari).
Există posibilitatea dezvoltării unei infecţii adeseori grave (bacil tetanic sau germeni piogeni).
NB!
          Gravitatea plăgilor este dată de adâncimea, sediul (de exemplu, plăgile precordiale sau toraco-abdominale sunt foarte grave) şi cu gradul de infectare.
a.     Plăgile prin înţepare cu spini vegetali – spinul trebuie extras complet, la nevoie recurgându-se la incizie chirurgicală. Dacă nu s-a extras este posibilă dezvolatrea unei infecţii (abces, flegmon). Se face toaleta plăgii.
b. Plăgile prin înţepare plantară (cui, sârmă) provoacă traiecte virtuale cavităţi închise unde se pot dezvolta infecţii grave. Se scoate cuiul, sârma, se face hemostază şi apoi toaleta plăgii.
ATENŢIE! La spital este obligatorie profilaxia antitetanică ( 0,5 ml ATPA)
c. Plăgile prin înţepături de insecte – cel mai frecvent cauzate de albine şi viespi, sunt plăgi mici punctiforme. Prin inoculare de venin se pot produce fenomene alergice: prurit, hiperemie, edem local sau uneori, edem glotic cu crize de sufocare, frisoane, convulsii, şoc anafilactic sau colaps.
ATENŢIE! Gravitatea fenomenelor depinde de sensibilitatea individuală a bolnavului şi de numărul de înţepături. Uneori se poate produce moartea, prin fenomene anafilactice.
                   Prin suprainfectare, în urma gratajului (scărpinatului) se pot produce infecţii local; se pot inocula şi agenţi cauzatori de malarie sau tifos exantematic.
                   Primul ajutor constă în badijonare cu alcool iodat, alcool camforat sau amoniac 1%.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu