vineri, 5 iulie 2013

CONDUITA DE URGENȚĂ ÎN ȘOCUL TRAUMATIC

DEFINIȚIE: 

Şocul este o stare patologică de amploare şi de durată, instalată ca urmare a unei agresiuni şocogene asupra organismului. 
Agentul agresor produce o leziune asupra organismului. 
Ca să devină şocogeni, aceşti agenţi lezionali trebuie să aibă o anumită intensitate şi durată de acţiune, pentru a putea atinge "pragul de şoc"
Înţelegerea actuală a noţiunii de şoc se bazează pe o concepţie unitară "neuro-endocrino-vasculo-celulară" (Moore, Chiricuţă, Gelin, Laborit, Teodorescu-Exarcu, Mandache, Şuteu), în sensul că şocul provoacă o reacţie sistemică atât de intensă încât produce o tulburare severă hemodinamică şi metabolică. 
Elementul ce caracterizează şocul este hipoxia tisulară. 
Factorul comun și elementul definitoriu al șocului, dereglează toate funcțiile organismului.
Obiectivul principal al tratamentului în șoc este restabilirea perfuziei sanguine a țesuturilor la parametri fiziologici pentru combaterea HIPOXIEI CELULARE și refacerea LEZIUNILOR CELULARE.
ȘOCUL ESTE FORMA CEA MAI GRAVĂ A INSUFICIENȚEI CARDIOVASCULARE ACUTE.

MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ:
  • Cardiovasculare: Hipotensiune, tahicardie, vene superficiale plate, puls slab
  • Respiratorii: Polipnee scurtă şi angoasantă
  • Cutanate: Tegumente reci, cianoza extremităţilor, transpiraţii reci sau "şoc cald" cu vasoplegie periferică, fără răcirea extremităţilor
  • Nervoase: Prostraţie, obnubilaţie, agitaţie, adesea comă mai mult sau mai puţin profundă
CONDUITA DE URGENȚĂ:

Atenție! În cadrul traumatismelor, din momentul agresiunii traumatice începe șocul traumatic cu prima fază de șoc compensat, asimptomatic, nemanifestat clinic. Este faza în care, imediar postagesiv, prin mecanisme de apărare și compensare, organismul menține o perioadă de timp (de la 15 la 45 minute până la 2-3 ore și mai mult) un echilibru biologic care împiedică apariția șocului decompensat.
În această fază de șoc compensat se încep însă primele măsuri de ajutor și pretratamentul șocului.
Măsuri de ordin general care trebuie întreprinse:
 - Înlăturarea factorului șocogen: eliberarea victimei de sub acțiunea agentului traumatizant, întreruperea curentului electric, înlăturarea agentului termic.
Atenție! Să nu se expună bolnavul la noi traumatisme; mortaliatatea în urma traumatismelor scade 30 - 50 % dacă la locul accidentului și pe durata transportului se acordă asistență corectă.
 - Aprecierearapidă a funcțiilor vitale:
    - stabilirea prezenței și eficienței mișcărilor respiratorii. Se va controla permeabilitatea căilor aeriene, iar dacă este posibil, se va administra oxigen pe mască sau sondă nazofaringiană.
    - stabilirea rapidă a existenței pulsului, FC, TA.
- Evaluarea rapidă a leziunilor, examinarea craniului, toracelui, abdomenului și membrelor. Se va face hemostaza dacă este cazul.
- Bolnavul va fi menținut în poziția orizontală cu membrele inferioare ridicate la 30-45* deasupra planului toracic, cu evitarea brutalizării și mișcărilor inutile și cu crearea unui confort general și termic.
- Puncționarea unei vene cu un ac de calibru mare
- Refacerea volemiei constituie o indicație obligatorie și de prim ordin în cadrul măsurilor de deșocare sau preîntâmpinare a decompensării șocului. Se administrează soluții perfuzabile electrolitice cu: ser fiziologic, soliție Ringer
 - Se combate durerea (care poate fi cauză importantă de decompensare) prin administrare de analgetice. Vor fi administrate cu prudență la indicația medicului analgetice majore: mialgin, fortral în asociere cu anxiolitice (diazepam) cu rol anxiolitic, liniștitor, decontracturant.
Terapia analgetică sedează bolnavul, înlătură frica și agitația, preîntâmpinând astfel decompensarea șocului.
Vor fi urmărite foarte atent FV: TA, respirația, frecvența pulsului.
- După analgezie-sedare se completează pansamentele și imobilizările provizorii ale focarelor de fractură.
- În timpul transportului bolnavului se continuă măsurile deja instituite (perfuzia, terapia analgetică, urmărirea FV, oxigenoterapia)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu