joi, 4 iulie 2013

Examinarea clinică a pacientului

Semne și simptome
Pentru a efectua o evaluare corectă a pacientului va trebui să faceți diferența dintre semne și simptome. Simplu spus, un semn este ceva ce puteți vedea sau simți la pacient, o modificare evidentă, obiectivă. Exemple: cianoza, edemele, icterul.
Prin simptom se înțelege o tulburare subiectivă percepută de bolnav. Un simptom este deci ceva ce vă spune pacientul, de exemplu “Mă doare spatele, capul, stomacul etc” . Exemple: durerea, greața, palpitațiile, inapetență, amețeață, lipsă apetit.
Primul pas al examinării fizice constă din determinarea semnelor vitale. Semnele vitale sunt respirația, pulsul,  tensiunea arterială (TA) și temperatura.
Evaluarea frecvenței/calității Respirației (evaluare secundară)
Aerul pătrunde în plămâni prin căile respiratorii cu ajutorul contracției muschilor cutiei toracice numiți mușchi respiratori. Acesta este inspirul. Apoi mușchii respiratori se relaxează și cutia toracică revine la dimensiunile inițiale, în mod pasiv, ca urmare o parte din aerul din plămâni se elimină; acesta este expirul. Inspirația și expirația se repetă în ritm de 14-20/minut în funcție de nevoile organismului. Variază în funcție de vârstă, sex (este mai accelerată la copii și la femei), starea fiziologică sau diverse situații patologice (stress, efort, febră).
Măsurarea frecvenței respirațiilor se face timp de un minut având mâna așezată pe toracele pacientului, se numără expansiunile toracice fără ca pacientul să conștientizeze acest lucru. Creșterea frecvenței caracterizează polipneea (sau tahipneea) iar scăderea acesteia bradipneea.
Respirația poate fi rapidă și superficială (caracteristică în șoc) sau rară (caracteristică atacului vascular cerebral sau supradozei de droguri). Respirația mai poate fi descrisă ca fiind profundă, șuierătoare (wheezing), gâfâită, ca un sforoit, zgomotoasă sau dificilă. Dificultatea în respirație se numește dispnee. Dacă pacientul nu respiră, se spune că este apneic, și este o condiție care trebuie remarcată la evaluarea primară.
Când verificați frecvența respirației sau calitatea acesteia, păstrați mâna sau fața dumneavoastră aproape de fața pacientului pentru a simți respirațiile acestuia. Urmăriți și mișcările toracice ale acestuia. Când numărați respirațiile la un pacient conștient, încercați să nu îi spuneți ce faceți. Dacă pacientul știe că îi numărați respirațiile, acesta va încerca să și le controleze.
Verificarea frecvenței/rimicității/calității pulsului
Al doilea semn vital este pulsul, care indică viteza și forța contracției cardiace. Cu fiecare contracție se împinge în aortă un val de sânge, care izbește sângele existent în vas și se propagă ca o undă, dând pulsul.
Pulsul poate fi simțit oriunde unde artera trece peste un plan osos. Deși sunt multe astfel de locuri în corp, cel mai des se măsoară pulsul la artera radială (încheietura mâinii), carotidă (la gât), brahială (la braț) și tibial posterior (la gleznă).
La pacientul conștient în funcție de informația pe care dorim să o obținem pulsul se poate măsura la diferite localizări ale arterelor. La sugari pulsul se măsoară la artera brahială. Se măsoară pulsul la artera tibială pentru a evalua circulația la nivelul piciorului.
Pentru a evalua pulsul pacientului trebuie să determinați trei factori: frecvența, ritmicitatea și calitatea acestuia.
Pentru a determina frecvența pulsului (numărul de bătăi pe minut), căutați pulsul pacientului cu degetele dumneavoastră, numărați bătăile timp de un minut. La adult valoarea normală este de 60-100 bătăi pe minut, deși la o persoană cu o condiție fizică bună (un sportiv), valoarea normală poate fi mai mică (40-60 bătăi pe minut). La copii pulsul este mai rapid (80-100 bătăi pe minut).
Valori normale:
-                     adult 60-100 / minut;
-                     copii 90-100 / minut;
-                     nou născut 130-140 / minut;
Creșterea frecvenței peste valorile normale se numește tahicardie, scăderea frecvenței sub valorile normale poartă numele de bradicardie.
O valoare a pulsului sub 40 de bătăi pe minut poate fi rezultatul unei boli grave, în timp ce un puls foarte rapid (mai mult de 120 bătăi pe minut) poate indica faptul că pacientul este în șoc. Amintiți-vă, totuși, că o persoană cu o condiție fizică bună poate avea pulsul sub 50 bătăi pe minut, iar o persoană anxioasă sau îngrijorată poate avea un puls mai rapid (mai mult de 110 bătăi pe minut).
Va trebui să determinați și ritmul și să descrieți calitatea pulsului. Observați dacă pulsul este regulat sau neregulat. Pulsul poate fi bine bătut, plin. Astfel poate fi după un efort fizic. Un puls slab și depresibil (dispare la o compresie mai puternică) se numește filiform.
Pulsul este prezent, dar este greu de simțit. Pulsul filiform este un semn mai periculos decât un puls plin. Pulsul plin este periculos dacă pacientul este hipertensiv și poate duce la atac vascular cerebral.
Timpul de reumplere capilară
Timpul de reumplere capilară reprezină capacitatea sistemului circulator de a reumple capilarele după ce acestea au fost golite. Timpul de reumplere capilară se evaluează la nivelul unghiilor pacientului. Pentru a efectua acest test presați patul unghial al pacientului între degetul mare și indexul d-voastră.
Patul unghial va deveni alb. Eliberați presiunea. Așteptați două secunde patul unghial ar trebui să devină roz. Aceasta indică un timp de reumplere capilară normală.
Dacă pacientul a pierdut mult sânge și este în șoc sau dacă vasele care asigură circulația la acel nivel sunt lezate, timpul de reumplere capilară va fi întârziat sau absent.
Timpul de reumplere capilară poate fi întârziat într-un mediu rece și trebuie folosit doar pentru a evalua circulația la nivelul extremităților.
Tegumentele 
Tegumentele pacientului trebuie evaluate în funcție de culoare și umiditate.
Culoare      termen      semn
Roșie          Eritem        Febră sau arsură solară
Albă            Palid           Șoc
Albastră     Cianotic     Obstrucția căilor aeriene
Galbenă Icteric       Boli ale ficatului
Temperatura normală a corpului este de 37ºC. Temperatura se măsoar cu ajutorul termometrului, dar se poate estima punând palma pe fruntea pacientului. Temperatura pacientului se evaluează prin comparație cu temperatura dumneavoastră, ca fiind fierbinte sau rece.
Unele boli pot avea ca și consecință o piele foarte umedă sau foarte uscată. Deci, împreună cu temperatura relativă, tegumentele pot fi descrise ca fiind calde și uscate, calde și umede, reci și uscate sau reci și umede.
După ce ați determinat semnele vitale ale pacientului, va trebui să identificați și să evaluați și alte semne importante: mărimea și reactivitatea pupilelor și nivelul de conștiență.
Este important să examinați fiecare ochi pentru a observa semne de leziune craniană sau atac vascular cerebral sau o supradoză de droguri. Uitați-vă dacă pupilele sunt egale și reactive.
Următoarele semne NU sunt normale:
- Pupile inegale – pupilele inegale pot indica un atac vascular cerebral sau o leziune la nivelul creierului.
Un număr foarte mic de oameni au pupilele inegale în mod normal, dar de cele mai multe ori pupilele inegale sunt un semn important de diagnostic.
- Pupile miotice – pupilele miotice sunt deseori prezente la o persoană consumatoare de droguri. Acestea sunt un semn şi pentru boli ale sistemului nervos central.
- Pupile midriatice – pupilele midriatice indică o stare relaxată sau inconştientă.
Pupilele se dilată la 30-60 de secunde de la instalarea stopului cardiac. Leziunile cerebrale şi unele medicamente, cum sunt barbituricele( sedative hipnotice), pot cauza midriază.
Dimensiunea pupilelor şi reacţia la lumină: trebuie săfie egale şi să-şi modifice dimensiunea simultan, diminuându-se la lumină şi mărindu-se la întuneric.
Recapitularea semnelor
Semnele sunt indicatori ai leziunii sau bolii pe care salvatorul le observă la pacient. Acestea vă ajută să determinaţi ce nu este în regulă cu pacientul şi severitatea condiţiei pacientului. Semnele vitale includ frecvenţa respiraţiei, pulsul, aspectul tegumentelor şi temperatura. Alte semne includ mărimea şi reactivitatea pupilelor şi nivelul de conştienţă.
Pentru a evalua respiraţia pacientului se determină frecvenţa respiraţiei şi dacă respiraţiile sunt rapide sau rare, superficiale sau profunde, zgomotoase sau silenţioase.
Pentru a evalua circulaţia pacientului, se determină frecvenţa, ritmul şi calitatea pulsului. Se mai poate determina şi timpul de reumplere capilară, care poate fi normal, întârziat sau absent. Deşi s-ar putea să nu puteţi măsura exact temperatura pacientului, puteţi să apreciaţi dacă pacientul este fierbinte sau rece. Aspectul tegumentelor poate fi apreciat prin culoare şi umiditate şi poate fi descris ca palid, roşu, cianotic, icteric, normal, uscat sau umed.
Pentru a evalua pupilele pacientului trebuie să vedeţi dacă sunt egale sau nu şi dacă sunt reactive.
Pentru a evalua nivelul de conştienţă folosiţi scorul GCS.
Căutaţi semne de leziune
Pe măsură ce efectuaţi examinarea pacientului, uitaţi-vă şi simţiţi următoarele
semne de leziune: deformităţi, leziuni deschise, sensibilitate, tumefiere
Examinarea pacientului “din cap până în picioare”
Efectuaţi o examinare atentă într-o manieră sistematizată, logică. Este important să faceţi examinarea în acelaşi mod de fiecare dată, pentru a fi siguri că aţi verificat toate părţile corpului. Comunicaţi clar leziunile găsite celorlalţi membrii ai echipei medicale.
Examinarea pacientului “din cap până în picioare” poate fi efectuată indiferent dacă pacientul este conştient sau inconştient. Urmăriţi reacţiile din timpul examinării la un pacient conştient. Puteţi întreba pacientul ce simte. Nu puneţi multe întrebări în timpul examinării.
Dacă pacientul este inconştient, este important să evaluaţi căile aeriene, respiraţia şi circulaţia în timpul examinării primare. După ce aţi verificat respiraţia şi pulsul şi acestea sunt prezente, începeţi examinarea secundară a pacientului. Examinarea pacientului inconştient este dificilă deoarece acesta nu poate coopera cu dumneavoastră şi nu vă poate spune unde îl doare. Pacientul poate reacţiona scoţând sunete sau modificându-şi mimica feţei în timpul examinării.În toate cazurile de traumă se are în vedere posibilitatea existenţei leziunii de coloană cervicală.
Suspiciunea existenţei leziunii de coloană cervicală apare:
- la orice pacient politraumatizat (pacienţii care au mai mult de două leziuni din care cel puţin una pune viaţa în pericol)
- la orice pacient care a suferit un traumatism la nivelul capului
- orice pacient care prezintă traumatism la nivelul toracelui în apropierea capului
- la orice pacient conştient, care acuză dureri la nivelul gâtului
- la orice pacient care prezintă crepitaţii sau deformări la nivelul gâtului
- la orice pacient care prezintă un status mental alterat (afla sub influenţa  alcoolului...)
Infirmarea suspiciunii de leziune la nivelul coloanei cervicale se poate face numaipe baza examenului radiografic.

Stabilizaţi capul şi coloana şi minimalizaţi mişcarea în timpul examinării. Esteesenţial să imobilizaţi complet toţi pacienţii traumatizaţi inconştienţi înainte de a-i transporta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu